Potrivit ultimelor reglementări bugetare, guvernul a hotărâr să aloce 950 de milioane de lei pentru sectorul de autostradă Sebeș – Turda.

Potrivit planului de alocări a fondurilor pentru infrastructură, topul autostrăzilor în funcţie de banii alocaţi în 2017 este condus de Sebeş-Turda (A10), care ar urma să beneficieze de o finanţare de 950 de milioane de lei, potrivit proiectului de buget al Ministerului Transporturilor (MT).

Urmează Autostrada Transilvania (Braşov-Borş), cu o alocare de 903 milioane de lei anul acesta, apoi de Autostrada Lugoj-Deva (A1), pentru care Guvernul estimează cheltuieli de 805 milioane de lei. Executivul vrea să aloce 100 de milioane de lei şi pentru autostrada Bucureşti-Braşov (A3), unde în prezent se lucrează la cei 3 kilometri de la intrarea în Capitală.

Pe lângă proiectele de autostrăzi în execuţie, MT a anunţat ca va finanţa şi studiile de fezabiltiate pentru proiecte noi ca Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, Ploieşti – Buzău – Bacău – Paşcani şi Comarnic – Braşov. Sumele pentru astfel de proiecte, în valoare de 625 milioane de lei în 2017, sunt cuprinse la capitolul „alte cheltuieli de investiţii” din cadrul bugetului. Sume semnificative urmează să fie cheltuite anul acesta şi pentru variantele de ocolire localităţi. Cei mai mulţi vor fi alocaţi pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii Bucureşti, respectiv 216 milioane de lei. Din această sumă, 110 milioane de lei sunt pentru secţiunea de Nord şi 106 milioane de lei pentru cea de Sud. MT vrea să mai aloce anul acesta 200 de milioane de lei pentru Centura Bacău şi 137 milioane de lei pentru Centura Satu Mare. Propuneri sunt şi pentru centurile oraşelor Tg Mureş (106 milioane de lei), Tg Jiu (100 milioane de lei), Ştei (49 de milioane de lei), Mihaileşti (32 de milioane de lei), Carei (23 milioane de lei), Aleşd (16 milioane de lei) şi Caracal (15 milioane de lei).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.