Horia Nasra a obținut un nou mandat de președinte al Tinerilor Social Democrați de la Cluj Napoca(TSD). Potrivit comunicatului de presă „sâmbătă, 04 aprilie 2015, TSD Cluj-Napoca şi-a votat la rându-i conducerea noului Birou Permanent, în prezenţa a peste 150 de social-democraţi.Pentru funcţia de preşedinte s-au înscris în sesiunea de alegeri, dl. Dragoş Serban Pop şi preşedintele în exerciţiu, Horia Nasra, 107 delegaţi participând la scrutin.Horia Nasra a obţinut 68 de voturi iar Dragoş Şerban Pop 31, restul fiind voturi nule.” Deși în comunicat se precizează că Nasra este noul președinte, de fapt acesta este vechiul conducător al organizație de tineret, mai având în portofoliu un mandat. 

 

horia nasraComunicat de presă despre Horia Nasra, scris de Horia Nasra

Informarea cu privire la câștigarea alegerilor pentru funcția de conducere TSD Cluj-Napoca a fost trimisă presei clujene, astăzi, 6 aprilie și era semnată ”Biroul de Presă”. Pe lângă propria declarație cu privire la obținerea unui nou mandat de președinte, Horia Nasra este și autorul comunicatului în întregime.

„Mă bucur că am avut susţinerea colegilor pentru un nou mandat şi pentru proiectul politic `19 idei pentru stânga 2.0`. Noua echipă îşi propune să susţină mai multe activităţi sociale, civice, să-şi focuseze atenţia spre ameliorarea statutului marginalilor sociali, practic o politică mai de stânga” a declarat Horia Nasra, preşedintele TSD Cluj-Napoca în comunicat.

Timp de 23 de minute, conform proprietăților documentului word, Horia Nasra a compus și editat propriul comunicat pentru a da sfară în țară că e în continuare președinte la tineretul clujean. 

Nu vrem să fim hateri, dar poate cu un nou mandat de președinte TSD ar fi cazul ca V.I.P-ul în cauză, să își ia un purtător de cuvânt pentru a nu fi nevoit să scrie despre el la persoana a III-a.

1 COMENTARIU

  1. […] Horia Nasra a obținut un nou mandat de președinte al Tinerilor Social Democrați de la Cluj Napoca(TSD). Potrivit comunicatului de presă „sâmbătă, 04 aprilie 2015, TSD Cluj-Napoca şi-a votat la rându-i conducerea noului Birou Permanent, în prezenţa a peste 150 de social-democraţi.Pentru funcţia de preşedinte s-au înscris în sesiunea de alegeri, dl. Dragoş Serban Pop şi preşedintele în exerciţiu, Horia Nasra, 107 delegaţi participând la scrutin.Horia Nasra a obţinut 68 de voturi iar Dragoş Şerban Pop 31, restul fiind voturi nule.” Deși în comunicat se precizează că Nasra este noul președinte, de fapt acesta este vechiul conducător al organizație de …read more […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.