Marti seara, în jurul orei 19:00, în parcarea Salinei Turda a izbucnit un incendiu care a provocat pagube destul de semnificative.

La fața locului s-a prezentat imediat o autospecială de la Detasamentul de Pompieri Turda, iar pompierii au oprit flăcările într-un timp scurt.

Potrivit martorilor, incendiul ar fi fost provocat de un scurt circuit iar apoi în urma flăcărilor existente,  butelia din spațiul comerciantului a explodat.

Flăcările au cuprins și ”Căbănuța” afla în imediata apropiere, astfel cei doi comercianți s-au ales cu pagube serioase, anuntau cei de la inturda.ro.
Cu toate acestea, o  alta publicatie locala, Ziar 15 Minute, publica o stire despre un incendiu la Salina Turda, insa in interiorul minei.

Apararent tot ieri-seara, două autospeciale de pompieri au intervenit în curtea Salinei Turda pentru a stinge focul care ardea la două bărăci de lemn.

Nu se știe cauza care a produs incendiul, însă ceea ce se știe este că nu există victime umane.

Conducerea Salinei Turda precizează că nu va fi afectat circuitul turistic în Salină, mai ales în condițiile în care această este închisă la această oră și că, cel mai probabil, până mâine vor fi înlăturate toate efectele incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.