Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în lunile februarie şi martie 2017, au fost înregistrate aproape 500 de infracţiuni, 94% dintre acestea fiind săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ. În judeţul Cluj, numărul cazurilor de infracţiuni din anul 2017 a scăzut faţă de anul 2016.

 

În judeţul Cluj ponderea cea mai mare o ocupă furturile

În judeţul Cluj, nu s-au  înregistrat creşteri din punct de vedrere al infracţiunilor din şcoli, din contră, faţă de anul 2016, în primul semestru al acestui an şcolar numărul infracţiunilor este mai mic, potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. Pentru prevenirea acţiunilor cu caracter infracţional în şcoli, în judeţul Cluj se desfăşoară numeroase activităţi.

Purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj: ,,Din prisma infracţionalităţii sesizate poliţiei, în trimestrul I 2017, în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Cluj au fost sesizate 16 infracţiuni, înregistrându-se o scădere a numărului de infracţiuni faţă de perioada similară a anului 2016 ( -7). Ponderea cea mai mare o ocupă furturile, înregistrându-se 9 astfel de fapte. În ceea ce priveşte comiterea de infracţiuni cu violenţă, au fost sesizate 6 fapte de lovire sau alte violenţe.

La nivelul judeţului Cluj nu s-au înregistrat fapte prin care să fi fost afectat procesul de învăţământ ori să fi fost primejduită grav integritatea corporală ori sănătatea elevilor sau a cadrelor didactice. Siguranţa în şcoli reprezintă o prioritate pentru poliţie, fiind desfăşurate numeroase activităţi preventive în unităţile de învăţământ.”

Cu privire la numărul elevilor prinşi de către poliţişti absentând de la orele de curs, Inspectoratul de Poliţie Cluj nu ţine o evidenţă, potrivit purtătorului de cuvât Carmen Jucan.
,,Nu ţinem o evidenţă a persoanelor care au absentat de la cursuri pentru că acestea nu sunt infracţiuni. În principiu, informăm conducerea unităţilor şcolare, dar nu consemnăm  aceste lucruri într-o evidenţă a poliţiei. Poliţiştii îi îndrumă pe elevii prinşi înafara şcolilor în timpul orelor de curs înspre instituţiile de învăţământ şi anunţă conducerile.”

Reporterul Gazetei de Cluj a luat legătura cu un reprezentant al Inspectoratului Şcolar din Cluj. Potrivit informaţiilor primite, colaborarea dintre Instituţiile de învăţământ şi Inspectoratul Şcolar clujean, este una foarte bună şi din punctul de vedere al infracţiunilor, nu s-au sesizat creşteri faţă de primul semestru.

,,Orice abatere de acest gen este transmisă către noi de către Unităţile Şcolare în cel mai scurt timp,respectiv 24 de ore. Directorul instituţiei ne trimite o sesizare în scris, iar colaborarea între instituţiile de învăţământ şi Inspectoratul Clujean este una foarte bună.

Noi gestionăm fiecare caz specific, iar în funcţie de gravitatea problemei, dacă este un caz de vătămare corporală, dacă respectiva abatere a fost cu violenţă sau fără violenţă, iar mai departe se ocupă colegii de la IPJ.

Încercăm să ţinem sub control aceste abateri iar până acum nu s-au sesizat creşteri din punctul de vedere al infracţiunilor de acest gen faţă de primul semestru al acestui an şcolar.”

 

La nivel naţional, cele mai multe infracţiuni sunt cazurile de loviri sau alte violenţe

„ În lunile februarie şi martie, poliţiştii au inclus, în itinerariile lor, cele 19.662 unităţi de învăţământ preuniversitar din ţară, desfăşurând zeci de mii de activităţi cu elevii, cadrele didactice, părinţii, cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene sau sub coordonarea prefecţilor. Efectivele Poliţiei Române vor fi din nou în teren, în zona şcolilor, grădiniţelor şi liceelor, pentru siguranţa elevilor şi fluidizarea traficului rutier”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Peste 5.000 de acţiuni au fost desfăşurate pentru a preveni absentismul şcolar şi pentru a stabili regulile de circulaţie rutieră care trebuie respectate în lunile februarie şi martie a anului 2017. Intervenţia la 169 de sesizări prin numărul de urgenţă 112 au fost asigurate, iar numărul controalelor efectuate ajungând la 1.300.

Din cele 487 de infracţiuni înregistrate în ultimele două luni, peste 94% au fost săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ. Cele mai multe dintre acestea au fost cazuri de loviri sau alte violenţe, peste 50% şi de furt aproximativ 30%.

Peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale au fost  aplicate pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a oridinii şi liniştii publice ori a regulilor de circulaţie şi peste 3.400 de elevi care absentau de la cursuri au fost identificaţi de către poliţişti.

La nivel naţional funcţionează 19.662 unităţi de învăţământ preuniversitar (6.316 în mediul urban şi 13.346 în mediul rural), cu 9 mai multe faţă de debutul anului şcolar în curs, în cadrul cărora sunt înscrişi aproximativ 3 milioane de elevi.

Poliţiştii au fost angrenaţi în aproape peste 8.000 de activităţi, la orele de curs, au participat la peste 5.075 de şedinţe cu părinţii şi aproape 220 de întâlniri cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene sau sub coordonarea prefecţilor.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.