Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, inspectorii Gărzii Forestiere Cluj au prins un bărbat de 47 de ani care tăia din arborii doborâți de furtuni, în situația în care în zona Beliș-Mărișel zeci de persoane sunt angajate la negru pentru a defrișa pădurile din zonă.

“La data de 21 septembrie, poliţiştii din Beliş şi Mărişel, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale în pădurile de pe raza de competenţă, pentru descurajarea comiterii de delicte silvice având în vedere urmările fenomenelor meteorologice periculoase, care au doborât un număr mare de copaci. Astfel, în zona denumită popular «Ursoaia», de pe raza adminstrativă a comunei Beliş, judeţul Cluj, au fost descoperiţi mai mulţi arbori tăiaţi de picior, care nu prezentau marcă silvică. În baza constatării, au fost iniţiate verificări pentru identificarea persoanelor implicate în tăieri ilegale. Astfel, din cercetări a reieşit că, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Alba, în calitate de pădurar, ar fi instigat un alt bărbat să taie arbori, în contextul în care fapta ar fi putut fi ascunsă având în vedere arborii căzuţi, rupţi în urma fenomenelor meteo”, transmite IPJ Cluj.

La  data de 22  septembrie, faţă de Ocolul Silvic Beliş şi faţă de bărbatul bănuit de tăieri ilegale, în vârstă de 47 de ani, din Alba, a fost dispusă continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la tăiere fără drept de arbori şi tăiere fără drept.

Circa 9 metri cubi de material lemnos,  în valoare de peste 2.600 de lei, provenit din comiterea infracţiunii, au fost confiscaţi şi predaţi în custodia personalului silvic.

Totodată, la data de 22 septembrie, poliţiştii au identificat în afara localităţii Poiana Horea, în zona denumită popular Honca, 87 de buşteni de esenţă răşinoasă, care au fost reţinuţi în vederea stabilirii provenienţei, fiind predaţi organelor silvice până la clarificarea situaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.