Jandarmeria Cluj se justifica pentru actiunea impotriva actritei Oana Mardare

1081

Jandarmeria Cluj a emis un alt comunicat de presă în decurs de câteva ore după isteria creată sâmbătă la prânz în Piaţa Avram Iancu. De data asta, conducerea Jandarmeriei Cluj explică de ce a fost nevoie de zeci de jandarmi în jurul actriţei Oana Mardare.

sursa foto pressone.ro

Actrița Oana Mardare a fost ridicată cu forţa de către jandarmi şi băgată într-o dubă, pe motiv că a tulburat mitingul organizat de Noua Dreaptă în Piața Avram Iancu, arata cei de la Monitorulcj.ro.

“Urmărind doar imaginile prezentate în spațiul public, intervenția jandarmilor poate părea disproporționată  sau cel puțin lipsită de tact,  având în vedere că persoana care provocase incidentul era o femeie, însă analizând întreg contextul, intervenția jandarmilor a fost una legală și mai ales oportună”, îşi începe Jandarmeria Cluj discursul.

“Încă de la început s-a încercat calea dialogului sau orice altă posibilitate de detensionare pașnică a acestei situații, femeia fiind avertizată că este ilegal să intervii pentru tulburarea unei adunări publice declarate, însă aceasta a refuzat la fiecare încercare pașnică a reprezentanților jandarmeriei de a dialoga”, mai spun reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile Ștefan Cicio-Pop Cluj-Napoca.

Aceştia încearcă şi o explicaţie pentru numărul mare de jandarmi din jurul tineri.

“Numărul mare de jandarmi din jurul femeii,  care a creat imaginea de intervenție disproporționată a fost de fapt o decizie a comandantului acțiunii de protejare a femeii, întrucât o parte dintre manifestanții prezenți la adunarea publică, începuseră să se exprime vehement, folosind chiar injurii la adresa acesteia și existând chiar riscul ca femeia să fie agresată fizic. În acel moment comandantul dispozitivului a suplimentat numărul jandarmilor pentru a crea un cordon de protecție în jurul ei.  Ulterior, ca o măsură preventivă și pentru a o proteja pe femeie, s-a luat decizia să fie ridicată de pe trotuar și condusă la mașina de intervenție a jandarmeriei. Vă reamintim că una dintre obligațiile forțelor de ordine, conform legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice este aceea de protejare a manifestanților”, au mai spus reprezentanţii Jandarmeriei.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ