O înfrângere sovietică şi prietenia dintre CIA şi bin Laden
Jihadul antisovietic al mujahedinilor
În 15 februarie 1989, Uniunea Sovietică îşi retrăgea ultimele trupe din Afganistan, ţară pe care o invadase în 1979. Evenimentul a fost receptat de sovietici ca o înfrângere dureroasă, în timp ce americanii l-au considerat o victorie importantă împotriva comunismului. Preţul victoriei a fost mare: americanii au dezvoltat comerţul cu droguri, au contribuit la creşterea puterii talibanilor şi i-au acordat sprijin unui saudit pe care-l cheamă Osama bin Laden. Între timp, americanii au câştigat războiul cu talibanii, se mai luptă cu traficanţii de droguri şi aşteaptă veşti de la Osama.
Afganistanul, ţară cu o suprafaţă relativ redusă, a fost privită ca un fel de paradis oriental. Mirajul Orientului, cadrul natural extrem de spectaculos şi atmosfera specifică celor 1001 de nopţi, i-a cucerit pe mulţi europeni. Pentru mulţi turişti, aprecierile erau sporite de faptul că, în Afganistan, comercializarea haşişului era perfect legală.
Scurtă istorie afgană
Afganistanul este o ţară cu un trecut cosmopolit remarcabil. Teritoriul afgan a fost stăpânit rând pe rând de perşi, greco-macedonenii lui Alexandru cel Mare, kuşani, parţi, sasanizi şi heftaliţi, reprezentând un culoar de transit între Asia Centrală şi India. În anul 652, Afganistanul a fost cucerit de arabi, care au impus o nouă cultură şi religie. În secolele XIII-XIV, Afganistanul a fost pustiit de hoardele mongole conduse de Genghiz Han şi Tamerlan. Începând cu secolul al XVI-lea, Afganistanul a fost împărţit între Persia şi Imperiul Marilor Moguli. Oraşul Kabul a devenit “un excelent centru comercial”, după cum îl descria regele Baber în “Memoriile” sale. În secolul al XVIII-lea, în vremea domniei lui Ahmad Şah, afganii au cucerit Kashmirul, Punjabul, Belucistanul, şi părţi din Uzbekistan şi Tadjikistan. Consideraţi ca fiind “prizonieri ai istoriei”, afganii reprezintă, de fapt, un conglomerat de popoare şi limbi. Alături de pashtuni (consideraţi afgani veritabili), trăiesc tadjici, hazarahi, uzbeci, turkmeni, baloch şi chacar aimas. Limbile oficiale sunt afgana şi persana, dar se folosesc şi alte aproximativ 20 de limbi şi dialecte. Marea Britanie şi-a instaurat protectoratul asupra Afganistanului în 1880, transformându-l într-un stat tampon între Imperiul ţarist şi India britanică, un fel de no man’s land geostrategic. Până în 1919, an în care afganii şi-au proclamat independenţa, principala armă împotriva stăpânirii britanice a fost reprezentată de femeile afgane. “Ofiţerii Majestăţii Sale nu au putut rezista tentaţiilor necontrolate. Farmecul femeilor din Kabul era irezistibil. Aproximativ 9.000 de soldaţi englezi au murit din cauza bolilor venerice”, scria William Kaye, un istoric din secolul al XIX-lea. În 1923, Afganistanul a fost proclamat regat. După 50 de ani, Muhammad Zahir Şah a fost înlăturat, monarhia abolită şi a fost proclamată republica. Vărul fostului suveran, Muhammad Daud a devenit preşedinte al statului, instituind un regim autoritar. Printr-o lovitură de stat, în 1978, puterea a fost preluată de Consiliul Democratic Republican de orientare comunistă, condus de Nur Muhammad Taraki. Încercările de reformă radicală a societăţii afgane a întâmpinat rezistenţa populaţiei islamice conservatoare, care a degenerat într-o îndârjită rezistenţă armată.
Intervenţia sovietică
Într-un singur an, în timpul luptelor pentru putere dintre facţiunile partidului de guvernământ (Khalq şi Parcham – ambele prosovietice), au fost asasinaţi Nur Muhammad Taraki şi succesorul acestuia, Hafiz Ullah Amin. În asasinarea celui din urmă au fost implicate şi serviciile secrete sovietice. Puterea a fost preluată de Babrak Karmal. La 28 decembrie 1979, într-o declaraţie a noilor autorităţi, se apreciază că “Guvernul Afganistanului, într-o în baza Tratatului de prietenie şi bună vecinătate şi colaborare din 5 decembrie 1978, a adresat U.R.S.S. cererea insistentă de a-i acorda de urgenţă ajutor politic, moral, economic, inclusiv ajutor militar. Guvernul U.R.S.S. a satisfăcut cererea părţii afgane.”
Până la invazia sovietică, Afganistanul a fost o ţară uitată de lume, care trăia mai aproape de evul mediu decât de lumea modernă. Amestecul sovieticilor a propulsat afganistanul în prim-planul opiniei publice internaţionale, devenind un câmp al confruntării Est-Vest, în condiţiile intensificării războiului rece. În războiul civil început în 1979 în Afganistan, guvernul comunist a fost sprijinit de trupele sovietice în timp ce rezistenţa islamică afghană a primit ajutor din partea SUA, a Pakistanului şi a lumii arabe tradiţionaliste de orientare sunnită. Timp de zece ani, în timpul conflictului, şi-au pierdut viaţa 1,5 milioane afgani, alte 4-5 milioane au părăsit ţara, iar 15.000 de soldaţi sovietici au căzut în operaţiunile militare. Un acord mediat de ONU, semnat în 1988, de către puterile garante (URSS şi SUA), prevedea retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru şi repatrierea a milioane de refugiaţi. Retragerea trupelor sovietice s-a încheiat la 15 februarie 1989. Războiul nu s-a încheiat însă. Încă din timpul retragerii invadatorilor, diferite facţiuni ale rezistenţei islamice au pornit lupta pentru supremaţie, de această dată între ele. În timpul luptelor şi-au pierdut viaţa peste 50.000 de persoane.
Islamul antisovietic şi talibanii
În Afganistan, ţară străbătută de orientări atât de diverse, toleranţa a fost multă vreme o condiţie a existenţei. Tradiţiile afgane nu aveau nimic în comun cu fanatismul şi radicalismul islamic. Acestea s-au născut în timpul războiului antisovietic, lupta pentru libertate confundându-se cu lupta islamului împotriva comunismului ateu.
În timpul conflictului, sute de mii de tineri afgani au fost primiţi în noile şcoli coranice, Madras, adesea amplasate în apropierea taberelor de refugiaţi din lângă taberele de refugiaţi din apropierea oraşelor Peshawar şi Quetta din Pakistan. Finanţate de Arabia Saudită, aceste şcoli predau o variantă radicală a islamului, variantă pe care, mai târziu, talibanii au aplicat-o pe teritoriul Afganistanului. Şcolile coranice erau frecventate în general de băieţi Pashtu, proveniţi din mediul rural sărac. Elevii şcolilor coranice erau formaţi ca “soldaţi-călugări”, fiind izolaţi de restul familiei şi de femei. De la lună la lună, de la an la an, a crescut un curent islamist radical, mişcarea talibană.
“Unchiul Sam”, bin Laden şi mujahedinii
Ca replică la invadarea ţării de către Armata Roşie, venită în sprijinul regimului comunist al lui Babrak Kermal, în 1979 a fost lansată cea mai mare operaţiune secretă din istoria CIA. Chiar şi Osama bin Laden a fost iniţial recrutat de CIA pentru a lupta împotriva sovieticilor din Afganistan, susţine Michel Chossudovsky, profesor de ştiinţe economice la Universitatea din Ottawa. Stimulaţi de sprijinul hotărât al agenţiei de informaţii americane şi al serviciilor secrete pakistaneze, care doreau să transforme jihadul afgan într-un război de amploare dus de toate ţările musulmane împotriva URSS, aproape 35.000 de integrişti proveniţi din 40 de ţări islamice s-au implicat în războiul din Afganistan. Alte zeci de mii au studiat în şcolile coranice pakistaneze. De-a lungul timpului, de jihadul afgan au fost legaţi în mod direct, peste 100.000 de integrişti musulmani.
În martie 1985, preşedintele SUA, Ronald Reagan, semna directiva de securitate naţională nr.166, care autoriza un ajutor militar secret pentru mujahedini. “Iniţiativa demonstrează, fără echivoc, că războiul ascuns din Afganistan avea ca obiectiv lupta împotriva trupelor sovietice. Noul ajutor american a însemnat nu numai creşterea substanţială a cantităţii de arme furnizate – sprijinul annual acordat cu regularitate s-a ridicat, în 1987, la 65.000 de tone de armament – , ci şi trimiterea unui număr important de specialişti ai CIA şi Pentagonului la cartierul general secret al serviciilor de informaţii pakistaneze, de lângă Rawalpindi, pe drumul principal care duce în Afganistan. Folosindu-se de aceste servicii, CIA a jucat un rol-cheie în antrenarea mujahedinilor”, susţine Michel Chossudovsky.
Se pare că nici Osama bin Laden, nici mujahedinii nu erau conştienţi de faptul că Washingtonul este cel care îi susţine. Milton Beardman, un oficial CIA, afirma că Agenţia nu i-a antrenat pe arabi la modul propriu ci folosind serviciile de informaţii pakistaneze – Inter Service Intelligence (ISI) – ca “intermediari”. Chiar şi aşa, bin Laden şi arabii afgani au beneficiat, datorită CIA, de o pregătire militară foarte sofisticată şi specializată, realizată în diferite tabere de antrenement, afirmă Abdel Mobnam Saliali, de la Centrul de studii strategice Al-Ahram din Cairo. În paralel, gherila sprijinită susţinută de CIA a fost îndoctrinată cu preceptele islamului. Temele predominante erau: islamul este o ideologie sociopolitică, islamul sacru a fost violat de trupele sovietice atee, poporul islamic al Afganistanului trebuie să-şi reafirme independenţa răsturnând regimul socialist afgan susţinut de Moscova. În mod firesc, Washingtonul a păstrat secretul asupra operaţiunilor din Afganistan şi asupra obiectivului ultim al jihadului, care consta în distrugerea Uniunii Sovietice.
Jihadul heroinei
Cea mai mare parte a finanţărilor americane provenea din comerţul cu droguri. Istoria comerţului cu droguri din Asia Centrală este intim legată de activităţile secrete ale CIA. Înainte de războiul dintre URSS şi Afganistan, aproape că nu se poate vorbi de o producţie locală de heroină. În acest sens, un studiu al lui Alfred McCoy confirma că că, în primii ani ai operaţiunilor agenţiei americane de informaţii în Afganistan “teritoriile din apropierea frontierei afgano-pakistaneze au devenit principalul furnizor de heroină al lumii, acoperind 60% din consumul Statelor Unite.” În doar şapte ani de război, numărul persoanelor dependente de droguri a crescut de la o cifră foarte apropiată de zero, în 1979, la 1,2 milioane, în 1985. CIA controla, în mod indirect, comerţul cu heroină. Când mujahedinii au preluat controlul asupra unei părţi a teritoriului afgan, au ordonat ţăranilor să cultive mac ca un fel de taxă revoluţionară. De cealaltă parte a frontierei, în Pakistan, liderii afgani şi grupurile de afaceri locale, sub protecţia ISI, au înfiinţat sute de laboratoare de producere a heroinei. În timpul acestui deceniu de comerţ deschis cu droguri, filiala agenţiei americane de luptă împotriva drogurilor de la Islamabad a fost incapabilă să facă vreo captură sau arestare importantă. Washingtonul a refuzat să ancheteze orice acuzaţie legată de traficul de heroină în care erau implicaţi aliaţii lor afgani, pentru că politica Statelor Unite privind lupta împotriva narcotraficului afgan a fost larg subordonată războiului împotriva Uniunii Sovietice. “Misiunea noastră principală era de a provoca sovieticilor cele mai mari daune posibile. N-am avut cu adevărat resursele şi timpul necesar pentru a face anchete asupra comerţului cu droguri. Da, a existat o dificultate la nivelul narcotraficului. Dar obiectivul principal a fost atins. Sovieticii au părăsit Afganistanul”, afirma Charles Cogan, directorul operaţiunilor secrete în Afganistan.
Ioan BOTIŞ
Casetă 1:
Leul din Panshir
Comandantul Ahmed Shah Massud a fost un simbol al rezistenţei afgane, un erou legendar al luptei împotriva ocupaţiei sovietice. Din 1994 a luptat împotriva talibanilor. De etnie tadjică, a fost fiul unui colonel al armatei afgane. Începând cu 1975, de la vârsta de 23 de ani, şi-a condus propria armată din cetatea sa din nordul oraşului Kabul. Strateg de primă mână, Massud şi-a câştigat prestigiul datorită succeselor sale militare, ajungând să anihileze forţele sovietice în timpul războiului antisovietic.
După preluarea puterii la Kabul de către fundamentalişti în septembrie 1996, Massud a devenit şeful gherilei antitalibane, trupele sale repliindu-se în NE, în valea Panshir. Forţele sale, în jurul cărora s-a constituit Alianţa Nordului (coaliţie de lideri militari în principal de origine tadjică şi uzbecă), au fost considerate multă vreme ca fiind singurele capabile să opună rezistenţă integriştilor. În septembrie 2.001, Leul din Panshir a fost asasinat fiind victima unui atentat sinucigaş.
Casetă 2:
Afganistanul după sovietici
Războiul civil afgan a continuat după retragerea sovietică din 15 februarie 1989. Talibanii au primit sprijin din partea fundamentaliştilor pakistanezi şi a ISI, care dispunea de 150.000 de ofiţeri şi funcţionari. Sprijiniţi de ISI, controlat, la rândul lui de CIA, talibanii au servit în mare parte intereselor geopolitice ale Washingtonului. Aceasta explică, fără urmă de îndoială, de ce Washingtonul a închis ochii la regimul de teroare impus de talibani, implicând în special încălcările flagrante ale drepturilor femeii, închiderea şcolilor de fete, concedierea salariaţilor din funcţiile publice şi impunerea “legii penale a shariei”. Intervenţia americană a dus la înlăturarea rapidă a talibanilor, Alianţa Nordului preluând conducerea în scurt timp pe tot cuprinsul Afganistanului. Parlamentul afgan, întrunit în structura tradiţională numită Loya Jirga l-a desemnat ca preşedinte pe Hamid Karzai.
Conform informaţiilor ONU, Afganistanul deţine recordul absolut între ţările lumii la analfabetism, mortalitate infantilă, număr de văduve şi de orfani, fiind, totodată, regiunea de pe glob cu cel mai multe mine antipersonal îngropate în sol. Peste 3 milioane de refugiaţi continuă să trăiască în Iran şi Pakistan. Afganistanul deţinea, în 2000, 75% din producţia mondială de opium.
