Legea pentru Autostrada Unirii a fost adoptată în Parlament

80
Proiectul Autostrăzii Unirii, A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni, a fost aprobat printr-o lege în Parlament cu votul a 261 de deputați. Legea prevede ca autostrada de circa 320 de km să fie realizată până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut la Ungheni, să fie realizată din credite externe, pe fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat, iar procedurile să demareze în termen de 30 de zile de la promulgare.
Proiectul de lege inițiat de PMP a fost votat miercuri în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională, la o săptămână după ce a primit raport pozitiv în Comisia de Transporturi. La raportul discutat s-au aprobat câteva amendamente formulate de deputatul USR Cătălin Drulă, amendamente care spun că autostrada va avea o finanțare predictibilă, an de an, va avea punctul de plecare de la Prut și va asigura conexiunea cu Republica Moldova și că demararea procedurilor se va face în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Totodată, Comisia a mai aprobat un amendament care spune că autostrada va fi finanțată din credite externe, din fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat. Posibilitatea de a realiza autostrada „și/sau prin parteneriat public-privat” a fost introdusă de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
De asemenea, proiectul legii adoptate prevede că Ministerul Transporturilor se ocupă de implementarea autostrăzii, deși Guvernul a decis ca de bucata Tg. Neamț – Iași să se ocupe Comisia Națională de Prognoză pentru implementarea printr-un Parteneriat Public-Privat.
Posibila schimbare a A8 cu A13, criticată de societatea civilă
Intenția deprioritizării A8 și promovarea soluției A13 este dezaprobată de două asociații din domeniul societății civile consultate de HotNews.ro. Aceastea susțin că A13 este împinsă în față pentru a aduce trafic pentru autostrada de pe Valea Prahovei (Brașov – Comarnic – Ploiești), un proiect pe care statul român se încăpățânează să-l facă printr-un Parteneriat Public Privat, după trei tentative eșuate în ultimii 15 ani.
 
„Asociația Pro Infrastructura nu poate fi de acord cu așa ceva care nu respectă MasterPlanul adoptat”, a declarat pentru HotNews.ro Ionuț Ciurea, președinte executiv al Asociației.

„Nu va fi o analiză realistă, e făcută doar pentru Comarnic – Brașov, pentru a mai aduce trafic pe acel proiect pe care vor să-l facă iar prin Parteneriat Public Privat. Vom ajunge ca de la Iași la București să trecem munții de două ori”, a mai spus reprezentantul API.
Asociația Construim România (ASCORO), o altă voce din rândul societății civile, a transmis pentru HotNews.ro că susține realizarea autostrăzii A8 care e de „importanță majoră și strategică pentru România și Europa” și susține, la fel, că reînvierea A13 vine doar în contextul în care Guvernul vrea din nou să realizeze autostrada de pe Valea Prahovei în PPP.
 
Cele două autostrăzi în MasterPlan: A8 este estimată la jumătate din cât susțin autoritățile că va costa și are punctaje mai mari decât A13

Analiza în curs pe care o realizează Ministerul Transporturilor și care ar putea conchide că A13 Brașov – Bacău trebuie să fie realizată cu prioritate înaintea A8, ar putea însemna prima modificare majoră a Master Planului General de Transport (MPGT). Acesta a fost adoptat în forma finală în 2016 și a fost o cerință a Comisiei Europene pentru ca România să mai primească fonduri europene pentru proiecte de infrastructură.

MPGT-ul a avut ca scop planificarea în timp, prioritizarea proiectelor, detalierea valorilor estimate și sursele de finanțare pentru marile proiecte de transport – un document strategic pentru următorii 15 ani care să contureze clar proiectele pe care trebuie să le urmeze guvernele României care vor veni.

În MPGT A8 era planificată a fi implementată pe două cicluri financiare europene, tronsonul Tg. Neamț – Iași – Ungheni în exercițiul 2014-2020, iar porțiunea Tg. Mureș – Tg. Neamț, zona montană cea mai grea, era planificată pentru perioada 2020-2030, începând din 2023.
Cât despre A13 Bacău – Brașov, conform Master Planului, autostrada era mai jos în lista priorităților și era planificată spre execuție începând cu 2023 și până în 2027.