Masonul Faur face profit cu Parohia Ortodoxă pe spatele morţilor

1783

Avocatul turdean Ucu Faur  dă lovitura cu o afacere profitabilă în cârdăşie cu Biserica Ortodoxă. Potrivit unui calcul simplu fostul candidat la europarlamentare şi un maestru în afaceri imobiliare şi/sau cu terenuri, Faur va obţine peste un milion de euro din viitoarele locuri de veci situate într-un cartier din Turda.


Un contract bănos cu clauze inimaginabile

Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda reprezentată prin nimeni altul decât părintele Vasile Ştiopei  (un afacerist notoriu şi susţinător al Partidului Social Democrat) cere Primăriei Turda modificarea Planului Urbanistic Zonal astfel încât să poată pune în aplicare un contract deja semnat cu Ucu Faur, sora acestuia şi propria mamă, în vederea amenajării unui cimitir privat ce va genera sume enorme acestora.

Afacerea mai sus menţionată a fost încheiată în urmă cu doi ani, în mai 2015, după ce Tătar Rodica Adina (fostă Faur), fratele ei Mihai Ucu Faur şi mama celor doi Rodica Magdalena Faur au dobândit drepturi asupra unui teren deţinut de soţul ei Emanoil Faur (decedat în iulie 2012).

Pământul are o suprafaţă de peste 29.000 metri pătraţi şi ar fi suficientă pentru crearea a aproximativ 5000 de locuri de veci.

Familia Faur a bătut palma cu preotul Ştiopei pentru înstrăinarea acestui teren. Ce înseamnă acest lucru? Rezultă că în schimbul unor sume în rate şi fără plafon maxim Parohia Ortodoxă va vinde locuri de veci pe respectiva parcelă care nu va ieşi de sub tutela familiei Faur.

„Vânzătorii în calitate de proprietari exclusivi a terenului transmit dreptul de folosinţă veşnică asupra terenului intravilan situat în mun. Turda, str. Ion Agârbiceanu, judeţul Cluj înregistrat în C.F (…) între vecinii la nord Tomşa I, la sud Borza M, la nord-vest Transilvania Impex SRL şi la sud drum public, în suprafaţă de 29.475 m.p, proprietate dobândită, în urma decesului defunctului Faur Emanoil(…), iar Cumpărătorul cumpără dreptul de folosinţă asupra bunului adus spre vânzare în scopul edificării unui cimitir ”, se arată în obiectul contractului semnat.

Cu toate acestea actul încă nu este valabil, dat fiind faptul că se impune ca doar în momentul în care Parohia reuşeşte să obţină acordul de la autorităţi pentru amenajarea cimitirului să se dobândească şi dreptul de folosinţă asupra terenului stipulat în contract.

vasile stiopei mic

Afacerea cu numărul 2!

Tot potrivit celor convenite între părintele Vasile Ştiopei şi Mihai Ucu Faur, în cazul în care se reuşeşte înfiinţarea cimitirului, doar firma de pompe funebre a avocatului va avea dreptul să efectueze lucrări de tipul monumentelor funerare. Cu alte cuvinte, orice familie doreşte să înmormânteze o persoană acolo va trebui să se supună tarifelor impuse de firma lui Ucu Faur.

„Vânzătorii îşi rezervă dreptul de a efectua în exclusivitate monumentele funerare, la solicitarea beneficiarilor(BOR), care vor fi înstrăinate separat beneficiarilor finali” se arată în contract.

Mai mult, pe lângă tarifele ce vor fi stabilite de Faur, Parohia îşi poate adăuga un ”adaos comercial”.

 

Rate infinite în euro, pentru familia Faur

Revenind la afacerea Ştiopei-Faur aflăm că modalităţile de plată pentru dobândirea dreptului veşnic de folosinţă a viitorului cimitir se vor face prin alocarea banilor în rate. Nu ar fi foarte multe de comentat aici decât de a cita din contractul cu pricina, decât faptul că orice mişcare în cimitir aduce bani în plus în buzunarele masonului Faur.

„Preţul de vânzare a dreptului de folosinţă asupra terenului ce face obiectul contractului se stabileşte de comun acord pe următorii parametrii: preţul va fi achitat în rate de către cumpărător, pe măsura revânzării unităţilor cu destinaţia de morminte către beneficiarii finali.

  1. prima rată: din suma totală încasată de beneficiarii finali, de către Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda, în calitate de cumpărătoare sau de succesorii acesteia indiferent de modalitate de reorganizare, pentru fiecare unitate în parte, vânzătorii vor încasa de la cumpărătoare, un preţ echivalent cu 3/4, dar nu mai mic de 80 euro/unitatea cu destinaţia de morminte.
  2. rata numărul 2, după 10 ani de la data primei înstrăinări, din suma încasată totală de la beneficiarii finali de Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda, în calitate de cumpărătoare sau de succesorii acesteia indiferent de modalitatea de reorganizare, cu titlu de revânzare sau cu oricare alt titlu, vânzătorii vor încasa de la cumpărătoare un preț echivalent cu cota de 1/2 din parte, dar nu mai puţin de 80 euro/unitate cu destinaţia mormânt.
  3. rata numărul 3: după 20 de ani de la data primei înstrăinări din suma totală încasată de la beneficiarii finali (… identic cu clauza b.-//-)
  4. părţile convin ca Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda sau ca succesorii acesteia să achite către vânzătorii sau moştenitorii acestora un preţ echivalent cu cota de 1/2 parte din sumele încasate CU TITLU DE REZERVARE, REVÂNZARE sau oricare ALT TITLU, pe măsura încasării acestora de la beneficiarii finali, la fiecare încasare realizată, dar nu mai puţin de 80 euro/unitate” se arată în articolul ”Preţuri şi modalităţile de plată” a contractului în cauză.

Mai  precis, afacerea este una sigură şi bănoasă pentru familia Faur dat fiind faptul că Parohia Oprişani II va avea rolul de ”agent de marketing şi vânzări. Adică acest bussiness va funcţiona sub umbrela bisericii.

cimitirul-o-problema

Toţi vecinii afectaţi

Pe lângă mega afacerea pusă la cale de părintele Ştiopei în colaborare cu Ucu Faur, vecinii respectivei parcele, vor fi obligaţi potrivit legii 119/2014 pentru a nu-şi pune în pericol siguranţa să păstreze o distanţă minima de 200 metri de noul cimitir.

Administraţia locală a retras de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Consiliul Local, un proiect de hotărâre controversat prin care Biserica Ortodoxă vrea să amenajeze un nou cimitir în cartier. Retragerea proiectului de pe ordinea de zi s-a făcut la cererea primarului Municipiului Turda Cristian Matei. Acesta a apreciat că deşi s-au îndeplinit formalităţile legale, proiectul de amenjarea a cimitirului mai trebuie dezbătut cu cetăţenii. La rândul său, consilierul local Adrian Sălăgean (PSD) a declarat că nu susţine ideea construirii unui nou cimitir în zonă.

Povestea amenajării unui nou cimitir în cartierul Primăverii din Turda este mai veche de un an de zile, dar a început să prindă contur în primăvara acestui an. Biserica Ortodoxă s-a apucat să adune semnături pentru ”extinderea cimitirului” care deja există în zonă iar credincioşii, de bună credinţă, au semnat.

Vineri, 26 mai, proiectul care prevedea aprobarea planului urbanistic zonal a fost retras de pe ordinea de zi a CL Turda la iniţiativa primarului Cristian Matei, cel care l-a şi propus iniţial.

”Nu ţineţi cont de oameni. Dacă 3000 de oameni nu înseamnă nimic pentru dvs, asta e”, a fost replica preotului Vasile Ştiopei, secondat de membri ai consiliului parohial, nemulţumiţi de decizia administraţiei locale de amânare a proiectului. Preotul, cu o izbucnire nervoasă a părăsit şedinţa publică a Consiliului Local Turda, deşi autorităţile au propus ca arhitectul angajat de biserică să prezinte proiectul.

De partea celalaltă a baricadei stau circa 50 de familii care sunt nemulţumite de ideea amenajării unui cimitir lângă casele lor. Aceştia au fost prezenţi la şedinţa ordinară a Consiliului Local şi au cerut autorităţilor să nu susţină acest proiect. ”Nu vrem să ne creştem copiii printre morminte. În loc să facă parcuri în cartiere, amenajează cimitire. Să le facă în afara zonelor urbane de locuit”, reproşează oamenii. Locuitorii din cartierul Primăverii spun că proiectul noului cimitir va afecta dezvoltarea cartierului. ”Cine ar vrea să-şi bea cafeaua în fiecare dimineaţă, pe terasa casei, privind mormite şi cruci?”, e întrebarea pe care o pun oamenii revoltaţi. Aceştia sunt îngrijoraţi şi de faptul că un astfel de proiect va duce la devalorizarea proprietăţilor imobiliare din zonă.

Primarul Cristian Matei a cerut scotarea proiectului de pe ordinea de zi nu înainte de a aprecia că municipalitatea a făcut toate demersurile legale de consultare a cetăţenilor iar aceştia nu şi-au exprimat în mod legal opoziţia faţă de proiect. Din raportul de informare al publicului, semnat de arhitectul-şef al oraşului, Dumitru Iosif, rezultă faptul că vecinii au fot înştiinţaţi dar procedura a fost una încurcată. Unii au primit scrisori acasă, altora li s-a înmânat notificarea în mână, pe holurile Primăriei.

cimitir primaverii

Urbanismul dă cu dedicatie pentru Faur

Locatarii din Primăverii spun că au depistat nereguli în certificatul de urbanism nr 160 din 07.07.2015, eliberat de Primăria Turda, în care s-a omis o cerinţă importantă,si anume acordul vecinilor în forma autentica, la notar. Locuitorii din cartier spun că certificatul este incomplet. Conform art.27 din Ordinului 839 din 2009 care stabileşte normele de aplicare ale Legii 50 privind autorizarea lucrărilor de construire orice funcţiune nouă propusă pe un teren care afectează zona de locuit vecină sau apropiată,are nevoie de acordul vecinilor.

”Menţionam că acest acord nu este cerut sau întocmit nici faţă de persoanele fizice, nici faţă de cele juridice, şi anume Căile Ferate Române şi Transilvania Impact. Ţinem să precizam că în urma unei analize a legii, făcută de avocaţii noştri, denumirea de acord tacit este înşelătoare. Simpla trecere a termenului nu e suficientă pentru a considera procedura aprobării tacite îndeplinită. Legea 50 ne trimite la Ordonanţa de Urgenţă nr 27/1993 privind procedura aprobării tacite! Interpretarea generală dată dispoziţiilor OUG 27 este în sensul ca solicitantul trebuie să obţină totuşi un document oficial fie de la persoana care nu a răspuns în termen, fie adresându-se direct instanţei. Prevederile din normele de aplicare la Legea 50 au forţa juridica inferioara, şi nu pot deroga de la procedura stabilita prin OUG 27”, se arată într-o scrisoare a locuitorilor din Cartierul Primăverii, transmisă înspre InfoAries.ro

Oamenii mai invocă şi o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,partea 1,nr 674, din 1 Noiembrie 2013 în care este specificat faptul ca procedura aprobării tacite nu este aplicabila certificatelor de urbanism si autorizaţilor de construcţie.

proprietari primaverii

IPS Andrei Andreicuţ: Nu susţin cimitirele private

Contactat de către Gazeta de Cluj în prezenţa mai multor proprietari a terenurilor din zona unde se află parcela deţinută de Familia Faur, IPS Andrei Andreicuţ susţine că nu ştia nimic despre acest contract şi implicit afacerea din spatele lui.

„Nu încurajez înfiinţarea de cimitire private sau semi-private. Dacă un credincios doreşte să doneze un teren în vederea construirii unui cimitir suntem mai mult decât fericiţi să acceptam. Însă, nu încurajăm aceste ”afaceri cu morţi” apărute peste noapte. Desigur, la nivelul judeţului Cluj există zone unde sunt multe dificultăţi cu  obţinerea unui loc de veci pentru că nu sunt spaţii suficiente. Nu am auzit la Turda să fie aşa ceva. Am înţeles de la dumneavoastră că primarul a propus un teren în continuarea cimitirului deja existent în Oprişani. Nu ştiu de ce s-a refuzat acel teren şi s-a mers pe parcela din contract.

Vom face o investigaţie la faţa locului pentru a vedea ce se întâmplă. Cu siguranţă ne dorim ca toată lumea să fie mulţumită şi împăcată” declară pentru Gazeta de Cluj, Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop, Andrei Andreicuţ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ