Potrivit unor informații oficiale, o societate clujeană a câștigat un proiect de aproximativ 13 milioane de euro pentru edificarea unui centru de radioterapie pentru bolnavii de cancer din Suceava. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, firma clujeană nu are nici un angajat, a fost înființată spre sfârșitul anului trecut și are un profit și o cifră de afaceri egală cu zero. Însă, societatea este deținută de doi oameni de afaceri de filieră liberală și, neoficial, va construi acest proiect în parteneriat cu firma Medist SA, o companie din domeniul medical abonată la contractele cu statul. Printre acționarii Medist se numără Carmen Vlădescu, fosta soție a fostului ministru de Finanțe, Sebastian Vlădescu. Însă, clujenii au fost băgați la înaintare ca să nu piuie nimeni nimic.

 

Potrivit unui anunț făcut de Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, firma clujeană Lotus a câștigat un proiect de aproximativ 13 milioane de euro pentru construirea unui centru de radioterapie in cadrul spitalului.

Firma respectivă este patronată de oamenii de afaceri Zaharie Colcer și Ovidiu Sorin Blaga, care este și administrator, a fost înființată spre sfârșitul anului trecut și, potrivit bilanțului aferent anului 2014, are cifra de afaceri și profit zero, nici un angajat și datorii de 672 de lei.

Însă, la câștigarea licitației, reprezentanții firmei au depus o garanție de participare care, potrivit directorului Spitalului de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, Vasile Rîmbu, a fost de 10% din valoarea contractului.

Astfel se pune întrebarea legitimă adevărații câștigători ai licitației nu sunt alții. Indirect, răspunsul este dat de declarațiile făcute de Antoaneta Roca care susține public că înființarea unui centru de radioterapie este o afacere bună pentru că în România sunt mulți bolnavi de cancer și puține astfel de centre.

Antoaneta Roca lucrează în Iași la firma Medist, cu sediul principal în București. În cadrul acestei societăți figurează ca acționar majoritar Carmen Vlădescu, fosta soție a ex-ministrului de Finanțe Sebastian Vlădescu. Ceilalți acționari ai Medist sunt  MANOLE IONEL, COICA GHEORGHE FLORIN (care este și administrator), CRACIUN CRISTINA IOANA, ANGHEL GABRIELA CRISTINA și MANOLE MIHAELA ELENA.

De altfel, la semnarea actelor între firma clujeană SC Lotus și Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava a fost și Florin Gheorghe Coica care a susținut că termenul de finalizare al proiectului ar putea fi de maxim un an de zile, dacă și autoritățile își vor oferi sprijinul. Sorin Blaga, reprezentantul Lotus SRL, spune că ”aceasta este o firmă nouă, care nu a început încă activitatea. Din punct de vedere a investiției, așa cum am menționat și în cadrul conferinței de presă, acest proiect este planificat a se derula în mai multe etape, pe parcursul a 1-3 ani, astfel că suma menționată se va investi etapizat. Pornind de la aceste considerente, vă comunicăm că firma își va îndeplinii obligațiile contractuale, asumate prin caietul de sarcini, care sunt semnificativ mai mici decât proiectul final pe care dorim să-l realizăm. În ceea ce privește a doua întrebare, am participat la această procedură în calitate de ofertant unic”. Antoaneta Roca, reprezentantul Medist, nu au emis reporterilor Gazeta de Cluj un punct de vedere.

 

rimbu radiotop.ro

Un proiect greu, câștigat ușor

Contactat de reporterii Gazeta de Cluj, Vasile Rîmbu, managerul Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava a declarat că adjudecarea proiectului a avut loc abia la a treia licitație  „Noi am făcut licitația asta în vreo trei rânduri și acum au câștigat cei de la Lotus care au fost singurii participanți. Pe noi nu ne-au interesat datele financiare, ci obiectul de activitate al firmei și am zis că e bine așa. Până acum nu ne-am angajat cu nimic în legătură cu contractul, ci doar a fost semnat un contract pentru terenul pus la dispoziție de consiliul județean. Oricum, noi suntem în regulă și nu ne temem de nimic pentru că avem garanția de 10% din valoarea investiției pe care au depus-o reprezentanții firmei”, declară Vasile Rîmbu, managerul spitalului sucevean.

Întrebat dacă în cadrul întâlnirii organizate pentru parafarea contractului, s-a întâlnit și cu reprezentanți ai firmei Medist, managerul spitalului sucevean a declarat că nu știe. ”Eu i-am întrebat pe  cei de acolo de nume și prenume, nu de unde lucrează. Am auzit că ar fi vorba de o asociere, sau așa ceva, dar nu știu nimic. Oricum, noi am semnat actele cu reprezentanții celor de la Lotus, cu nimeni altcineva”, a mai adăugat Rîmbu.

Meditație liberală în poziția Lotus

În Cluj, BLAGA SORIN OVIDIU, asociat în cadrul Lotus, mai figurează ca acționar și/sau administrator în cadrul afacerilor Arcada Invest, Euroconsult și AVS Motors. În cadrul Arcada, Blaga este asociat cu afaceriștii clujeni Marius Ciurchea, Dan Medrea, Radu Taica sau Liviu Sugar, care nu sunt străini nici de diferitele scandaluri care au ”răsuflat” în spațiul public și nici de afaceri legate de liberalii clujeni. Spre exemplu, Dan Medrea a fost unul dintre partenerii de afaceri ai fostului președinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu, judecat acum pentru fapte de corupție. Potrivit unui articol publicat în Gazeta de Cluj, în cadrul SC Balanţa Cosmetic, o afacere imobiliară, figurează doi acţionari: Dan Mircea Medrea şi Horia Uioreanu. Însă faptul că cei doi controlează această societate este contestat în cadrul unui proces de către unul dintre milionarii clujeni, deţinător al unor proiecte imobiliare şi unul dintre fondatorii Băncii Transilvania. El acuză că în “afacerea Balanţa”, de fapt, Medrea ar fi cumpărat acţiuni fiind finanţat de Ciurchea, care a dorit să îşi păstreze anonimatul în acest business. Cu toate acestea, Dan Mircea Medrea s-ar fi folosit abuziv de drepturile dobândite în cadrul SC Balanţa şi, începând cu 2004, a început să îi vândă lui Uioreanu, etapizat, părţi sociale din cadrul acestei firme.

Nume grele la Medist

În cadrul acționariatului Medist s-au perindat Sebastian Vlădescu și avocatul Doru Boștină. Dacă Sebastian Vlădescu a fost ministru al Finanțelor, Boștină a fost arestat în mai 2015, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro, dar pus în liberate rapid de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție. De numele lui Boștină se leagă și o serie de afaceri cu Dorin Cocoș, Octavian Buzăianu sau Fathi Taher.

De-a lungul timpului, printre contractele cu statul câștigate de Medist pot fi enumerate unul din noiembrie 2005, când Serviciul de Telecomunicatii Speciale a dat peste 6 miliarde de lei vechi pentru aparatura medicală necesară la dotarea cabinetelor de stomatologie, microbiologie și medicină internă. Tot Medist a câștigat o licitație organizată de Agenția Antidoping, valoarea contractului ridicându-se la 3,3 miliarde de lei vechi. De asemenea, Serviciul de Pază și Protecție a atribuit un contract acestei societăți în valoare  2,3 miliarde de lei vechi.

Spre deosebire de cifra de afaceri a companiei clujene Lotus, cei de la Medist au avut pentru 2014 o cifră de afaceri de peste 45 de milioane de lei.

Afaceriștii liberali din Arcada

Compania imobiliară Arcada (iniţial au fost deschise Arcada Grup, Arcada Houses, Arcada Invest şi Arcada MDC, dar societăţile au fuzionat între ele – n.red) a reprezentat în trecut fieful liberalilor clujeni, atât cel al politicienilor, cât şi cel al oamenilor de afaceri cu înclinaţii liberale. De-a lungul timpului, în această firmă s-au regăsit Ovidiu Sorin Blaga, unul dintre amicii lui Horea Uioreanu. Mircea Dan Medrea, coleg de facultate, amic şi „protejat” al deputatului Uioreanu, este administratorul firmei imobiliare. Într-o altă firmă au deţinut acţiuni Radu Taica, fost director al unei firme de investiţii mobiliare şi „jucător” pe piaţa de capital. Bistriţeanul Liviu Sugar, fiul fostului protopop al Bistriței, a avut „destinul” legat de afacerea Arcada. În urma unor infuzii de capital „liberal”, afaceriştii din cadrul Arcada au construit un cartier de case în zona Borhanci.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.