Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au stopat activitatea infracțională a 3 bărbați, care sunt bănuiți că ar fi determinat 3 tinere să se prostitueze, în folosul lor. Doi dintre aceștia au fost arestați preventiv, iar față de al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, cercetează 3 bărbați, de 44 de ani, 37 de ani, și 19 ani, din județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

”În fapt, în cursul lunii octombrie a.c., bărbatul, de 44 de ani, ar fi racolat o minoră de 16 ani, din județul Cluj, prin intermediul unui site de socializare, ulterior deplasându-se împreună cu aceasta și alți doi bărbați în municipiul Sibiu, într-un apartament închiriat. În aceeași locație, cei în cauză ar fi adus alte 2 tinere, dintre care una de 19 ani, din județul Caraș-Severin și una de 24 ani, din județul Constanța, care ar fi fost recrutate în perioada 2016-2017, obligându-le pe toate trei să practice prostituția în folosul lor. Tinerele ar fi fost presate de cei în cauză să obțină sume cât mai mari de bani, fiind chiar împiedicate să doarmă, amenințate și lovite pentru a fi determinate în acest fel să maximizeze sumele de bani încasate din prostituție”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Pentru racolarea clienților, bărbații ar fi postat anunțuri pentru cele trei tinere, pe site-uri de internet, prin care ofereau serviciile lor sexuale, la prețuri cuprinse între 100 – 500 de lei.

Astfel, în cursul lunii noiembrie, cei trei ar fi obținut în urma practicării prostituției de către cele trei tinere aproximativ 5.000 de euro.

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii și procurorii D.I.I.C.O.T. –S.T. Cluj au efectuat 3 percheziții și au pus în aplicare 6 mandate de aducere cu însoțitor, stopând astfel activitatea infracțională a celor trei bărbați.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județul Constanța și în municipiul Sibiu, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, laptopuri, înscrisuri, un pistol și sume de bani.

Ca urmare a administrării probatoriului, la data de 24 noiembrie, Tribunalul Cluj-Secția Penală a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile față de bărbații de 44, respectiv 37 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de minori și trafic de persoane, față de tânărul de 19 ani fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Potrivit informațiilor IPJ Cluj, din cercetări a reieșit că, deși a fost arestat preventiv, bărbatul de 37 ani și-ar fi continuat activitatea infracțională, cu ajutorul unei persoane aflate în stare de libertate.

Astfel, de la sfârșitul lunii noiembrie până în prezent, tinerele de 19, respectiv 25 ani, ar fi fost determinate să continue să practice prostituția, într-un apartament închiriat în regim hotelier, în municipiul Constanța.

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. au efectuat 2 percheziții în județul Constanța, stopând din nou activitatea infracțională.

În prezent, se continuă cercetările în vederea probării întregii activități infracționale.

La activitățile efectuate în această cauză au participat și polițiști din cadrul structurii de combatere a criminalității organizate din Sibiu, luptători de la acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj și Sibiu, precum și jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.