foto: arhivă

Elevă de clasa a VII-a din Vultureni, recuperată de poliţie din  casa unui rom corturar, de 26 de ani: “Îl iubesc, e un om cu totul special”. Toti membrii familiei barbatului sunt bolnavi de SIDA.

 

G.A. este elevă de gimnaziu la o şcoală de pe raza comunei clujene Vultureni. O fată frumoasă şi aparent liniştită,  care ascunde însă un temperament de-a dreptul vulcanic, în ciuda celor 14 ani ai săi. Aşteaptă stingheră, în picioare, într-un colţ al coridorului Institutului de Medicină Legală din Cluj, unde tatăl ei şi poliţistul din comună au adus-o pentru a certifica faptul că fusese dezvirginată recent de către iubitul ei, un rom corturar din comună, în vârstă de 26 de ani. Fata fusese adusă cu forţa de către poliţie din casa bărbatului, unde stătea de câteva zile, refuzând să se mai întoarcă acasă. Mărturiseşte, cu inima strânsă, Cristian Teofil A., tatăl minorei, ca şi cum ar dori să-şi elibereze sufletul: “Am adus-o acum, cu poliţia, chiar de la casa individului. Am venit să vedem dacă mai e virgină, deşi ea mi-a mărturisit că fapta-i consumată, a fost dezvirginată de către el săptămâna trecută. Însă avem nevoie de aceste acte ca să-i fac plângere pentru relaţii sexuale cu o minoră. Şi-n plus, se mai întâmplă o chestiune extrem de gravă, întreaga lui familie e contaminată cu SIDA şi mi-e teamă ca nu cumva şi fata mea să fi luat boala.” Bărbatul lăcrimează şi-mi mărturiseşte că a crescut-o pe fată de unul singur, după divorţul de mama ei, pe când micuţa abia împlinise doi ani şi jumătate, însă mai are un copil cu fosta soţie, un băiat care va împlini 16 ani,  anul viitor. Cuprins de disperare, bărbatul continuă: “Dar faptul ce mă supără cel mai tare e acela că vrea să rămână în continuare cu el și zice că nu a fost sedusă de acesta – ci că ea s-a îndrăgostit de el. Acum poliţia i-a întocmit, din căte ştiu, dosar penal pentru seducere de minoră şi aştept să văd ce zice legea. Ea-i prostuţă, o zăpăcit-o cu sucuri şi cu prăjituri, de-o ajuns la el în pat.  În orice caz, să vă vedeţi copilul distrus, aşa cum e al meu, ce-aţi zice?!”

 

Tânăra: “Colegii ştiu de treaba asta, dar nu-mi pasă…”

O abordez pe adolescentă care, deloc timidă, mă priveşte direct în ochi. Îmi spune, fără rezerve vizibile, că povestea ei a ajuns deja de notorietate în sat şi în şcoală, printre colegi, dar nu-i pasă câtuşi de puţin de acest lucru. O întreb, la început, dacă actualul ei iubit este şi primul din viaţa ei. Aceasta însă mă şochează, spunând că nici vorbă, este al doilea: “Primul n-a fost cum trebuie să fie, dar el e cu adevărat deosebit, m-a atras personalitatea lui. E mai altfel decât alţi băieţi, e mai poetic, mai sensibil… Ne-am cunoscut prin sora lui, colegă cu mine şi le-am făcut la amândoi vizite acasă, unde i-am cunoscut şi familia. Jucam cu ei cărţi, ascultam muzică, glumeam – şi aşa am ajuns să mă îndrăgostesc de el. Cât despre tam-tam-ul pe care-l face tata, să vă fie clar: nu am de gând să părăsesc şcoala, să mă las de învăţat – şi nici să mă căsătoresc.” Atac, discret, şi celălalt subiect: eventualitatea unei contaminări cu SIDA. “E o prostie. Ai lui au boala, dar el n-o are. Mi-a arătat certificatul medical, cu analizele, care dovedesc acest lucru…” După care se închide, brusc, în sine şi refuză să mai scoată vreun cuvânt. Mă încurajează tatăl ei, care a fost martor la toată convorbirea: “Lăsaţi, aşa-i ea, seamănă leit cu maică-sa – dură şi înţepată…”

Reprezentanţii I.P.J. Cluj ne-au declarat următoarele: “Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, în urma unei plângeri depuse la data de 2 noiembrie a.c. la sediul Secţiei 7 de Poliţie Rurală Gherla de postul de Poliţie Comunal Vultureni.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.