Miroase a blat în Judecătoria Cluj-Napoca. Minciunile acuzatului de omor din culpă, Teofil Pop, susţinute de instanţă

1324

Medicul Teofil Pop, directorul general al Centrului Medical Interservisan, a fost dat în judecată în 2007 de către urmaşii lui Constantin Costea, pacient al lui Teofil Pop care a murit în urma unei intervenţii chirurgicale pentru scoaterea polipilor. La sfârşitul lunii iunie s-a reluat audierea lui Teofil Pop, după ce la ultimul termen de judecată audierea inculpatului a fost amânată din cauza spiritelor încinse între avocatul apărării şi judecător, iar şeful Interservisan nu a fost capabil să-şi susţină în continuare cauza.

 

Dosarul în care Teofil Pop este acuzat de ucidere din culpă a făcut prima pagină a ziarelor, după ce, în data de 7 februarie 2007, Constantin Costea s-a prezentat la Clinica Interservisan, deoarece avea probleme de respiraţie, decedând la doar o lună, ca urmare a unui şoc septic şi a unei meningite care nu a mai putut fi tratată.

Operaţia de polipi a fost efectuată de către medicul ORL-ist Teofil Pop, la Clinica Interservisan din Cluj-Napoca. Constantin Costea, în vârstă de 68 de ani, fusese operat pe 8 februarie 2007 şi a intrat în comă patru zile mai târziu. Pacientul a fost internat din nou la Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca, cu diagnosticul “şoc septic şi meningo-encefalită”. Pacientul este, apoi, reoperat de alţi doi medici, Silviu Albu şi Tiberiu Maior, care au constatat că osul etmoid, situat la baza craniului, fusese rupt în timpul operaţiei efectuate de medicul Teofil Pop, fapt ce a permis intrarea aerului în cutia craniană. După deces, procurorii au deschis o anchetă faţă de medicul Teofil Pop. Din lipsă de probe, dosarul a fost însă închis. Familia victimei nu s-a lăsat şi a cerut o expertiză medico-legală, eliberată în 31 august 2011, la mai bine de trei ani de la decesul bărbatului. Documentul arată că există o cauzalitate între operaţia de polipi efectuată de dr. Pop şi decesul pacientului. Pe baza acestei expertize, ancheta penală pe numele medicului a fost redeschisă.

După mai multe termene în care au avut loc abţineri, sesizări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi mai multe amânări, judecătorii clujeni au dispus în septembrie 2016, în mod definitiv, faptul că plângerea formulată de către persoana vătămată Bizo Costea Marinela a fost în mod corect admisă, dispunându-se trimiterea în judecată, după ce judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

 

Circul de la Judecătorie

De la jumătatea lunii iunie, Teofil Pop a renunţat la serviciile avocatului Eugen Iordăchescu, iar cel care i-a luat locul acestuia este avocatul Pavel Abraham, fost chestor de poliţie care a îndeplinit funcţia de inspector general al Poliţiei Române.

Dacă la termenul de judecată din 18 mai, audierea lui Teofil Pop a fost realizată doar parţial din cauza unui conflict dintre judecătorul Lucian Buta şi avocatul Pavel Abraham, la termenul din 22 iunie, situaţia s-a schimbat la 180 de grade.

Concret, la prima apărare a lui Teofil Pop susţinută de către Abraham am asistat la un adevărat circ în sala de judecată care s-a lăsat şi cu o amendă de 1.500 de lei aplicată avocatului. Dacă la termenul de atunci Abraham, extrem de nervos, l-a acuzat pe Lucian Buta că nu cunoaşte dosarul şi susţinea sus şi tare că se simte dator să intervină în timpul declaraţiei inculpatului pe motiv că nu vrea să-l lase pe judecător să greşească, la ultimul termen, Abraham a fost un îngeraş căruia nu i-am auzit vocea. Şi nu pentru că amenda de data trecută l-ar fi speriat pe Abraham şi i-ar fi domolit acestuia comportamentul, ci pentru că atitudinea judecătorului s-a schimbat în favoarea inculpatului Teofil Pop.

pavel abraham

Audierea acuzatului de omor

Aşadar, la ultimul termen s-a continuat audierea lui Teofil Pop unde judecătorul a înşiruit câteva dintre acuzaţiile care i se aduc inculpatului. Una dintre ele se referă la atitudinea medicului de neglijenţă şi indiferenţă crasă faţă de înrăutăţirea stării pacientului după operaţie. Rezumând declaraţia şefului de la Interservisan, reiese că starea bolnavului s-a complicat din cauza că nu a respectat tratamentul dat, iar decesul lui Constantin Costea s-a produs din cauza suflării excesive a nasului.

” Bolnavul a fost operat într-o zi de joi, starea postoperatorie fiind bună. Pe parcursul zilei de vineri, sâmbătă, duminică, în jurul orei 12:00 mi s-a solicitat de către fiica decedatului să îl externez la domiciliu. Am fost de acord cu externarea şi am atras atenţia bolnavului şi fiica acestuia să nu îşi mai sufle nasul, întrucât avea acest obicei, ci să i se administreze picăturile nazale pe care i le-am prescris (…)

A doua zi după externare, deci luni în jurul orei 11:00 am fost sunat de fiica inculpatului care mi-a spus că acesta se simte rău că are dureri de cap. Fiind şi hipertensiv, i-am explicat situaţia sa în acest mod, fapt confirmat de echipajul de pe ambulanţă care a fost solicitat şi care l-a transportat pe bolnav la secţia Medicală III, apoi bolnavul a fost trimis la Neurochirurgie întrucât printr-o fistulă a etmoidului, inculpatului îi intra aer în endocraniu. Acest lucru s-a petrecut ca urmare a faptului contra recomandării tratamentului. Am vorbit la telefon cu şeful secţiei de Neurochirurgie, Tiberiu Maior care mi-a comunicat că va rezolva problema pacientului şi că a fost chemat dr. Albu Silviu să examineze cazul. Am vorbit şi cu acesta din urmă care mi-a comunicat că problema s-a rezolvat şi că în câteva zile va fi bine. Am întrebat dacă este nevoie să mă deplasez şi eu, însă mi s-a răspuns în mod ferm că nu este nevoie, întrucât problema s-a rezolvat. Într-adevăr, după trei zile, starea generală a bolnavului era bună”.

Întrebat de cauza decesului, Teofil Pop a declarat că „după aproximativ o lună de la intervenţia chirurgicală, bolnavul a făcut o criză de hipertensiune intracraniană urmată de hemoragie”. Totodată, inculpatul a spus că Prof. Univ. Dr. Călăraşu şi dr. Beliş au indicat cauza morţii fiind suflarea excesivă a nasului.

 

 Judecătorul susţine minciunile lui Teofil Pop?

După întrebarea procurorului dacă înainte de externare, Teofil Pop a consultat pacientul personal şi după răspunsul dat de inculpat că ”da, de trei ori în aceeaşi zi”, au urmat întrebările avocatei Vomir Bizo Daniela ce apără interesele familiei ce a suferit o tragedie în urma intervenţiei chirurgicale efectuate de Teofil Pop. Surpriza vine când întrebările puse inculpatului au fost respinse rând pe rând, judecătorul considerând că nu sunt fondate. ”Să nu încercăm să tot complicăm…”, a fost una dintre afirmaţiile judecătorului Lucian Buta, când avocata părţii vătămate continua să pună întrebări.

Dacă faptul că Teofil Pop a minţit şi asta nu are nicio importanţă într-un proces care se judecă de un deceniu, atunci cred că nu putem vorbi despre un proces echitabil.

Concret, prin întrebarea ”Dacă e adevărat că, contravaloarea radiografiei a fost achitată de familia victimei?” avocata Daniela Bizo Vomir a vrut să scoată în evidenţă nesinceritatea lui Teofil Pop în luarea declaraţiei, având în vedere că la dosarul de urmărire penală se află copia chitanţei în valoare de 40 de lei plătită de familia bolnavului, iar Teofil Pop susţinea la termenul anterior că aceştia nu au avut bani şi a achitat din buzunarul lui. Totuşi, judecătorul a considerat că nu este fondată această întrebare.

O altă întrebare relevantă cauzei, dar totuşi respinsă de către Lucian Buta se referă la recomandările pe care Teofil Pop susţine, în apărarea sa, că le-ar fi făcut bolnavului – ”De ce nu au fost consemnate în Foaia de observaţie clinică recomandările pe care dânsul susţine că le-a făcut oral familiei?”. De ce? Nu ştim! Ştim doar că întrebarea este nefondată chiar dacă Teofil Pop a declarat că starea bolnavului s-a complicat tocmai că nu s-au respectat recomandările făcute.

 

Alte întrebări respinse ca nefondate:

  • ”Dacă a fost făcut examen endoscopic ulterior operaţiei?”
  • ”Dacă există posibilitatea ca fistula LCR să fie sesizată clinic sau radiologic ulterior efectuării operaţiei?”
  • „Raportat la susţinerile lui Pop Teofil că fistula ar fi putut apărea prin suflarea nasului, cum îşi explică acest lucru, în condiţiile în care existau tampoane nazale până înainte cu o zi de externare?”.

O singură întrebare a fost admisă care demonstrează că răspunsul inculpatului este în contradictoriu cu raportul de expertiză. Concret, la întrebarea ”Dacă tampoanele nazale erau simple sau unse cu antibiotic?”, Teofil Pop susţine că aveau antibiotic, însă medicul legist şi expertul parte spun în Raportul de expertiză că nu erau unse cu antibiotic şi nici nu este consemnat în Foaia de observaţie acest lucru.

Pentru că şi răbdarea are limitele ei, avocata Vomir Bizo Daniela a vrut să se retragă din proces din cauza faptului că toate întrebările i-au fost respinse ca nefondate (exceptând una). Nu am vrea să credem că judecătorul are o atitudinea părtinitoare faţă de marele Prof. Univ. Dr. Teofil Pop care a efectuat peste 80.000 de operaţii…

5 COMENTARII

  1. Acest doctor mereu si-a rezolvat problemele numai si numai cu pile in toate locurile pe unde a umblat.Sunt ferm convins ca legatura ia fost facuta cu avocatul Pavel Abraham de catre un fost sef al I.P.J. Cluj-LUPU.

    • La ce-ți trebuie pile și relații , când omori oameni ?
      Vor sa ajungă in pârnaie ?
      Pt cine , sa se gândească ca ar putea fi copiii lor, dacă mai au un sâmbure de cinste in ei . Dreptatea trebuie sa iasă la iveală , dacă exista justiție !

      Auzi la el , câte titluri cumparate are asta . Așa își învață progeniturile , nu-i așa ?
      Moarte pt moarte , ochi pt ochi !

LĂSAȚI UN MESAJ