În ianuarie 2009, câinele rottweiler care aparţinea omului de afaceri clujean Dan Cenan a ieșit din curtea casei şi l-a muşcat pe Vlad Ţicrea, un copil de trei ani care era în apropiere, împreună cu familia. Muşcăturile au fost atât de puternice, încât copilul a necesitat peste 70 de zile de spitalizare şi mai multe operaţii de specialitate la neurochirurgie. Familia a dat proprietarul câinelui în judecată și acesta a fost condamnat la șase luni închisoare cu executare plus plata a 200.000 de lei daune acordate minorului, pentru suferințele fizice și psihice suferite.

 

Recent, în urma acțiunii civile înaintate de familia copilului, acesta a fost compensată cu 75.000 de lei, instanța Tribunalului cuantificând întreaga suferință a părinților și cheltuielile medicale, așa cum reiese din motivarea sentinței.  După doi ani de la prima sentință, Dan Cenan nu plătise niciun leu din prejudiciul decisă de Judecătoria Cluj-Napoca.

 

Judecătoria Cluj-Napoca a compensat suferința copilului

La scurt timp după acest accident, Dan Cenan a eutanasiat câinele, iar în august 2009 proprietarul câinelui a fost dat în judecată pentru infracţiuni privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi (OUG 55/2002). Iniţial, Cenan a fost achitat, însă în urma recursurilor judecătorii Curţii de Apel Cluj au casat sentinţa de achitare şi au trimis procesul pentru rejudecare, cazul ajungând la magistratul Marian Lucian. În cadrul a cinci termene de judecată, magistratul clujean a emis o sentinţă de condamnare cu închisoarea pentru şase luni şi plata unor despăgubiri de 200.000 de lei pentru victima directă a atacului. Aceasta a fost prima condamnare cu închisoare din România pe care stăpânul unui câine, catalogat drept agresiv, o primeşte pentru ca a nu a avut grijă de animal.

Daunele morale plătite în cadrul procesului judecat de Lucian Marian au reprezentat compensația directă acordată copilului pentru suferința fizică și psihică prin care a trecut. Abia câțiva ani mai târziu, Tribunalul Cluj a acordat, tot cu titlu de daune morale, suma de 75.000 de lei, ca o compensație pentru suferințele prin care au trecut părinții copilului. Magistrații Tribunalului Cluj au arătat că la momentul acțiunii civile, dosarul penal nu era definitiv soluționat, proprietarul câinelui fiind în prima fază achitat, așa cu am arătat mai sus.

 

Tribunalul Cluj admite acțiunea civilă a părinților, în nume propriu

”Completul de judecată al Tribunalului Cluj a concluzionat, în urma studierii raportului de expertiză medicală și audierii martorilor, că familia copilului atacat a fost grav afectată atât de suferințele prin care trecea copilul, cât și material, prin costul tratamentului. În plus, mama a fost obligată să stea o vreme acasă, renunțând la serviciu, pentru a-și putea îngriji copilul.

Totodată, instanța reține că prin fapta ilicită a pârâtului constând în supravegherea defectuoasă a câinelui pe care îl deținea în proprietatea sa și care se află în paza lui juridică, prin mușcarea minorului T. V., copilul reclamanților, a provocat prejudicii și reclamanților din prezenta cauză astfel cum rezultă din actele și probele de la dosar”, se arată în motivarea sentinței.

 

80 de zile de spitalizare

În primul rând, instanța a reținut că nașterea unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților a avut loc încă de la momentul în care copilul acestora a fost atacat de câine, trauma psihica pe care aceștia au încercat-o în momentul în care, deși asigurați de către pârât că nu mușcă câinele, acesta l-a doborât la pământ pe copil, părinții fiind cei care au trebuit sa îndepărteze  câinele.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico – legală din 19.01.2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca, leziunile copilului au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale. Practic, rănile provocate au pus în primejdie viața copilului, care nu și-a mai revenit complet după incident. Mai mult, pentru a putea fi integrat între copii, băiatul a avut nevoie de metode de educație speciale.

 

Educatori speciali

”Concluzionând,  instanța reține că din întreg ansamblul probatoriu administrat rezultă că în patrimoniul reclamanților s-a produs un prejudiciu moral,  în perioada pre și post operatorie determinată de următoarele împrejurări: trauma psihică din momentul mușcăturii, șansele minime de viața date minorului anterior si ulterior intervenției chirurgicale, temerile legate de refacerea completa a minorului ulterioare momentului externării, necesitatea aplicării unor metode educaționale diferite celor aplicate in mod obișnuit”, se arată în motivare.

Instanța a cuantificat prejudiciul, având în vedere gravitatea vătămării provocate copilului reclamanților, durata procesului de recuperare ce a determinat schimbări în modul lor de viață,  faptul că aceștia au fost  privați de o viață normală  și a implicat o suferință psihică accentuată, la suma  de 75.000 lei cu titlu de daune morale.

 

La doi ani după sentință, proprietarul rottweilerului nu plătise niciun leu daune

Deși Dan Cenan, proprietarul câinelui care a atacat copilul, s-a arătat, cel puțin în fața instanței, cooperant, până la momentul pronunțării sentinței în cel de al doilea proces încă nu plătise nici un leu din suma pe care o datora, prin decizie judecătorească, familiei Țicrea.

”Pârâtul a susținut pe tot parcursul procesului că din partea sa a existat în permanență dorința de a achita contravaloarea prejudiciului însă din probele administrate nu rezultă  că ar fi fost concretizată în vreun fel, dovada fiind că până la data pronunțării prezentei acesta nu a achitat nici o parte din prejudiciul stabilit in favoarea minorului T. V.”, se precizează în motivarea sentinței.

 

Hotărârea

Ca urmare, completul de judecată a decis că:

”Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii Ţ.V. prin reprezentanţi legali Ţ.R.C. şi Ţ.M. C., Ţ.R.C. şi Ţ.M. C., în nume propriu împotriva pârâtului C.C. D. şi, în consecinţă:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului Ţ.V. dobânda legală aplicată sumei de 200.000 lei stabilită prin Sentinţa civilă nr.738/2012 de la data rămânerii definitive – 08.10.2012 – până la plata efectivă şi integrală a sumei.

Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor Ţ.R.C. şi Ţ.M.C., suma de 75.000 lei cu titlu de daune morale şi la plata dobânzii legale de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a sumei. ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.