Soţii Adrian şi Dana Năstase au depus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan, ei nefiind de acord ca acesta să mai facă parte din completul de cinci magistraţi care judecă dosarul Zambaccian.

Luni, avocaţii soţilor Năstase au anunţat că vor depune la dosar 14 cereri, printre care şi excepţii de neconstituţionalitate, însă consideră că judecătoarea Ioana Bogdan ar avea un interesâ personal în discutarea acestor excepţii şi nu este imparţială.

Astfel, avocatul Ion Cazacu a explicat că Ioana Bogdan nu are un decret de numire în funcţia de judecător şi a fost până în decembrie 2010 consilierul personal al fostului procuror şef al DNA, Daniel Morar.

De altfel, Ioana Bogdan a depus anterior două cereri de abţinere în acest dosar, însă conducerea instanţei i-a respins solicitările.

Procesul a fost suspendat, iar un alt complet de judecători va analiza cererea de recuzare.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Dana Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.

ÎCCJ a mai hotărât, în cazul fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, achitarea pentru luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii şi a stabilit încetarea procesului penal pentru participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a decis condamnarea la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

De asemenea, completul de trei judecători a ridicat sechestrul instituit pe imobilul din str. Zambaccian aparţinând soţilor Năstase şi a obligat-o pe Irina Jianu la plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul constatat în dosar. În plus, instanţa i-a obligat pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Paula Jianu la plata sumei de 60.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată, pe 5 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar „Zambaccian I”. Irina Jianu este învinuită de complicitate la dare de mită. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.