Județul Cluj se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică în intervalu 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 10.În perioada 21 – 22 mai circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei.

În seara zilei de marți (21 mai) și în cursul nopții de marți spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă și deasupra României, în special peste regiunile vestice și sud-vestice, în timp ce miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul și sudul României.

Ca urmare a ploilor prognozate în țara noastră, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și în intervalele menționate mai sus.

Județul Cluj se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică în intervalu 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 10.

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă.

În Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Sursa: Ziar de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.