Osemintele lui Iuliu Maniu, cel ce a fost de trei ori prim-ministru al României și una dintre cele mai importante personalități politice din perioada interbelică, vor fi căutate prin scanarea Cimitirului Săracilor din Sighetu Marmației cu ajutorul unui modern aparat de tip georadar, grație unei inițiative a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cercetările se bazează pe faptul că fostul politician avea o tijă metalică în picior, după ce a fost rănit.După cel de-Al Doilea Război Mondial Iuliu Maniu a devenit simbolul rezistenței anticomuniste, el fiind arestat în 1947, în urma „înscenării de la Tămădău”. Condamnat la închisoare pe viață, a fost trimis la penitenciarul din Galați, de unde a fost transferat, în 1951, la Sighet, închisoare unde a și decedat, la 5 februarie 1953, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului. Rămășițele sale nu au fost identificate nici până astăzi, chiar dacă au mai existat încercări, chiar și în perioada regimului comunist, ca ele să fie aduse pentru a fi îngropate la Bădăcin, conform dorinței testamentare a lui Iuliu Maniu.

„E un aparat, un fel de dronă, care practic scanează pământul până la adâncimea de doi metri (…) În zona Sighetului e vorba de vreo două-trei mii de cadavre îngropate acolo și ar fi destul de complicat de găsit un anume cadavru din cele două-trei mii, pentru că acest georadar acționează ca un fel de ecograf, care nu dă o imagine fidelă, ci o poză care trebuie interpretată de un specialist. Având certitudinea istorică a faptului că Iuliu Maniu avea acea tijă în picior, după rana din Primul Război Mondial, vom merge pe linia istorică și vom căuta acea tijă cu acest aparat.

Acest aparat este foarte util în speța dată pentru că există particularitatea aceasta certă, a tijei. Noi am pornit demersurile. În principiu, în două săptămâni vom organiza echipa pentru cercetarea terenului și pentru săpături. Terenul va fi cercetat într-o perioadă scurtă și dacă vom reuși să identificăm acea tijă se va săpa direct în zona respectivă”, a declarat vineri, într-o conferință de presă, avocatul Răzvan Prișcă, cel care a mijlocit semnarea unui protocol între Parohia Greco-catolică din Bădăcin și IICCMER, care vizează și aceste demers de căutare a osemintelor lui Iuliu Maniu.

Potrivit sursei citate, în cazul în care vor fi identificate, osemintele vor fi identificate cu ajutorul unei probe ADN, existând deja un acord din partea Institutului de Medicină Legală pentru o testare gratuită a rămășițelor.

Răzvan Prișcă a subliniat însă că deocamdată există rezerve privind reușita acestui demers, dar dacă vor fi găsite, rămășițele pământești ale lui Iuliu Maniu vor fi reînhumate la Bădăcin, în cimitirul familiei, din grădina casei memoriale.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.