Pe un ciobănaş din Moldoveneşti câinii l-au salvat de cei ai agresorului, dar nu şi de bâta nimicitoare a acestuia!

454

Adrian Mureşan e un tânăr longilin în vârstă de 25 de ani, cioban priceput, angajat la vacile unui proprietar din localitatea turdeană Pietroasa, comuna Moldoveneşti. Acesta, cu o grimasă de uriaşă suferinţă pe faţă şi cu mâna în ghips aşteaptă însoţit de patronul său, pe coridoarele I.M.L.Cluj, pentru a fi consultat de către legiştii clujeni. Mărturiseşte că a fost stâlcit în bătaie cu o bâtă de către „confratele” său de la o turmă de oi, care s-a gândit să se distreze asmuţind câinii asupra lui. A fost însă, salvat de câinii săi, care şi-au făcut cu brio „serviciul”, dar acest fapt a avut darul să-l înfurie peste măsură pe rival, care în compensație a înșfăcat o bâtă şi l-a distrus apoi cu ea pe băiat…

 

Băiatul – după ce primeşte acceptul stăpânului, care-l supraveghează, atent, ca pe un bun de mare preţ – mărturiseşte că duminică, 30 septembrie se afla cu vacile pe păşunea satului Pietroasa când, la un moment dat, a apărut lângă el Todor, un cioban cu vreo cinci ani mai vârsntic, însoţit de câinii lui şi de turma de oi pe care o are în grijă. „Todor, fără să-mi zică nimica şi-o asmuţit câinii pe mine zicându-le să mă rupă”, începe acesta, dar fraza îi este continuată, din zbor, de către patron:  „Adrian a avut însă noroc fiindcă avea câinii lângă el, aceştia i-au preluat „atribuţiile” şi s-au luat la bătaie cu câinii lui Todor, aşa că într-o primă fază băiatul a scăpat”. Explică Adrian, mai departe: „L-am întrebat de ce face acest lucru, dar el, drept răspuns a luat bâta şi a dat să mă lovească în cap cu ea. Am barat lovitura, dar aceasta mi-a rupt antebraţul, pe loc. De asemenea nu am reuşit să-mi feresc de tot capul, aşa că m-a atins serios acolo – dar şi la ochi. După ce-am scăpat din mâinile lui Todor l-am sunat pe patron, iar acesta a anunţat poliţia. Apoi m-a luat în maşină şi m-a transportat la Urgenţă, la Spitalul Minicipal Turda. Acolo, medicii mi-au făcut radiografie şi mi-au pus mâna în ghips. Acum am venit la Cluj, la I.M.L. să-mi scot certificat, ca să pot face plângere la poliţie împotriva lui”. Arată mai departe că e nevoit să facă acest demers deoarece ciobanul respectiv e de o agresivitate rar întâlnită şi a mai bătut de-a lungul anilor şi alţi oameni din zonă, însă după ce i-a despăgubit cu toţii l-au iertat pentru faptele lui. Explică tânărul, teribil de intrigat: „Şi, culmea, el nu bea aproape deloc, e lucid tot timpul – dar e un tip căruia-i place să bată şi se ştie că asta-i plăcerea lui sadică. Dar, de data asta nu-l iert fiindcă dacă nu aveam prezenţa de spirit să-i barez lovitura care-mi ţintea capul, la această oră precis eram mort. Plus că acum nu mai pot lucra la animale, am mâna imobilizată pentru mai bine de şase săptămâni”. Băiatul este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L.  de unde se întoarce la scurt timp cu un certificat în care medicii i-au recomandat 45 de zile de îngrijiri medicale. Apoi, după ce-şi împătureşte cu grijă certificatul îşi ia rămas bun şi părăseşte, gardat de patron, instituţia medicală clujeană.

„Legat de cazul din localitatea Pietroasa, comuna Moldoveneşti, până la această oră n-a fost depusă plângere penală, dar  ne aflăm încă în intervalul celor 90 de zile când victima poate depune plângere”, a declarat, pentru gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

2 COMENTARII

  1. […] Acesta, cu o grimasă de uriaşă suferinţă pe faţă şi cu mâna în ghips aşteaptă însoţit de patronul său, pe coridoarele I.M.L.Cluj, pentru a fi consultat de către legiştii clujeni. Mărturiseşte că a fost stâlcit în bătaie cu o bâtă de către „confratele” său de la o turmă de oi, care s-a gândit să se distreze asmuţind câinii asupra lui. A fost însă, salvat de câinii săi, care şi-au făcut cu brio „serviciul”, dar acest fapt a avut darul să-l înfurie peste măsură pe rival, care în compensație a înșfăcat o bâtă şi l-a distrus apoi cu ea pe băiat… relatează Gazeta de Cluj. […]

LĂSAȚI UN MESAJ