Schimbul de focuri dintre cele două state coreene de săptămâna trecută a creat o situaţie tensionată  la nivel internaţional, dezechilibrând raporturile politice din zonă, în acelaşi timp afectând şi marile burse. Şi asta pentru că în Peninsula Coreeană se află două dintre cele mai mari armate ale lumii: Coreea de Sus, care contează pe o jumătate de milion de militari şi trei milioane de rezervişti, şi Coreea de Nord, care are o armată de peste un milion de oameni şi aproape opt milioane de rezervişti.

Un nou posibil conflict
Coreea de Nord a lansat marţi obuze asupra unei insule din Coreea de Sud, provocând pagube şi victime umane şi determinând o ripostă armată din partea Seulului. "O unitate de artilerie nord-coreeană a declanşat tiruri de provocare la ora 14.34 , iar trupele sud-coreene au ripostat imediat", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării sud-corean. Conflictul s-a soldat cu 4 morţi, cel puţin 15 răniţi şi a provocat pagube materiale condiderabile. Potrivit CNN, insula Yeonpyeong are aproximativ 1.300 de locuitori şi a fost lovită de peste 200 de tiruri de artilerie, fiind rănite cel putin şase persoane. Sud-coreenii au răspuns cu aproape 80 de tiruri de artilerie.
Mai multe avioane de luptă au fost trimise să survoleze insula, locuitorii fiind evacuaţi, iar miniştri sud-coreeni s-au întalnit într-o şedinţă de urgenţă, fiind declarată stare de alertă maximă. În apropierea insulei Yeonpyeong, din Marea Galbenă, au mai avut loc confruntări armate între cele două ţări, în 1999 şi 2000, fiind o zonă disputată.
În cursul zile de joi, 25 noiembrie,  nord-coreenii au ameninţat cu noi atacuri asupra Coreei de Sud dacă aceasta din urmă continuă "atacurile militare nesăbuite" asupra sa. Nici Coreea de Sud nu stă degeaba,  consolidându-şi prezenţa militară în cele 5 insule din Marea Galbenă situate în apropiere de Nord.
Conform unui oficial militar de la Phenian, citat de agenţia de presă nord-coreeană KCNA ,"Coreea de Nord va porni a doua şi chiar a treia rundă de atacuri, fără nicio ezitare, dacă Coreea de Sud va mai lansa provocari militare nesăbuite" .
Din câte se pare, Kim Jong-il, a cărui stare de sănătate este precară, pare a fi pe cale să îi transfere puterea fiului său Kim Jong-un. Potrivit analiştilor politic, ,incidente precum scufundarea unei nave militare sud-coreene în luna martie sau recentele tiruri de artilerie au rolul de a consolida poziţia lui Kim Jong-un.

Reacţii internaţionale
Situaţia tensionată dintre cele două state coreene a stârnit reacţii multiple din partea statelor şi a organismelor internaţionale.ONU a convocat o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta implicaţiile conflictului. NATO a condamnat ferm bombardarea insulei sud-coreene de către Coreea de Nord. “Alianţa va urmări atent evoluţiile situaţiei cu o profundă preocupare”, a adăugat purtătoarea de cuvânt Carmen Romero. Aceeaşi a venit şi din partea înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, care a condamnat cu fermitate atacul nord-coreean, exprimând “profunda preocupare”. După cum era de aşteptat, Statele Unite ale Americii a sărit în apărarea Coreei de Sud.  “Statele Unite condamnă cu fermitate acest atac şi cer Coreei de Nord să înceteze acţiunile beligerante şi să respecte termenii acordului de armistiţiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei americane, Robert Gibbs, subliniind că Statele Unite s-au angajat să “apere un stat aliat”, Coreea de Sud. Ministerul rus de Externe a lansat un avertisment în legătură cu riscul “escaladării” ostilităţilor în Peninsula Coreea. “Este important ca aceste incidente să nu conducă la escaladarea situaţiei”, a declarat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe.
Şi China şi-a exprimat “preocuparea” în legătură cu incidentele armate. “Sperăm că părţile vor lua măsuri suplimentare pentru a contribui la pacea şi stabilitatea în Peninsulă”, a declarat Hong Lei, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. “Poziţia tradiţională şi fermă a Chinei este realizarea denuclearizării Peninsulei Coreea prin dialog şi consultări”, a adăugat Hong Lei. “Este imperios necesar să reluăm negocierile multilaterale cât mai curând”, adaugă oficialul chinez.
Ţara Soarelui Răsare s-a arătat foarte îngrijorată de conflictul dintre cele două ţări vecine, Premierul Japoniei, Naoto Kan, anunţând că le-a cerut miniştrilor să se pregătească “pentru a putea avea o reacţia fermă în caz de necesitate”.Şi Ministrul britanic de Externe, William Hague, a condamnat atacul nord-coreean “unilateral”, iar omologul său german, Guido Westerwelle, şi-a exprimat “îngrijorarea” după această nouă provocare militară.

Andrei Tomoş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.