Polițistul rănit ieri la Cluj are nevoie de sânge. Colegii fac apel pentru donare de sânge

156

Un motociclist a fost rănit grav, joi, după ce a fost lovit de un autoturism pe strada Moților. Acesta lucrează ca și polițist la o secție din Cluj-Napoca și la momentul accidentului se afla în timpul liber. Colegii s-au mobilizat pe rețelele de socializare și fac un apel pentru donare de sânge.

„Colegul nostru Ciceu Mircea Bogdan, din cadrul Secției 6 Poliție, a fost implicat intr-un tragic accident de circulație, care i-a produs grave leziuni interne. Acesta se zbate acum între viață și moarte și are nevoie urgentă de sânge. Începând de vineri dimineață, colegii care doresc să îl ajute pot dona sânge la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (str. Nicolae Bălcescu nr.18) cu precizarea că sângele este destinat pacientului Ciceu Mircea Bogdan”, este mesajul postat pe Facebook.

La data de 10 mai, în jurul orei 11:00, pe strada Moților din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu avarierea a două autovehicule și rănirea unei persoane.

“Un bărbat de 27 ani din comuna Borşa, județul Cluj, în timp ce conducea motocicleta, pe banda a doua a străzii Moților spre Calea Mănăștur, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă, după care s-a lovit de un autoturism care era condus de o femeie pe banda întâi în aceeași direcție de mers și efectua viraj la dreapta pentru a intra în curtea unui imobil. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a motociclistului”, transmite IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ