Candidata democrată la alegerile prezidențiale din Statele Unite Hillary Clinton și rivalul său republican Donald Trump s-au înfruntat luni seară, 16 septembrie, în prima dezbatere electorală din campanie, în care au abordat în special teme economice și de politică externă și s-au întrerupt repetat, relatează Reuters.

După ce s-au salutat cu o strângere de mână și un zâmbet, cei doi rivali au trecut la atac. Clinton, care i s-a adresat rivalului său cu „Donald”, a numit politicile fiscale ale omului de afaceri new-yorkez o economie care îi favorizează în primul rând pe cei bogați. În replică, Trump a acuzat-o pe democrată, căreia i s-a adresat cu formula „secretar Clinton”, că este “numai vorbărie, fără acțiune”, scrie News.ro.

Cei doi s-au acuzat reciproc de distorsionarea faptelor și de minciuni și le-au cerut alegătorilor să consulte siteurile lor pentru cifrele reale.

“Am un sentiment că voi fi acuzată pentru tot”, a spus Clinton, prima femeie care a câștgat învestitura la prezidențiale.

“De ce nu?”, a răspuns Trump.

Pe măsură ce dezbaterea s-a înfierbântat, cei doi au prezentat viziuni total opuse asupra economiei SUA.

“Planul pe care l-a prezentat Donald ar fi din nou economie orientată de la vârf spre bază. De fapt, ar fi cea mai extremă versiune: cele mai mari reduceri de taxe pe care le-am avut vreodată în această țară, pentru cei mai bogați oameni”, a explicat ea.

Trump, un mogul imobiliar și fost star de televiziune, care nu a fost ales niciodată în nicio funcție, a criticat-o pe Clinton pentru politicile comerciale și a avertizat că ea va aproba un acord comercial controversat cu țările asiatice, deși i s-a opus în campanie.

“Erai complet în favoarea lui, apoi ai auzit ce spuneam eu, cât este de rău, și ai spus ‘Ei bine, nu pot câștiga această dezbatere’, dar știi, dacă ai câștiga, l-ai aproba”, a declarat republicanul.

Clinton a respins afirmațiile. „Ei bine, Donald, știu că trăiești în propria ta realitate, dar nu așa stau lucrurile”, a răspuns ea.

În primele 30 de minute ale dezbaterii, Clinton a reușit să îl enerveze pe Trump, obligând-l să intre în defensivă, comentează AP. Ea a l-a acuzat că a “făcut galerie” pentru prăbușirea industriei imobiliare și că privește încălzirea globală drept o farsă.

Trump și-a subliniat rolul de nou-intrat în politică, spunând sub semnul întrebării modul în care Obama și administrația lui Bill Clinton au gestionat economia. Evocând pierderea de locuri de muncă în industrie în state precum Michigan și Ohio, Trump a subliniat că Hillary Clinton a făcut parte, într-un fel sau altul, din administrație de 30 de ani. „De ce te gândești abia acum la aceste soluții?”, a întrebat el.

Trump a fost întrebat de mai multe ori de ce a recunoscut abia recent că Obama s-a născut în Statele Unite. Ani de zile, el a fost promotorul ideii false că liderul de la Casa Albă s-a născut în afara SUA. “Și-a început activitatea politică prin această minciună rasistă”, l-a acuzat Trump.

Trump a repetat acuzația falsă că Hillary Clinton a fost cea care a sugerat prima că Obama nu s-a născut în SUA, în timpul campaniei prezidențiale din 2008.

Discuțiile au trecut rapid de la un subiect la altul, iar Trump a acuzat-o pe Clinton că le-a dezvăluit teroriștilor din Statul Islamic planul pentru a-i înfrânge, pentru că a folosit serverul personal de email atunci când era secretar de stat.

Cu toate acestea, Clinton și-a asumat responsabilitatea pentru acest dosar, ceea ce nu i-a permis republicanului o prea mare marjă de manevră.

Trump a declarat că își va face publică declarația fiscală atunci când Clinton va face publice cele 33.000 de emailuri șterse. “Am făcut o greșeală folosind un (server –n.r.) privat de email”, a spus Clinton. “Cu siguranță”, a întrerupt-o Trump. “Îmi asum responsabilitatea pentru aceasta”, a continuat ea.

De asemenea, Trump i-a acuzat pe Obama și pe fostul său secretar de stat că nu au reacționat față de Statul Islamic atunci când acesta era în primele stadii de formare.

Trump a insistat în repetate rânduri și că s-a opus războiului din Irak înainte de invazia din 2003, deși dovezile arată contrariul. În septembrie 2002, el a fost întrebat dacă susține o posibilă invazie și a răspuns ”Da, cred că da”.

De asemenea, republicanul s-a contrazis privind dacă ar folosi arme nucleare dacă ar fi ales președinte. A spus mai întâi că “nu ar ataca primul”, dar și că “nu poate elimina nicio opțiune de pe masă”.

Clinton a avertizat că Trump poate fi provocat prea ușor pentru a servi drept comandant suprem și că poate fi implicat cu ușurință într-un război atomic.

“O persoană care poate fi provocată de un mesaj pe Twitter nu ar trebui să aibă degetele pe lângă codurile nucleare”, a spus ea.

“Această replică este puțin cam veche”, i-a răspuns Trump.

Clinton l-a acuzat pe Trump și că are ceva de ascuns în privința taxelor. Ea a sugerat că omul de afaceri nu ar fi “pe cât de bogat spune” sau pe cât de darnic spune. Fosta șefă a diplomației a mers până la a a lansa ipoteza că Trump nu și-a plătit taxele federale.

Criticile lui Trump s-au transformat în atacuri personale spre finalul dezbaterii. “Nu are aspectul fizic și nu are rezistența” pentru a fi președinte.

Clinton a profitat de ocazie pentru a le aminti alegătorilor despre numeroasele comentarii controversate făcute de Trump despre femei. “Acesta este un bărbat care le-a numi pe femei porci, natânge și câini”, a spus ea.

Clinton, în vârstă de 68 de ani, a purtat un costum cu pantaloni și sacou roșii, în timp ce Trump, în vârstă de 70 de ani, a ales un costum închis la culoare, cu cravată albastră pentru întâlnirea care ar putea decide rezultatul cursei pentru Casa Albă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.