Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, aflată în concediu fără plată după ce a fost plasată de către DNA sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a anunţat că va demisiona din funcţie.

 

ÎCCJ a confirmat controlul judiciar în cazul Annei Horvath

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni, 6 martie, să menţină măsura prelungirii controlului judiciar dispusă de Curtea de Apel Cluj în luna februarie a acestui an în cazul Annei Horvath. Instanţa supremă a apreciat că măsura luată faţă de viceprimarul municipiului Cluj-Napoca este legală, respingând ca nefondată contestaţia făcută de Anna Horvath.

Serviciul Teritorial Cluj din cadrul DNA a dispus, în 11 octombrie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de viceprimarul municipiului Cluj-Napoca. În 8 decembrie 2016, DNA a decis să prelungească cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar deoarece încă subzistau motivele care au dus la instituirea acestei măsuri. Cum măsura urma să expire în 11 februarie 2017, instanţa a analizat dacă mai subsistă temeiurile care au stat la baza instituirii controlului judiciar în cazul Annei Horvath.

În urma analizării probelor, instanţa a decis că încă nu poate fi înlăturată această măsură. Horvath a contestat la Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie măsura dispusă de Curtea de Apel Cluj însă nu a avut câştig de cauză.

 

Anna Horvath şi-a anunţat demisia

La trei zile după ce recursul la prelungirea măsurii de control judiciar a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Anna Horvath şi-a anunţat demisia într-o conferinţă de presă. Aceasta a precizat că va continua să lupte în justiţie pentru a-şi găsi dreptatea.

„S-au împlinit cinci luni de când sunt sub control judiciar şi s-a instituit interdicţia de a-mi exercita funcţia de viceprimar. În aceste cinci luni am fost în concediu fără plată, nu am avut niciun venit. Sunt o persoană activă, iar interdicţia care mi se impune şi care nu are nicio limită juridică în timp mă conduce la decizia de a nu putea continua, astfel că în prima şedinţă a Consiliului Local Cluj-Napoca îmi voi înainta demisia din funcţia de viceprimar. Mi-am făcut datoria şi mi-am exercitat atribuţiile aşa cum am jurat, respectând Constituţia şi legile ţării în beneficiul clujenilor. Nu îmi rămâne decât să mă lupt în justiţie pentru a-mi găsi dreptatea. Mulţumesc echipei din Primărie şi colegilor mei, primarului Emil Boc şi viceprimarului Dan Tarcea cu care am format o echipă extraordinară”, a spus Horvath.

Aceasta îşi va continua activitatea ca şi consilier local din partea UDMR în Consiliul Local Cluj-Napoca.

 

UDMR regretă demisia lui Horvath şi îi propune o nouă funcţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu este niciun raţionament ca, după cinci luni, Horvath Anna să nu fie lăsată să se întoarcă la locul de muncă şi să îşi continue activitatea ca viceprimar. Totodată, acesta a declarat că Anna Horvath va deveni vicepreşedintele executiv al formaţiunii în relaţia cu autorităţile locale.

„Sunt convins că procurorul poate prelungi interdicţia fără nicio limită. Susţin demisia lui Horvath Anna, care a fost un viceprimar extraordinar de bun, un lider al comunităţii locale, a servit cu cinste binele public. Dacă procurorul ar fi avut dovezi solide am fi depăşit această fază. Interdicţia de a se întoarce înseamnă discreditarea Annei Horvath. După şedinţa Consiliului Local, când demisia va fi înregistrată, i-am propus Annei Horvath să ocupe funcţia de vicepreşedinte executiv al UDMR pentru relaţia cu autorităţile locale, care este vacantă. Avem nevoie de un om care cunoaşte segmentul administraţiei locale, înţelege problemele comunităţilor locale. Va fi un ajutor real pentru proiectele legislative pe care vom încerca să le depunem pentru a amenda legislaţia care dirijează activitatea administraţiei locale”, a spus Kelemen.

 

Preşedinte UDMR Cluj: Nu ştiu cine îi va lua locul Annei Horvath

În cazul în care măsura controlului judiciar în cazul Annei Horvath era înlăturată, aceasta îşi putea relua atribuţiile de viceprimar pe care nu le-a putut exercita. Însă, deoarece ÎCCJ a dispus menţinerea controlului judiciar, ceea ce înseamnă că aceasta nu îşi putea relua activitatea de viceprimar în următoarele două luni, prefectul trebuia să emită ordin prin care să constate încetarea de drept a mandatului acesteia. Potrivit legii, în cazul în care viceprimarul nu-şi poate exercita atribuţiile timp de şase luni consecutive, această calitate îi încetează de drept. Asta înseamnă că aleşii locali clujeni trebuiau să aleagă un alt viceprimar, fie din rândul consilierilor UDMR, aşa cum este înţelegerea dintre PNL şi UDMR, fie o altă variantă.

Preşedintele UDMR Cluj, Csomo Botond a declarat că regretă demisia Annei Horvath şi situaţia în care aceasta se află. Întrebat cine îi va lua locul Annei Horvath, Csomo a menţionat că ”deocamdată nu s-a luat în calcul această decizie”, urmând să aibă loc zilele următoare o şedinţă a UDMR Cluj.

 

Cercetată pentru trafic de influenţă

Horvath Anna este cercetată sub control judiciar de DNA Cluj pentru trafic de influenţă, după ce în 10 octombrie, procurorii au făcut percheziţii la Primăria Cluj-Napoca şi la domiciliul său, suspectând nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016.

În 13 octombrie, Horvath Anna a anunţat pe o reţea de socializare că îşi va lua concediu fără plată pe durata celor 60 de zile de control judiciar dispuse de DNA, considerând că ar fi incorect să obţină remuneraţie în condiţiile în care nu poate presta munca la care s-a angajat.

Horvath a contestat măsura controlului judiciar în instanţă, inclusiv la ICCJ, dar demersurile sale au fost respinse.

Horvath Anna a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca din 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.