Custodele Coroanei va face o declarație către țară, marți, la ora 19, iar miercuri va fi făcut public în detaliu programul funeraliilor Regelui Mihai, a anunțat Casa Regală.

Regele Mihai a încetat din viață marți, la ora 13, ora României, la reședința privată din Elveția. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria.

Trupul neînsuflețit va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeș, în Noua Catedrala Arhiepiscopală și Regală. La dorința Custodelui Coroanei, funeraliile vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte, informează Agerpres.

Începând de miercuri, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Condoleanțe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/.

Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de miercuri, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.