După 10 septembrie, Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) va restricţiona accesul şi conturile pe care românii le au pe site-urile de pariuri nelicenţiate, scrie Libertatea.

ONJN-ul promite, după modelul sperietoarei ANAF, că îi va controla la sânge pe români şi îi va sancţiona, urmând să le ia urma cu ajutorul băncilor. Caz în care mulţi vor ajunge să îşi închidă conturile, de teama amenzilor. Presiunea se va muta, astfel, pe casele de pariuri online, care vor dori cu orice preţ să obţină licenţa în România, ca să nu-şi piardă clienţii dintr-o piaţă europeană importantă, aşa cum este socotită cea românească.

Pentru a lua licenţa de funcţionare, marii operatori trebuie să plătească din urmă 20% din profitul realizat din decembrie 2010 şi până în prezent. Este o miză de sute de milioane de euro pentru statul român, iar marile agenţii mondiale au bătut, deocamdată, în retragere. Acum, un om cu domiciliul în România nu-şi mai poate deschide un cont de pariuri la bwin, unitbet sau la bet365, dar sunt active conturile făcute înainte de apariţia legii în România. Acestea din urmă sunt tot ilegale şi li se va lua urma cât de curând. Doar trei operatori au obţinut drept provizoriu de operare în România: Stanleybet, Netbet şi Winmasters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.