S-a eliberat certificatul medico-legal a lui Mihai Goțiu- „Domnule Palada, ne vedem la tribunal!”

95

Mihai Goțiu a primit astăzi certificatul medico-legal de la INML și anunță, cu această ocazie, că nu va renunța la procesul împotriva lui Mirel Palada. Senatorul USR a fost bruscat de Palada într-o pauza publicitară a unei emisiuni de televiziune, în urmă cu aproape o lună, potrivit Digi24.

Domnule Palada, ne vedem la tribunal! Astăzi am ajuns la IML de unde mi-a fost eliberat Certificatul Medico-Legal care face dovada agresiunii lui Mirel Palada. Apoi am mers cu certificatul și l-am depus la Poliția Sectorului 1 București (unde am depus și plângerea penală pentru ultraj, pe data de 14 septembrie). De aici, certificatul va fi expediat la parchet (sper că a și fost trimis între timp) și, din acest moment, nu mai există niciun motiv pentru procurori să mai amâne începerea urmăririi penale. Vă dau asigurări, o dată în plus, că nu-mi voi retrage plângerea penală și că nu se pune în discuție varianta împăcării părților. Pentru că e necesar ca politicienii să-și asume răspunderea acțiunilor lor și pentru că cetățenii români trebuie să-și recapete încrederea în Justiție”, a anunțat vicepreședintele Senatului.

cG5nJnc9ODAwJmhhc2g9ZTEzOTIyNjk3MDE2ZWRiODMzYTdkYjZiNzhkNzE2OTQ=.thumb

NDcyZTg1NDUyZTQ3NmVjYTJkYTgwYWJhMQ==.thumb

Mihai Goțiu a suferit leziuni la nivelul buzei superioare și la nivelul gambei.

„Leziunea de la nivelul buzei superioare a putut fi produsă prin lovire cu corp dur. Leziunea de la nivelul gambei drepte a putut fi produsă prin lovie cu corp dur, posibil același context lezional cu procedura leziunii traumatice active. Gravitatea leziunilor traumatice este evaluată la 3-4 zile de îngrijiri medicale”, se arată în certificatul medico-legal.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ