Incredibil, dar adevărat! Zicala „Să moară capra vecinului” a luat forme monstruoase în comuna clujeană Apahida, fiind cât pe ce să moară chiar posesorul unor capre, după ce vecinul său a aruncat cu un bolovan şi l-a nimerit exact în cap. Bărbatul de 71 de ani a supravieţuit ca printr-o minune doar cu craniul crăpat, datorită căciulii groase, ostăşeşti, pe care o purta în după amiaza zilei de duminică, 26 februarie când a avut loc incidentul. Cât despre vecin, e  vorba un bolnav psihic care îl avertiza permanent pe bărbat să scape de cele trei capre ale sale, fiindcă  animalele respective îl enervează la culme.

 

Macarie Corpădean este un pensionar  cumsecade, „pâinea lui Dumnezeu”, în vârstă de 71 de ani din comuna Apahida. Acesta a fost la viaţa lui fierar de profesie, la cooperativa „Electrometal” iar după revoluţie s-a transferat la Depoul C.F.R., de unde s-a şi pensionat. Povesteşte bătrânelul, cu glas stins, în faţa cabinetului de consultaţii al I.M.L. Cluj: „Omul ăsta, Vasile, munceşte ca paznic la blocurile de pe deal din Apahida şi are o „boală” pe mine, ieşită din comun, pentru că deţin trei capre. Locuiesc în Apahida, exact lângă calea ferată, unde aceasta se bifurcă – o linie spre Dej, cealaltă spre Bucureşti – iar el are gospodăria peste gard de mine. Ei bine omul ăsta, de supărare că nu mi-am lichidat caprele,  aşa cum mi-a cerut, într-o criză de furie a aruncat „din fundul grădinii” sale cu un bolovan – şi m-a nimerit exact în cap. M-a salvat de la o moarte sigură căciula mea groasă, militară, cumpărată pe vremea lui Ceauşescu, de la Oser, cu care ies în grădină când dau de mâncare la găini sau la animale”. Bărbatul mărturiseşte în continuare că vecinul său este bolnav psihic „cu ţidulă” şi de ceva vremea bea încontinuu, fără să-şi mai ia medicamentele, iar acest lucru l-a înnebunit şi mai tare. Arată mai departe că după ce a încasat lovitura a rămas în genunchi câteva minute, ameţit, după care a reuşit să alerteze autorităţile. Astfel, la faţa locului a venit rapid un echipaj S.M.U.R.D. care l-a transportat la U.P.U. Cluj-Napoca, unde a sosit şi un poliţist, chemat de către medicii de pe ambulanţa pompierilor. „Acolo mi s-a acordat primul ajutor, mi-au cusut cu trei copci la rana de la cap, minunându-se cu toţii ce noroc am avut de-am scăpat cu viaţă. Apoi, m-au îndrumat spre I.M.L., ca să-mi scot certificat medico-legal şi să fac plângere împotriva vecinului meu. Între timp, la mine acasă au apărut ieri şi bieţii lui părinţi, care mi-au spus că nu mai ştiu ce să se facă cu el şi m-au rugat să-l iert. Însă, vă spun sincer, n-am cum să fac lucrul acesta, fiindcă, dacă-l iert, data viitoare ăsta chiar mă omoară”. Pensionarul este poftit apoi în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care medicii i-au recomandat între 12 şi 13 zile de îngrijiri medicale…

“La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 17:30, între doi barbati din Apahida a avut loc un conflict, în urma căruia unul dintre bărbaţi a fost lovit cu o piatră, fiind transportat la unitatea medicală pentru îngrijri. Faţă de celălalt bărbat implicat a fost luată măsura internării la neuropsihiatrie. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.