Noul sistem de taxare a hidrocarburilor nu va putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2016, întrucât modificarea implică proceduri care necesită un timp mai îndelungat, estimează Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră.

„Am aşteptat să continuăm dialogul cu Ministerul de Finanţe şi cu Fondul Monetar Internaţional şi faptul că încă nu am fost invitaţi la discuţii, iar Dan Manolescu (fost secretar de stat în Finanţe, n.r.) a părăsit ministerul ne-a condus spre concluzia că va exista o întârziere. De la ANRM nu avem veşti, ştim că ANRM a confirmat că acea comisie interministerială care a fost însărcinată să elaboreze un raport pe redevenţe s-a desfiinţat. Asta înseamnă că raportul a plecat către Cancelaria primului ministru, ce curs va avea acel raport şi noi aşteptăm să vedem”, a declarat într-o conferinţă Artur Stratan, preşedintele asociaţiei care reuneşte cele mai mari companii de profil de pe piaţa românescă.

În aceste condiţii, el se aşteaptă ca modificarea să fie operată cu începere din ianuarie 2017, transmite mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.