Sebastian Ghiţă a contestat, prin avocat, mandatul de arestare preventivă în lipsă emis pe numele său în cel mai nou dosar de corupţie în care este urmărit penal alături de şefii companiilor Asesoft şi Teamnet, Curtea de Apel Ploieşti urmând să se pronunţe în 27 mai cu privire la contestaţia fostului parlamentar.

Avocatul fostului deputat Sebastian Ghiţă a contestat decizia Tribunalului Prahova de a emite un nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Ghiţă în cel de-al cincilea dosar deschis de DNA pe numele acestuia.

Curtea de Apel Ploieşti va lua în discuţie contestaţia în 27 martie, au declarat reprezentanţi ai instanţelor de judecată, scrie news.ro.

Săptămâna trecută, miercuri, Tribunalul Prahova a admis propunerea DNA de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

În cel de-al cincilea dosar în care Sebastian Ghiţă este inculpat pentru fapte de corupţie fostul parlamentar este reprezentat în instanţă de către un avocat de la Baroul Bucureşti, angajat de tatăl său.

Acesta este cel de-al doilea mandat de arestare preventivă în lipsă emis pe numele lui Ghiţă. În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al S.C.Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două societăţi sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi / sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă. Este vorba, potrivit DNA, despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. AsesoftInternational S.A.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

În 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol. Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.