Șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Cătălin Ioniță, a solicitat ministrului Afacerilor Interne încetarea împuternicirii în funcția de inspector general al Poliției Române.  Solicitarea a fost motivată de considerente personale.

Numele acestuia din urmă a apărut în scandalul şpăgilor din vămi, în 2011.

Conform prevederilor legale, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis documentele Prim-ministrului Guvernului României împreună cu propunerea de împuternicire în funcția de inspector general al Poliției Române a chestorului general de poliție Ioan Buda, fostul șef al Poliției de Frontieră.

Chestorul general de poliție Ioan Buda are o vechime de 28 de ani în MAI, iar în perioada 2015-2016 a ocupat funcția de secretar de stat, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, poziție din care a coordonat inclusiv activitatea Poliției Române.

Chestorul principal Cătălin Ioniță a fost împuternicit în funcția de șef al Poliției Române la data de 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de 6 luni, scrie antena3.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.