Sile Camataru a fost incarcerat

Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, condamnat la 13 ani de închisoare pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, a fost adus în ţară, de la Dusseldorf, fiind încarcerat, în noaptea de luni spre marţi, în arestul Poliţiei Capitalei.

 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan, a declarat că Vasile Balint, în vârstă de 44 de ani, a fost adus de la Dusseldorf, Germania, de o escortă a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din IGPR.

Vasile Balint a fost încarcerat, în noaptea de luni spre marţi, în arestul Poliţiei Capitalei, urmând să fie transportat într-un penitenciar de maximă siguranţă pentru a-şi ispăşi pedeapsa, a precizat Seucan.

Pe numele lui Vasile Balint, Tribunalul Bucureşti a emis, în 12 mai, un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru iniţiere sau constituire a unui grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma prostituţiei, fiind condamnat la 13 ani de închisoare.

Pe numele lui fusese emis un mandat european de arestare, fiind introdus în Sistemul de Informaţii Schengen, a precizat Poliţia Română într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.