Ioan Oroian

Profesorii și angajații de la USAMV Cluj-Napoca implicați în dosarul închirierii ilegale a unui cămin studențesc festivalierilor de la Untold au primit pedepse cu suspendare.

În dosarul sunt implicați Ioan Gheorghe Oroian, fost preşedinte al Senatului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, directorul general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, Viorel Poruţiu, şi administratorul restaurantului studenţesc de pe strada Moţilor, Marcel Grebenişan. Prejudiciul din dosarul penal a fost de 80.676,40 lei.

Procurorii susţin că Ioan Gheorghe Oroian, preşedinte al Senatului USAMV şi, totodată, preşedinte al Societăţii de Protecţie a Plantelor Transilvania, a gândit un pretext ştiinţific în vederea rezervării spaţiului de cazare din Căminul Agronomia II, pe perioada 04 – 08 august 2016, în care s-a organizat Festivalul UNTOLD la Cluj-Napoca, cu intenţia de a închiria în interes propriu camerele din acel cămin pentru participanţii la festival. Cum responsabilul cu folosirea locurilor de cazare era Viorel Poruţiu, director general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, Oroian i-a cerut acestuia să aprobe blocarea închirierii camerelor de cazare din Căminul Agronomia II, sub pretextul organizării unei conferinţe ştiinţifice, în perioada 04-08 august 2016. În acest sens, Viorel Poruţiu a primit şi a aprobat o cerere formulată de Oroian, în calitate de reprezentant al Societăţii de Protecţie a Plantelor Transilvania. Procurorii spun că Poruţiu ştia că documentul este fals deoarece manifestarea ştiinţifică preconizată nu va avea loc şi că spaţiul de cazare urma să fie folosit în vederea însuşirii sumelor de bani ce urmau să fie percepute cu titlu de chirie de la diferite persoane care urmau să participe la Festivalul UNTOLD 2016. Din probele administrate în cauză rezultă că spaţiile de cazare din Căminul Agronomia II au fost închiriate către un număr de aproximativ 150 de participanţi la Festivalul UNTOLD 2016 la un preţ stabilit la început la suma de 150 euro/cameră/noapte. De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că universitatea nu a încheiat nici un contract privind închirierea camerelor din Căminul Agronomia II, pentru perioada respectivă. Este de menţionat că USAMV Cluj-Napoca, în aceeaşi perioadă, a închiriat în mod legal 300 de paturi către două asociații, în ambele contracte fiind stipulată interdicţia de cesiune sau subînchiriere a spaţiilor respective”, arăta Parchetul Curţii de Apel Cluj, potrivit faclia.ro. Prejudiciul creat USAMV ca urmare a acestor activităţi ar fi de 80.676,40 lei, din care suma de 79.476,40 lei reprezintă contravaloarea chiriei neîncasate de USAMV Cluj-Napoca şi suma de 1.200 lei reprezintă contravaloarea meselor acordate în mod ilegal din fondurile USAMV Cluj-Napoca.

După 7 ani de procese cu nu mai puțin de 24 de termene și amânări la care se mai adaugă perioada de verificare a probelor de către judecătorul de drepturi și libertăți, marți Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat sentința de fond.

Astfel, fostul preşedinte al Senatului Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, fost profesor universitar Ioan Gheorghe Oroian a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni

închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare, iar Viorel Poruțiu, fost director general administrativ al USAMV Cluj-Napoca a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru delapidare.

O pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare a primit Marcel Grăbenișan, fost administrator al cantinei studențești a USAMV, iar Alin Avram, fost administrator de cămin a primit 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.

Prin sentința pronunțată, Ramona Grigorean a primit 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare iar Claudiu Popa la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.

Instanța însă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în cazul celro șase persoane găsite vinovate.

7 COMENTARII

  1. asta da justitie… deci la niste banditi jefuitori le da cu suspendare in loc sa le dea ani grei de temnita grea pentru a trage si alti bujetari invatamintele de rigoare…

  2. băăăă Jică!….urmează veneticul de Cătoi! Ăsta e un viclean, bandit de bandit din naștere! A făcut praf Agronomia din Cluj și plătește cotizație de mason! Alooo SRI cât îl mai țineți în brațe pe fostul ăsta dansator de la Mărțișorul?….E o cârpă-n cur de sibian lansat de securiștii Baba, Mărghitaș și Pamfil ca să le apere privilegiile!

  3. Atunci pentru ce mai dai 24 de termene dacă în final „îți dai cu firma în cap”, ii condamni după 8 ani cu suspendare? Ca sa ce? Sa se prescrie sentința în timp și sa poate trece din nou la treaba….vai de cei ce iau decizii în instante….vai de noi ca tara și vai de…..mai bine ma opresc aici….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.