The Da Vinci System, în parteneriat cu Asociația Tineretul ONU din România, filiala Cluj și DEDIC (Centrul pentru Dialog European și Diplomație Culturală) organizează între 13-15 mai SimCECO (Simularea Adunării Comunității Europene A Cărbunelui și Oțelului), pentru a promova în rândul studenților valorile democratice ale Uniunii Europene în contextul prezentului, dar și trecutului acesteia.

Evenimentul își propune a fi organizat sub forma unei dezbateri, la care vor participa 10 echipe, fiecare echipă reprezentând un stat. Din numărul total de echipe, șase vor alcătui grupul țărilor fondatoare, iar restul de patru vor fi exponente ale țărilor care s-au declarat pro sau contra formării. Astfel, se va atinge numărul pentru Adunarea Finală în plen, unde se va discuta, dezbate și vota în vederea formării sau nu a CECO.

Programul celor trei zile va fi împărțit conform următoarelor aspecte: În prima zi va avea loc prezentarea generală a situației și împărțirea pe echipe a participaților, în cea de-a doua zi fiecare echipă își va documenta și pregăti cazul, iar în ultima zi va avea loc simularea propriu-zisă.

Adunarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului datează din anul 1951, când a fost fondată prin semnarea Tratatului de la Paris, iar printre membrii care au susținut proiectul se numără Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.