Managerul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, și directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, au anunțat că săpăturile în situl Tărtăria din județul Alba vor fi reluate după o pauză de doi ani. În situl de la Tărtăria au fost descoperite, în anul 1961, trei tăblițe inscripționate, despre care se crede că datează din 5000 î.Hr.
Săpăturile în situl Tărtăria din județul Alba, unde au fost descoperite trei tăblițe cu pictograme considerate a fi din anul 5.000 î.Hr., vor fi reluate, după doi ani, de arheologi din Sibiu și Alba, într-o cercetare sistematică, pe o suprafață de peste 2,5 hectare de teren, potrivit Mediafax. Situl este în primul rând recunoscut pentru descoperirea celor trei tăblițe de lut inscripționate, de către Nicolae Vlassa, în anul 1961. ”Aceste tăblițe au fost folosite spre a documenta și unele afirmații de genul că scrierea s-a născut cu 2000 de ani mai devreme, în spațiul danubian, și așa mai departe”, a declarat Sabin Luca, directorul de la muzeul Brukenthal.
Săpăturile arheologice vor începe în 1 iulie, în colaborare cu reprezentanți ai Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, șantierul fiind organizat sub egida Consiliului Județean Alba. Desfășurarea lucrărilor este sprijinită de Ministerul Culturii, CJ Alba și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), studenții la specializările Istorie și Restaurare participând, în orele de practică, la săpături. Pentru început, la cercetări vor participa 15 studenți ai ULBS, între 5 și 10 angajați ai Muzeului Brukenthal și 12 specialiști de la cele doua muzee partenere.
Potrivit directorilor acestora, zona supusă cercetării este situată pe teritoriul comunei Săliștea, în satul Tărtăria, punct Gura Luncii, și are o suprafață de peste 2,5 hectare, care a fost cumpărată de către Consiliul Județean Alba de la foștii proprietari pentru a conserva situl.
Restaurări după modelul preistoric
”Vom deschide suprafețe de cercetare de mari dimensiuni, vom crea un sistem de cercetare care să ne permită să avem date ferme despre stratigrafie, despre modul de suprapunere. De fapt, ținta șantierului e să demonstrăm locul și apartenența culturală a acestei descoperiri fenomenale anterioare”, a declarat Sabin Luca.
Directorul de la Brukenthal a adăugat că se dorește crearea unei baze arheologice stabile, care să cuprindă ”depozite, locuri de dormit pentru arheologi, ateliere de restaurare”. ”Dorința noastră este ca, în cel mai scurt timp, să facem la fața locului și primele restaurări de locuințe, ca să se vadă cum ni le închipuim noi, în funcție de ce găsim, locuințe în care e liber să locuiască cine dorește. În Occident, și sper că și la noi, sunt tot felul de oameni care plătesc ca să locuiască și să se primenească spiritual în case făcute după modelul preistoric. Noi o să le dăm șansa”, a spus acesta.
Directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, consideră că situl are toate șansele să devina un punct de atracție turistică. ”Față de ieșirea de pe autostrada este până în 10 kilometri, și înspre Sebeș și înspre Cugir. Este o zonă între calea ferată și drumul european, de acum, unde se poate amenaja o parcare. Accesul se poate face prin două locuri pe sub calea ferată și zic eu că va fi un punct de interes turistic, cu ceea ce se va întâmpla acolo”, a explicat Rustoiu.
Tăblitele nu pot fi datate
Tăblitele de la Tărtăria se află în prezent în patrimoniul Muzeului Național de Istoria Transilvaniei. Așa cum arăta Gazeta de Cluj într-un material anterior, niciunul din artefactele de la acest muzeu care stă cu lacătul pe ușă deja de câțiva ani nu este asigurat, deși valoarea unora din acestea este inestimabilă.
În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit în 1961 trei tăblițe de lut, dintre care două sunt acoperite cu reprezentări de animale, copaci și diferite obiecte. Cea de-a treia, de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Aceasta folosește o modalitate de scris pictografică, fiind considerată ca cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică).
Dacă vârsta estimată, cea de 5.200-5.400 î.Hr. s-ar dovedi în final a fi reală, iar semnele se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume, scrierile egipteană, Harappa și cea sumeriană, se învârt toate în jurul datei de cca. 2500 î.Hr. Descoperirea tăblițelor a stârnit curiozitatea cercetătorilor pe plan mondial și s-a pus problema datării cu radiocarbon a pieselor descoperite. În anii trecuți a fost imposibilă datarea cu carbon radioactiv, în primul rând datorită conținutului mic de carbon, dat fiind că lutul sau argila era nisipos, cu conținut mare de siliciu. Piesele au fost apoi introduse după descoperire într-un cuptor al laboratorului de restaurare din Cluj și arse, astfel că acest mod de datare nu mai poate fi efectuată. Motivul este degradarea carbonului, metoda și tehnica de datare excluzând obiectele supuse unui tratament termic.
Cele 3 tăblițe de la Tărtăria au fost datate indirect, datorită conținutului prea mic de carbon și cel mai important din cauza unui tratament termic de coacere în cuptor, pentru o mai bună conservare, nu mai pot fi datate niciodată cu radiocarbon. S-au făcut analize pe alte obiecte găsite împreună cu ele în groapa rituală, aceasta reprezentând metoda indirectă de datare.
Stăpâna tăblițelor
”Tăblițele fac parte din inventarul funerar al unei femei în vârstă numită Lady of Tartaria, bolnavă în tinerețe de o boală osoasă (din seria osteomelitelor gomoase – determinări dr. Constantin Onet, probabil tuberculoza dar sunt și alte ipoteze) boală pe care a dus-o toată viața, murind la o vârstă de 55-60 de ani (vârstă înaintată pentru acele vremuri: determinări Georgeta Miu – Iași). Datorita deformării și scurtării piciorului drept a fost șchioapă, ceea ce a dus la deformarea coloanei vertebrale. După deces defuncta a fost depusă, undeva la descărnare o lungă perioadă de timp, apoi îngropată cu o parte din inventarul cultic”.
Gheorghe Lazarovici
