Înalt, subţire, hieratic prin anii `70-`80, Marcel Adrian Cadar frecventa, alături de boemii Clujului, cafeneaua “Arizona”, astăzi defunctă. Marcel era prezent peste tot în show-bizz-ul clujean al vremii: organiza spectacole de jazz-rock si rock – şi le susţinea, cu succes, la rândul său în calitate de compozitor si chitarist, pe stadioane şi în săli arhipline – împreună cu cascadorii de la Buftea, actorii Călin Nemeş, Dorin Andone, Giuseppe Poenaru, sau cu muzicieni de forţă, precum Mircea Orza, Adi Filipescu, Gall Istvan – Dino, Marius Marchiş.
Cotat de “Botas Studio” din Seattle, în 1998, printre primii 5 chitarişti ai lumii!
Ajung, bine ghidat de un localnic din comuna Floreşti, la blocul elegant în care locuieşte Marcel, împreună cu soţia Liana – exemplu emoţionant de statornicie, fosta sa colegă de clasă şi de bancă din liceu – şi Ţuţu, un superb ciobănesc irlandez. Casa muzicianului e primitoare, deschisă, aşa cum sunt de obicei casele celor care nu au trecut, degeaba, prin viaţă. Şi Marcel Cadar are ce povesti despre viaţa lui… Mă pofteşte în camera de lucru, totodată studio, printre instrumente muzicale şi sintetizatoare de sunet, cu care îşi compune piesele. Pe perete, tronează o plasmă enormă. Stă cu degetul mare al mâinii stângi pe mouse, asemeni unui lunetist. Apoi, cu o dexteritate incredibilă – simultan cu începutului poveştii vieţii sale – îmi arată fotografii de “epocă” sau de dată mai recentă. Adevărate comori, pe care le-a ţinut mai mult pentru sufletul său, fiindcă Marcel Cadar e un om modest, care consideră că-i stă mai bine pe scenă sau la masa de lucru, decât ca şi narator. Începe Liana: “Îl cunosc pe Marcel încă din şcoală, fiind colegi de bancă. Ştiu toata povestea lui, fie din experienţele mele directe, fie indirect, din experienţele altora şi-i ştiu şi modestia. Şi mai ştiu un lucru, pe care el nu-l spune, că în 1998, a fost cotat de Botas Studio din Seattle, ca fiind printre primii 5 virtuoşi ai lumii, la chitară – iar la compoziţie, studioul i-a apreciat-o ca excepţională, prin complexitatea tematică şi originalitatea ei, considerându-l pe Marcel promotorul acestui gen unic, Advanced Symphonic. Nu a fost niciodată fanul unui singur gen muzical şi consideră că orice trecere prin amalgamul de stiluri muzicale existente este o bună experienţă pentru a crea ceva nou”.
Creatorul unui stil nou
Intervine în discuţie şi Marcel. Vorbeşte de începuturile sale în domeniul chitarei, întorcându-se la vârsta de 11 ani, când un unchi de-al lui i-a adus o chitară, cadou fratelui său mai mare, repede abandonată de acesta şi preluată de Marcel. Acesta a invăţat singur totul. A descoperit toate notele şi acordurile pe chitară, având ca bază doar două acorduri şi a continuat să compună tot felul de piese. Dar a simţit tot timpul că îl atrăgeau în mod special acordurile complexe, ca o provocare. Pe la 13-14 ani a început să inveţe diverse piese şi hit-uri pentru a putea cânta la diferite evenimente în Cluj şi în imprejurimi, cu instrumente şi amplificatoare împrumutate. În clasa a 9-a, având în liceu un club unde existau amplificatoare, chitare electrice şi tobe, şi-a format prima sa trupă, cu fratele său la bas şi cu un coleg de şcoală, la tobe. A luat atunci cu o compoziţie de-a lui, locul 1 la festivalul „Primăvara Studenţească”, fiind prezentaţi ca studenţi la Medicină, pentru că altfel nu puteau concura.Tot cam pe-atunci a fost chemat să cânte pentru prima dată într-un restaurant, cu nişte muzicieni profesionişti, foarte cunoscuţi la Cluj, înlocuind temporar chitaristul. A trebuit să invete rapid, dupa ureche, o serie de piese, cele mai dificile fiind cele de cafe-concert dar care i-au plăcut, prin multitudinea şi variaţiunea acordurilor. A fost un moment de răscruce, deoarece viziunea lui despre muzică a fost marcată de armoniile şi ritmurile complexe ale amalgamului muzical cântat la restaurant. O altă cotitură în viziunea sa muzicală a fost întâlnirea cu un chitarist care făcuse 9 ani de vioară şi interpreta solouri foarte dificile. A apărut apoi un chitarist, Mircea Orza, cu care – simultan cu perfecţionarea tehnicii individuale – a reuşit să pună la punct cateva din noile sale compoziţii, bazate acum nu numai pe tehnică, dar şi pe teme solistice de vituozitate. Dar, în lipsa unui basist virtuos, pentru care crease nişte solouri, nu s-a grăbit să le prezinte nimănui şi a amânat ieşirea la rampă a noului său stil. A mai avut o serie de colaborări cu diferiţi muzicieni, luând tot soiul de premii pe la manifestările din acea perioadă, dupa ce a format în sfârşit, în 1978, trupa de jazz-rock. A numit-o ORA LOCALĂ, avându-l la chitara a 2-a pe Mircea Orza. Baterist era Adi Filipescu (contrabasist la Filarmonica), iar basist era Gall Istvan, ambii profesionişti virtuoşi, care întelegeau şi doreau să cânte compoziţiile originale ale lui Marcel.
Horia Moculescu : „Te grăbeşti cam tare pe chitara aia, băiete”!
Încă de prin 1972, pe lângă jazz-rock, Marcel compunea şi flamenco, pe care-l interpreta cu Mircea Orza, în special pe scena Casei de Cultura a Studenţilor şi cea a Casei Municipale de Cultură din Cluj, dar şi la câteva din spectacolele lui Adrian Păunescu. Nu doreşte să concureze cu nimeni. Vrea doar sa ofere publicului ceea ce creează. In 1979 a luat locul 2 la sectiunea de jazz a festivalului de la Craiova, fiind imediat chemat cu “Ora Locala” la Bucuresti la Club A, pentru un spectacol. A fost prima ruptura în sistemul jazz-ului clasic, crunt monopolizat pe-atunci de Nae Ionescu de la Sibiu. Din păcate, in 1980, Nae Ionescu, in ciuda opozitiei colegilor săi de trupa, care spuneau ca nu au mai auzit asa ceva, a refuzat în stil dictatorial sa primeasca Ora Locala cu jazz-rock-ul original al lui Marcel pe scena festivalului de jazz de la Sibiu. Însă, în mai 1980 peste doar 2 luni de la episodul cu Nae Ionescu, Marcel lua locul 1 pe tara la festivalul de la Bucuresti, sectia jazz, iar presedintele juriului, Horia Moculescu, i-a admirat virtuozitatea in stilul sau glumet: „Te grăbeşti cam tare pe chitara aia, baiete!”
În acea perioadă îşi începe turneele pe stadioanele din ţară, împreună cu „frumoşii nebuni” ai Clujului de atunci, Călin Nemeş, Dorin Andone, Giuseppe Poenaru, alăturându-se cascadorilor lui Sergiu Nicolaescu, conduşi de Viorel Plăvuţiu, care prezentau diverse numere de senzaţie. Povesteşte Marcel: „Făceam glume pe faţă la adresa regimului. Odată, la Caransebeş am început prezentarea spectacolului, pe stadion, cu o satiră, după ce aflasem că apa caldă e o raritate în oraş: “Începem cu buletinul de ştiri. La semnalul următor va fi ora exactă. Pic, pic, pic, a fost apă caldă. Au plecat politrucii în plin spectacol, iar la sfârşit au refuzat să ne dea banii. Ne-am ales doar cu hrana pentru cai. Îţi dai seama, 22 de cascadori şi numeroşi artişti, rămaşi neplătiţi după gluma mea. Tot aşa am mai păţit prin vreo patru locuri şi e o minune că nu m-au arestat. A tot intervenit Sergiu Nicolaescu şi odată m-a scos după ce au venit direct pe stadion trei maşini de miliţie ca să mă aresteze pentru că-l imitasem pe Ceauşescu.”
Tot in 1980, în contextul unor sfaturi cu privire la lucrarea sa simfonică WAR, începută atunci, Marcel a fost prezentat dirijorului Cristian Mandeal, care coordona la acea oră orchestra Filarmonicii din Cluj. Arată Marcel: „Atunci, cineva din anturajul lui Mandeal a spus că ar trebui să urmez Conservatorul, dar Cristian Mandeal a replicat că ar fi inutil şi chiar neindicat, pentru că geniul nativ nu trebuie influenţat în nici un fel şi chiar ar risca să se plafoneze. A zis: Marcel trebuie să inveţe să-şi scrie bine compoziţiile și să persiste în modul original în care a început, să nu fie influenţat de nimeni şi de nimic în muzica sa. Aşa că am considerat cuvintele acelea drept cel mai mare impuls pentru a-mi continua componistica simfonică. Astfel că Marcel are azi scrise 4 simfonii şi o operă tiganească, originală, iar alte două grupări de lucrări simfonice sunt în lucru, pe lângă sutele de piese în toate stilurile muzicale: jazz-rock, latin, flamenco, rock, pop, etc.”
„Am fost furat şi înşelat, pe faţă de TVR”!
Un moment de cotitură în viaţa lui Marcel a fost trista experienţă cu Televiziunea Română, mai precis cu unul din exponenţii săi, Mitică Moroşanu. Marcel a fost foarte mulţumit că a reușit să imprime acolo în doar doua zile, trei compoziţii foarte complexe şi greu de interpretat, avându-l ca inginer de sunet pe Paul Enigarescu. Însă din nou, totul s-a întors împotriva lui. Pe atunci, se desfăşura Festivalul internaţional anual de jazz de la Leverkussen, destinat muzicienilor cu vârsta sub 30 de ani. Regula de baza era ca fiecare muzician sau trupă să trimită o casetă audio cu 3 piese, iar primii 6 aleşi de către comisie erau chemaţi sa concureze într-un spectacol cu public, puternic mediatizat. Toţi 6 primeau ulterior aranjamente şi contracte, iar drumul le era deschis către o carieră internaţională. Câştigătorii festivalului primeau un premiu substanţial în bani, un contract pe 2 ani cu o casă de discuri şi cu un impresar de talie mondială. Comisia a facut înainte un turneu în mai toate ţările europene, pentru a descoperi noi talente. Întâmplarea a făcut ca, trecând prin Cluj, au fost atraşi de afişul trupei „Ora Locală” şi au venit la spectacol, fiind miraţi de existenţa jazz-rock-ului in România acelui timp. Au fost impresionaţi de originalitatea compoziţiilor, de interpretare, de virtuozitate şi de formula de prezentare inedită a trupei, iar la finele spectacolului au venit şi au invitat trupa să participe la concurs, considerand din start că “Ora Locală” face parte dintre primii 6, însă trebuia trimisă o casetă audio până la finele lunii, pentru că nu se putea încălca regulamentul. Era oportunitatea unei cariere pe viata.
Extazul si bucuria au fost insa stopate de Mitica Moroşanu care, dupa mai multe amânări, l-a primit pe Marcel la Televiziune tocmai la finele termenului limită şi i-a spus să-şi ia adio de la compoziţiile sale pentru că nu-i mai aparţin(!?) şi oricum, nu era „apt” să reprezinte România. La protestele lui Marcel, a chemat miliţianul de la poartă şi l-a dat afară din Televiziune, spunându-i că nu va mai obţine paşaport. N-a mai fost timp de a imprima şi oricum, era inutil fara paşaport, şansa carierei lui fiind stopată, din faşă.
Moroşanu a trimis la Leverkussen o caseta a lui Ion Baciu jr., dar Comisia a respins-o spunând că pianişti de bar au cu miile, că ei l-au ales deja pe Marcel şi că le pare rău că nu s-a prezentat, neaflând niciodată adevărul. Au fost atunci 119 participanţi, occidentalii considerând „Ora Locală” printre primele 6 trupe din lume, dar nu şi România. Recent, s-a încercat recuperarea acelor înregistrări de la TVR. Banda a fost gasită, dar era ştearsa de mult. Oare de cine?
Expulzat din ţară, în 1988
Începând din acel moment, Marcel a devenit un duşman pe faţă al sistemului dictatorial şi a profitat de orice ocazie ca să-şi exprime împotrivirea, indiferent de riscurile enorme la care s-a expus. A continuat să ridiculizeze sistemul comunist şi pe Ceausescu in aproape orice reprezentatie, mai cu seama cu grupul “Bazar” al lui Calin Nemes si cu cascadorii de la Buftea in spectacole pe stadioane, in toata tara. Nu a mai dat spectacole cu „Ora Locala”, fiind împiedicat de fiecare dată din diferite motive nereale, dar a participat la festivaluri pentru a cânta. A mai cântat la diverse evenimente pentru a se putea întreţine, dar nu prea des, deoarece viaţa lui era scena şi exprimarea crezului său muzical. A compus însă mult în acea perioadă.
Între timp, mergea la toate festivalurile existente, mai mult la Cântarea României luând premii, cam tot ce era de luat, la mai toate genurile muzicale. Explică muzicianul, cu o mină de om sastisit: „Nu mai am nicio diplomă şi n-am păstrat vreun premiu, i le-am dat lui Mircea Orza, care a emigrat în urmă cu 15 ani în America. Sistemul m-a obligat să mă simt inutil, trăind limitat artistic.” Deşi a luat de fiecare dată locul 1 pentru virtuozitate şi compoziţie, desi alţii care luasera locul 1 au primit automat atestat de artist liber-profesionist gradul 1 solist sau şef orchestră, Marcel a primit doar gradul 2 instrumentist, adică unul aflat la coada nomenclatorului. A fost instructor muzical la Casa Municipală de Cultură, timp de un an. Deşi a pregătit multe trupe şi solişti în diferite genuri, mergând şi ajutând în spectacole, inclusiv pe colegii de la muzica populară, directoarea nu l-a pus pe nici un stat de plată fiindcă: „a primit instructiuni”. „Închipuieşte-ţi, după un an de muncă directoarea de atunci Lucia Sabău, mi-a oferit doar ridicola sumă de 400 de lei. Aşa că n-am avut ce face, am părăsit Casa Municipală de Cultură şi mi-am mutat toate trupele şi soliştii la Direcţia Culturii. În acel an câştigasem, împreună cu toţi cei pe care i-am pregătit, nici mai mult, nici mai puţin de 14 premii naţionale”!
Pus pe tren şi expulzat din ţară
Reprezentaţiile sale satirice „neloiale si periculoase, împotriva regimului” s-au înmulţit. În final, i s-a pus un paşaport în mână deşi, orice cerere anterioară ii fusese respinsă ani de zile. A fost expulzat şi pus în tren chiar a doua zi dimineata, în data de 3 februarie 1988. Ajuns în Ungaria, s-a înscris în Uniunea Mondiala a Românilor Liberi, a dat interviuri împotriva regimului ceauşist la toate ziarele şi televiziunile care veneau acolo de pretutindeni. A primit ordin de expulzare în România de la autorităţile maghiare, dar s-a ascuns şi după 8 luni şi jumătate, la data de 17 octombrie 1988, a reuşit cu mare greutate să ajungă în Danemarca, unde a obţinut în final azilul politic, cu ajutorul organismelor internaţionale. ”Ar fi nevoie de o carte întreagă să-ţi povestesc prin câte am trecut în Ungaria. Mă mulţumesc să menţionez că am trecut de trei ori pe lângă moarte”, menţionează artistul. În timp ce aştepta să obţină aprobarea cererii de azil, a vizitat cluburi, trupe şi magazine muzicale, ajutat fiind de un membru al staff-ului danez. Acolo, i-a cunoscut pe membrii unei trupe rock locale şi a cântat la clubul lor, împreună cu aceştia: la tobe, clape, bas şi chitară. Într-un magazin imens de instrumente muzicale a probat mai toate instrumentele şi pe când exersa la o chitară acustică una din compoziţiile sale în stil flamenco, a simţit brusc că s-a făcut linişte în sală. În spatele lui se adunaseră zeci de persoane, inclusiv cei din staff-ul magazinului. Explică Marcel: “M-am oprit imediat fiindcă am crezut că i-am deranjat, dar toata lumea a început să aplaude, să mă roage să mai cânt şi apoi, mi-au pus tot soiul de întrebări, uimiţi. Apoi, s-a petrecut ceva incredibil: imediat a doua zi, staff-ul danez mi-a adus în cameră o chitară electrică, una acustică, una cu 12 corzi, un microfon cu stativ, un amplificator şi un sintetizator, toate noi-nouţe, cumpărate ca sa pot studia şi compune până primesc azilul politic. Am fost copleşit de acest gest.” După legalizarea şederii, Conservatorul din Aalborg i-a propus un angajament ca profesor de chitară. Marcel a refuzat, fiindcă nu a fost nici la Şcoala de muzică, nici la Conservator. Aceştia i-au spus că ştiau acest lucru, dar nu-i interesează. Îi ascultaseră muzica şi pentru ei era suficient, considerând că ar putea oferi multe învăţăminte studenţilor danezi. „Am refuzat totuşi, dar am acceptat să predau la o clasă de chitară din afara Conservatorului. Am părăsit această slujbă după circa 3 luni, realizând că nu-mi doresc o carieră de dascăl, chiar dacă elevii au venit la mine acasă, rugându-mă să le fiu în continuare dascăl. Îmi tot spuneau că, în trei luni, au învăţat cu mine mai mult decât cu celălalt profesor în 2 ani”, adaugă artistul.
Scrisoare de mulţumire de la Regina Margareta a II-a a Danemarcei
Scena fiind viaţa lui, a dat un anunţ căutând instrumentişti pentru jazz-rock. A format astfel trupa TOP SECRET şi în circa 6 luni avea un repertoriu de 21 de piese compuse integral de el. A început să dea concerte şi să participe la diferite evenimente şi la festivaluri naţionale şi internaţionale. A organizat mai tarziu şi alte spectacole, de alte genuri muzicale. A fost impresionat de publicul danez fără prejudecăţi, care aprecia orice gen muzical bine interpretat. Între timp, a primit de două ori oferta Televiziunii daneze (DR) de a inregistra şi de a apărea pe post, de a fi promovat, dar a refuzat de fiecare dată, pentru că trupa nu suna cum dorea şi nu era la pretenţiile şi performanţele pe care le avusese cu trupa sa din Cluj. Din punctul de vedere al Televiziunii daneze, totul suna bine, dar nu şi din punctul său de vedere. Nefiind posibilă trecerea la un nivel superior cu componenţa trupei, după circa 2 ani şi jumatate Marcel a desfiinţat trupa. Între timp, apăruseră programele muzicale cu care se putea scrie şi înregistra pe computer. Şi-a dedicat timpul compoziţiei şi înregistrării compoziţiilor sale, de unul singur. Înainte, apela la studiouri de înregistrari foarte scumpe, iar norocul său a constat în statul danez care, cunoscându-i valoarea, în dorinta de a-l ajuta, îi deconta toate costurile de producţie. Asa a cunoscut, la un studio, nişte ingineri de sunet de talie internaţională, care se ocupau, printre altele, cu masterizari pentru Withney Huston, având nişte dotări colosale pentru acea vreme. Petrecea mult timp acolo, studiind pe instrumente şi efecte, pe care nu şi le-a permis niciodată până atunci. Apoi, o cunoştinţa de-a sa, unul din cei mai valoroşi pictori contemporani danezi i-a povestit că regina Margareta a II-a fiind artistă, pictoriţa, îi place să-şi completeze tot timpul colecţia cu noi piese de artă, el însuşi dăruindu-i câteva picturi care au intrat în colecţia de artă a reginei. A fost atât de impresionat de simfonia WAR pe care Marcel tocmai o înregistrase la CODA, încât pictorul i-a propus lui Cadar să-i trimită reginei, în dar, CD-ul cu simfonia, fiind convins de valoarea şi unicitatea acesteia. Marcel este probabil singurul român care are o lucrare artistică în colecţia de artă a Reginei Margareta a II-a a Danemarcei, mulţumirile din partea reginei fiind exprimate într-o scrisoare oficială a Casei Regale.
Marcel nu a acceptat azilul politic individual oferit iniţial de danezi, ci i-a chemat pe cei în aşteptare din Ungaria şi a fost solidar cu cererea comună de azil politic. A riscat mult, căci in prima instanţă, Danemarca a respins cererea comună şi doar la intervenţia lui Marcel şi a câtorva prieteni, Institutiile Internaţionale au obligat Danemarca să acorde azilul politic solicitat. Astfel, au primit azil politic peste 200 de familii din România. Pe plan muzical, a trimis din Danemarca CD-uri cu muzica sa la diferite adrese găsite pe Internet. A fost contactat pe net şi telefonic, printre alţii, de un promoter din Seattle, care spunea, la fel ca ceilalti, ca ar avea un deosebit succes în SUA, dar numai cu o orchestră bine pusă la punct, cu instrumentişti profesionişti. A hotărât aşadar, să se intoarcă în Romania şi să reînceapa totul de la zero, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori.
Urcatul Golgotei, din nou, Acasă
La Cluj, Cadar şi-a format recent grupul SOUND VENTURE, într-o formulă combinată, adică interpretare Live cu suport Backtrak electronic, cu care îşi promovează compoziţiile vocal-instrumentale din stilurile rock, progressive-rock, şi nu numai. A tot încercat să-şi facă o orchestră simfonică pentru a-şi produce compozitiile simfonice, dar deşi a fost foarte apreciata, muzica lui e greu de cântat şi nu mulţi se incumetă la aşa ceva. Fără sponsorizare privată sau instituţională este enorm de greu de promovat.
Acum că-l are din nou pe artist acasă, sperăm ca măcar de-acum înainte România să-i aprecieze originalitatea şi virtuozitatea!
CONCEPTUL MUSICAL VENTURE AL LUI CADAR
A sparge bariere şi a fi un compozitor non-conformist nu este uşor.Te loveşti de spiritul conservator, ceea ce e un lucru bun din prisma aspectului prezervării istorice a muzicii clasice, de exemplu. Dar ne gândim că numai în domeniul clasicului am dezvoltat 17 tipuri diferite, de la baroc şi renaissance, la impresionism şi avangardă. Deja azi se vorbeşte de jazz clasic şi de rock clasic. Mâine vom putea vorbi despre stilul dance clasic şi muzica electronică clasică. Azi există peste 300 de stiluri muzicale şi numărul lor creşte. Marcel Adrian a adăugat încă un stil cu numele de Advanced Symphonic. Sunt cel puţin 4 – 5 stiluri muzicale în fiecare lucrare simfonică a sa. Ştim cu toţii că muzica şi instrumentele au evoluat în timp datorită unor muzicieni originali şi non-conservatorişti. Conceptul original al lui Marcel Adrian Cadar este bazat în parte pe studiile sale asupra unor încercări ale unor compozitori străini de a combina diverse genuri şi stiluri muzicale. Spre deosebire de celelalte concepte existente, Conceptul Musical Venture este bazat pe directa cooperare a unui mic nucleu de muzicieni care, împreună cu orchestre de pretutindeni, pune în scenă un spectacol pe scenele orchestrelor respective, într-o interactivitate de multiple genuri muzicale, instrumente şi muzicieni. În loc să deplaseze o orchestră mare cu echipa tehnică şi echipament mult în turnee obositoare, acelaşi spectacol poate fi prezentat de compozitor împreună cu nucleul său de muzicieni împreună cu fiecare orchestră, cu costuri reduse, datorită faptului că singurii care călătoresc sunt compozitorul şi micul său grup. Partiturile, împreună cu suportul audio, pot fi trimise pentru studiu pe email către orice orchestră, oriunde în lume, cu mult înainte ca spectacolul să fie prezentat. Partea interesantă a acestei aventuri muzicale este că orice orchestra poate interpreta piesele conform propriei sensibilităţi muzicale, rezultând o mare varietate de interpretari pe diferite scene. Acest concept a fost elaborat în favoarea progresului, privind nu numai interactivitatea dintre artiştii de pretutindeni dar şi în ideea imbrăţişării deopotrivă de către muzicieni şi public a inevitabilei şi perpetuei evoluţii a muzicii spre noile concepte, spre sinteza stilurilor muzicale şi uimitoarea fuziune a noilor instrumente în simfonic, unde tradiţionalul cu electronica se unesc într-o fericita şi profesională aventură muzicală.
P.S. Pentru edificare, iată trei link-uri cu piese semnate Marcel Adrian Cadar:
https://soundcloud.com/marceladrian
https://www.facebook.com/SOUNDVENTUREOFICIAL/?ref=hl
https://www.facebook.com/musicalventure/?ref=hl
