Spitalul Regional din Cluj asteapta ca Uniunea Europeana sa aprobe planul Programului Operational Regional(POR) de finantare europeana propus de Romania, insa ministrul Liviu Dragnea trimite abia la sfarsitul saptamanii programul.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a anunțat marți că forma finală a Programului Operațional Regional (POR) pentru exercițiul financiar 2014-2020 va fi trimisă la Comisia Europeană cel mai târziu la sfârșitul săptămânii, pentru acest program fiind alocați 8.250.000.000 euro.

„Practic am încheiat negocierile cu DG Regio pentru POR iar forma finală a programului va fi trimisă zilele acestea, astăzi-mâine, cel mai târziu până la sfârșitul săptămânii. (…) Negocierile sunt finalizate”, a spus Dragnea, în cadrul unei conferințe de presă, la sediul MDRAP.

El a arătat că pentru POR 2014-2020 sunt alocați 8.250.000.000 euro, față de 4.600.000.000 euro pentru actualul exercițiu financiar.

„Sunt 12 axe prioritare prin care este structurat programul. Vor fi finanțate tipuri noi de investiții. Una dintre principalele noutăți o reprezintă faptul că pentru zona urbană s-a alocat o sumă foarte mare — 4,8 miliarde euro, comparativ cu 1,4 miliarde euro. Această decizie a fost luată în urma analizei (…) în ceea ce privește modul în care au fost finanțate proiectele de dezvoltare din zona urbană din România. (…) Am urmărit ca prin suma alocată de 4,8 miliarde de euro, la sfârșitul acestui exercițiu financiar, orașele din România să arate mult mai bine decât arată azi”, a afirmat Dragnea.

El a explicat că prin noul POR vor fi eligibile la finanțare și orașele care au mai puțin de 10.000 de locuitori.

Ministrul a enumerat printre tipurile de activități care vor putea fi finanțate în zona urbană măsurile pentru transportul urban, pistele de bicicliști, mijloacele de transport în comun, în special cele ecologice, reabilitarea terenurilor abandonate, acțiunile integrate pentru comunitățile marginalizate, reabilitarea clădirilor pentru activități educative, culturale și recreative, a zonelor verzi, inclusiv a celor din jurul blocurilor. De asemenea, vor fi eligibile măsurile care se înscriu în linia infrastructurii de educație, a eficienței energetică a clădirilor publice, investițiile în iluminatul public.

Totodată, potrivit lui Dragnea, vor fi disponibile 638 milioane euro pentru infrastructura de sănătate, din care 300 milioane euro pentru trei spitale regionale amplasate în Iași, Craiova și Cluj.

„Ca și rezultate așteptate — cele trei spitale regionale construite, 315 unități medicale care vor fi reabilitate, extinse, modernizate și cel puțin 500.000 de persoane care să beneficieze de o infrastructură de sănătate modernă”, a declarat Liviu Dragnea.

Demnitarul a mai arătat în POR 2014-2020 sunt alocate 312 milioane euro pentru cadastru, avându-se în vedere realizarea de cadastru general în 793 localități rurale.

În ceea ce privește turismul, sunt alocate 119 milioane de euro la care, după cum a precizat Dragnea, au acces numai instituțiile publice, respectiv autoritățile locale, pentru finanțarea infrastructurii publice de turism numai în stațiunile turistice, în special cele balneare, precum și în Delta Dunării.

„Rezultate estimate — peste 10.000 mp suprafață spații deschise, clădiri reabilitate în stațiuni turistice și cel puțin creșterea cu 10.000 a numărului de vizite preconizate în zonele respective”, a adăugat Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, ministrul a mai anunțat lansarea în dezbatere publică a Ghidului General pentru Programul Operațional Regional.

„Ne-a interesat foarte mult să simplificăm, dar să și reducem foarte mult perioada până la care beneficiarul ajunge efectiv la finanțare. Se uniformizează toate tipurile de apeluri de proiecte pe toate axele lansate în cadrul POR, pentru că în actualul POR fiecare axă are propriul ghid cu propriile reguli, în general diferite una de alta. Acum facem o uniformizare, vor fi doar diferențe foarte mici (…), care țin de criterii și de nivelul de finanțare în funcție de axa pe care se depune proiectul. În rest, toate regulile generale vor fi identice”, a prezentat Dragnea principalele noutăți ale ghidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.