O internare oarecum neaşteptată, care a intervenit la Clinica Medicala 3, la Secţia Interne sub conducerea profesoarei Diana Deleanu, mă determină să scriu câte ceva despre sănătatea românilor şi despre cum sunt trataţi bolnavii de către sistemul medical din ţara noastră, deşi unii dintre compatrioţi se deplasează în Occident, dar şi în ţări îndepărtate, până în Turcia, China şi chiar în Israel, ultima o ţară cu medicină performantă.
La Medicala 3, eu am revăzut-o pe doctoriţa Claudia Jude, un medic deosebit de performant şi am cugetat că dacă nu am atins o vârstă chiar matusalemică, cu siguranţă prea puţini ani nu am. Acest lucru se datorează mai multor factori, dintre care cel mai important este faptul că am beneficiat de-a lungul anilor de o asistenţă medicala calificată si devotată, deşi cu boli de tot felul m-am confruntat în permanenţă. În plus, sunt privilegiat că atât soţia, cât şi nora mea sunt medici şi încă unii dintre cei buni, iar farmacia Remedium de pe strada Paris este una adevărată, nu un simplu magazin care vinde medicamente preambalate. Nu trebuie să uit că medicul meu de familie este doctorul Mihaela Damian, doctor primar, de o rigoare şi competenţă deosebită. Pentru familia mea, aceasta de-a lungul anilor a fost un sprijin permanent în rezolvarea problemelor de sănătate, care, într-o viaţă de om sunt multe, diverse si complicate.
Dar să revenim la şederea de la Medicala 3. I-am comunicat doamnei profesor Deleanu că fostul ei socru, profesor universitar are despre Domnia Sa cuvinte deosebit de elogioase din punct de vedere profesional, chiar dacă acum legăturile familiale sunt întrerupte. Aceste afirmaţii sunt făcute într-o carte ce conţine destăinuiri făcute unei colege de generaţie. Doamna profesor mi-a răspuns că profesorul Dumitraşcu – senior este cel mai bun om pe care l-a întâlnit in viaţa dumneaei. Exemplara acurateţe şi obiectivitate în deosebi, din partea nu numai a unui medic de excepţie, dar şi a unui om de ştiinţă. Mi se pare o atitudine de excepţie pe care nu pot să nu o scot în evidenţă, fiindcă se ştie că între intelectuali, chiar remarcabili, funcţionează rezerve, dacă nu chiar invidie, asociate din belşug de caracterizări negative.
Dar să revenim la starea sănătăţii din Romania, ca sa nu am o abordare, unilaterale, mai ales că la clinica m-am întâlnit şi cu alţi medici foarte buni. Sănătatea se confruntă cu mari probleme în deosebi în judeţele sărace, unde medicii s-au îndreptat spre sectorul privat sau pleacă în străinătate. Să nu uităm că şi într-o parte şi în alta, se plăteşte mai bine, mai ales în vest. Este adevărat că recent s-au mărit salariile în sectorul sanitar de stat, dar şi aşa retribuţiile sunt încă mici. De exemplu, la spitalul din Vaslui s-a închis singurul sector de oncologie din judeţ, fiind medicul de acolo a plecat în sectorul particular. Până acum nu i s-a găsit un înlocuitor, deşi spitalul îi asigură potenţialului locuitor, chiar şi cazare gratuită. Este numai un exemplu din nenumărate altele care se întâlnesc în multe părţi ale ţării.
În pofida acestei situaţii, ceea ce mă deranjează este împrejurarea că atât în presa scrisă, cât şi pe canalele de televiziune se vorbeşte aproape numai de rău despre medici şi restul personalului sanitar, uneori în termeni aproape apocaliptici. Medicii şi asistenţii din România sunt în general buni, câteodată excelenţi, căutaţi pretutindeni, ceea ce confirmă, dacă mai era nevoie, calitatea învăţământului medical autohton. Fiica unor prieteni de-ai mei, care a lucrat la Institutul Inimii din Cluj s-a mutat cu serviciul în Franţa. A fost atât de strălucită şi acolo încât americanii au chemat-o în SUA, unde s-au stabilit definitiv, dar exemple de acest gen se mai pot da.
Desigur, în presă, circulă afirmaţia că numai o ştire proastă trebuie consemnată, veştile bune nu reprezintă noutăţi, dar aplicat acest îndemn până la ultimele consecinţe se deformează grav realitatea. Nu este mai puţin adevărat că sunt şi medici superficiali, care se fac vinovaţi de malpraxis, unii dintre aceştia au greşit repetat şi nu ar trebui să fie în corpul medical, dar orice activitate umană nu este scutită de erori, deşi în medicină consecinţele sunt mult mai grave decât în altă profesie. Tot aşa de adevărat este că unele eşecuri în tratamente nu se fac vinovaţi doctorii. Boala este de multe ori imprevizibila, nu degeaba se spune că nu există boli, ci numai bolnavi. A ridica anatema asupra doctorilor cu maximă uşurinţă este nu numai o greşeală, ci şi un lucru profund nedrept.
Este indiscutabil că, în pofida greşelilor semnalate dintre care unele, aşa cum am mai spus, sunt reale, majoritatea personalului sanitar precum şi farmaciştii îşi fac cu prisosinţă datoria. Aşa fiind, bolnavii ar trebui să îi respecte şi să le poarte recunoştinţă. Să nu omitem nici faptul că, în ultima vreme, bolile au devenit dificile şi complicate, apoi împrejurarea esenţială că pacienţii nu respectă regimul de viaţă indicat şi nu urmează tratamentele prescrise, chiar dacă au posibilitatea să îşi cumpere medicamentele indicate.
Oricât se lamentează unii şi îl regretă pe Ceauşescu, printre care, cel puţin indirect, îl includ şi pe scriitorul Viorel Cacoveanu, după 1989, speranţa de viaţă a crescut mult şi acest lucru se datorează şi medicilor. Dacă numărul locuitorilor din ţară a scăzut, această stare de fapt se datorează plecării multor români în străinătate şi nu atât deficienţelor sistemului sanitar.
Cei din ţară primesc bani de la rudele lor din Italia, Spania, Irlanda, Germania, ceea ce este un fapt pozitiv. Ca să fim obiectivi, trebuie relevată împrejurarea că este tot aşa de adevărat ca mortalitatea infantilă este mare, extrem de mare, România fiind pe un loc fruntaş, chiar prima în clasament în Uniunea Europeană. Să ne gândim numai la copiii bolnavi din judeţul Argeş.
Revenind la conduita negativa a unor medici, să nu neglijăm nici faptul că sub pacienţi, care la Urgenţă, îi prind de gât pe doctori, agresează şi asistentele, iar rromii, in cârduri, au invadat de multe ori spitalele noastre pentru a face scandal. După cum se vede, realitatea este ambivalenta. Medicii trebuie luaţi în considerare în satisfacerea doleanţelor lor, remuneraţi decent, iar cei care greşesc, trebuie să suporte legea.
Recent, în Adevărul, s-a scris ca în ţara noastră bolnavii se tratează ca în Evul Mediu, afirmaţii care sunt departe de realitate. Chiar dacă fondurile alocate sănătăţii au fost insuficiente, în sănătate s-au făcut investiţii serioase, chiar dacă uneori aparatura medicală din import a rămas ambalată în spitale şi nu a fost utilizată. În schimb, în marile spitale, în deosebi la centrele universitare, există mijloace de investigaţii şi tratamente moderne care nu au fost ieftine şi sunt utilizate din plin. Sigur că există şi deficienţe majore: aparatura de tratament a bolilor maligne se defectează des, iar unele din aparate a depăşit durata normată, dar este sigur că un bolnav de cancer în 2016 are şansa să se vindece sau să îşi prelungească viaţa cu mult mai mult, decât acum 20 de ani, în lupta cu teribila boală.
În concluzie, starea sănătăţii naţionale nu este aşa de proastă cum se afirmă cu obstinaţie. Dacă acum câţiva ani s-au desfiinţat unele spitale periferice a fost pentru faptul că multe din ele nu aveau aparatură necesară şi au au devenit aşezăminte de asistenţă socială, unde erau internaţi bătrânii în deosebi în sezonul friguros. Pentru această situaţie (desfiinţarea spitalelor) cei de la Antena 3, care spală creierele românilor, au făcut mult circ. Vor face şi în continuare acest lucru, fiindcă aceasta le este menirea indicată de către cel care acum este în penitenciar şi nu vrea să îşi plătească obligaţiile pecuniare faţă de stat. Televiziunea lui rămâne un capitol urât în istoria presei romane, în pofida faptului că acolo există ziarişti talentaţi, acum dar şi mai ales în trecut. Această situaţie nu este o circumstanţă atenuantă pentru acest organ de presă, dar cine îl iubeşte nu are decât să se uite în continuare la acest canal de presă cu adevărat execrabil, mai ales în ultimul timp, când Iohannis şi Cioloş s-au contrazis cu privire la funcţionarea acestei televiziuni. Şi eu sunt pentru libertatea presei, chiar când face excese.
Dar aşa este viaţa. Şi cu bune, şi cu rele.
Adrian Man
