Ştefan Berciu este un investitor în imobiliare cu o cifră de afaceri de zeci de milioane pe an. Acesta a iniţiat numeroase proiecte în Cluj-Napoca, cele mai multe dintre ele fiind catalogate ca şi controversate. Acesta pregăteşte împreună cu Traian Ienciu, patronul Remat, un nou ansamblu, însă se pare că nici de această dată Berciu nu pare a fi pe placul clujenilor.

 

Consilierii locali se întâlnesc din nou marţi, 5 septembrie, în cadrul unei şedinţe ordinare. Unul dintre proiectele de hotărâre se referă la aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) privind construirea unul ansamblu cu funcţiuni mixte. Unul dintre cele două corpuri va avea înălţimea de la S+P+E+M până la S+P+3E, iar celălalt va fi de la S2+P+3E+R până la 2S+P+4E+R, înălţimea maximă de 18 metri. Beneficiarii proiectului sunt societăţile Remat Intermedieri SA, condusă de Traian Ienciu şi SDC Imobiliare SRL, administrată de cunoscutul om de afaceri clujean Ştefan Berciu. Încă o dată s-a demonstrat că proiectele imobiliare iniţiate de Berciu, îi nemulţumesc pe clujeni.

Documentaţia proiectului a fost întocmită de SC Arhimar Serv SRL la comanda proprietarului pentru construirea celor două corpuri de clădire pe o parcelă în suprafaţă de 3.693 mp, situată pe strada Burebista nr. 8. Corpul A, dispus la strada Burebista are funcţiuni mixte, iar corpul B dispus în interiorul parcelei are funcţiunea de locuire colectivă.

 

Obiecţiuni din partea vecinilor

Cetăţenii au fost informaţi să participe la dezbaterile publice ce au avut loc la sediul Primăriei în datele de 9 martie 2016 şi 19 septembrie 2016. Proprietarii parcelelor vecine pe laturile celei care generat PUD privind intenţia şi propunerile documentaţiei au fost notificaţi, însă aceştia au trimis observaţii prin care şi-au exprimat ferm dezacordul privind proiectul.

”Nu sunt de acord cu propunerea arhitecturală prezentată, deoarece îmi afectează total exploatarea proprietăţii mele. Nu se respectă condiţiile de însorire,  cinci luni pe an am umbră totală, casa va fi plină de umezeală, pământul nu se usucă, nu mai are soare şi lumină şi apare igrasie la fundaţie şi parterul casei. La parter funcţionează un cabinet stomatologic care este compromis total. Poluare sonoră şi chimică, gaze de eşapament şi miros de benzină, lângă gardul meu va fi o stradă de acces în garaj a 112 maşini de-a lungul grădinii mele. Nu sunt respectate condiţiile de poluare. Intrările în casă şi ferestrele la parter şi etaje sunt înspre grădină, nu mai putem aerisi, ne trebuie o mască de gaze, nu mai respirăm aer curat, vom trăi într-un garaj. Să se ţină cont că este zonă protejată!”, spunea în ianuarie 2016, doamna Ancuţa Adriana Filip, clujeancă ce locuieşte pe strada Burebista nr. 10.

Un alt vecin al parcelei, Virgil Viorel Andrieş a comunicat şi el câteva observaţii în ceea ce priveşte proiectul de pe strada Burebista nr. 8. Acesta cere să se respecte gardul din cărămidă construit în 1948 de-a lungul proprietăţii lui (strada Burebista nr. 4), gard care se află între cele două terenuri şi este proprietatea clujeanului. Acesta mai cere să se construiască un gard verde de 3 metri înălţime pe lungimea zidului pentru protecţia poluării, să se reducă regimul de înălţime al corpului B de la S+P+3E+R la S+P+2E, să se retragă corpul B la 8 m distanţă faţă de proprietatea clujeanului, aşa cum este amplasat corpul A faţă de proprietarul din sud şi eventualele balcoane ale corpului B să fie construite în interiorul corpului de clădire şi să nu depăşească distanţa dintre proprietatea lui şi fundaţia corpului B, respectiv aliniamentul corpului.

Nici societatea SC ALCAMIS IMP-EXP SRL, cu sediul pe strada Burebista nr. 6 nu este de acord cu proiectul arhitectural propus deoarece spun că le vor fi afectate fundaţia şi construcţia, iar soarele le va lipsi şase luni din an. Şi respectiva societate s-a plâns de poluarea sonoră şi chimică de la autoturismele din parkingul cu 112 locuri. Nu s-au arătat mulţumiţi nici de înălţimea blocurilor, spunând că îi afectează. S-au înregistrat peste 20 de sesizări prin care vecinii proiectului şi-au exprimat nemulţumirile.

Ca răspuns la sesizările vecinilor, arhitectul Eliza Jurcă de la SC Arhimar Serv SRL a precizat că imobilul de pe strada Burebista nr. 8 respectă cerinţele urbanistice, menţionând că ”prin proiectare, execuţie şi exploatare în timp a construcţiei, investitorul se obligă să suporte eventualele prejudicii aduse construcţiilor din vecinătate”. De asemenea, arhitectul a mai menţionat că ”se doreşte ca amplasarea noii construcţii să nu afecteaze însorirea clădirilor învecinate destinate locuinţelor, va fi asigurată în continuare însorirea încăperilor de locuit pe o durată de minim 1 1/2 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă”.

 

Berciu, campion la reclamaţii

Se pare că Berciu nu are noroc la vecinii ansamblurilor imobiliare pe care le construieşte. Aproape fiecare proiect demarat de el a atras şi o serie de contestaţii. Unii spun despre Berciu că este prieten cu fostul primar, Sorin Apostu, sau poate că trag concluzia după modul în care acesta construieşte. Un exemplu concret sunt blocurile ridicate pe Edgar Quinet, în Mănăştur: patru blocuri înghesuite, unde a transformat garajele în apartamente, demisolul în parter, iar din pod a făcut mansardă.

După ce a ridicat o serie de blocuri în Mănăştur, Berciu s-a mutat cu imobiliarele în centrul Clujului unde constructorul de top al Clujului este beneficiar a două ansambluri imobiliare pe fostele fabrici comuniste Prodvinalco pe strada Traian 36 şi Napochim pe strada Ploieşti numerele 9-11. Primăria l-a autorizat pe Berciu să construiască cinci turnuri. Trei dintre ele au un regim de înălţime de parter şi 11 etaje, iar alte două corpuri, un regim de înălţime compus din parter şi nouă etaje. De asemenea, SDC Imobiliare a obţinut, de la Napochim Imobiliare, o clădire de hale din care a făcut bloc de locuinţe. Pe panoul din stradă scrie că este vorba despre parter, mezanin, cinci etaje şi unul retras, dar în vara trecută i-a mai ieşit o autorizaţie de la primărie prin care mezaninul şi etajul retras s-au extins.

De asemenea, are şi alte blocuri la activ, cum ar fi unele de pe strada Mircea Eliade din cartierul Bună Ziua, unde a făcut locuinţe şi la demisol, în loc de garaje.

Societatea lui Berciu a mai construit, tot pe strada Traian, un alt bloc de locuinţe, format din apartamente cu o cameră. Este de necrezut cum a fost autorizat acest imobil, având în vedere că este cel mai elocvent exemplu de blocuri între case, nouă etaje între clădiri de două-trei nivele. Clădirea a fost dată în folosinţă în 2012.

SDC Imobiliare a mai cumpărat un teren pe strada Burebista, unde va apărea următorul proiect al societăţii, respectiv unul pe Calea Dorobanţilor 114, peste drum de parking.

Deşi este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari investitori în blocurile-turn din centrul Clujului, familia Berciu apărea pe lista neagră a ANAF ca datornic la stat, soţia sa Elena Berciu cu o obligaţie fiscală de 2.141.438, iar Ştefan Berciu datorează statului 2.141.355 lei.

Dar surprizele nu se opresc aici. Berciu este unul dintre băieţii care ştiu să joace extrem de tare – nu este de mirare că-şi bate joc de legi, doar el are imunitate diplomatică. Ştefan Berciu, a devenit consul onorific al statului Burundi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.