Viața liderilor ruși a fost întotdeauna înconjurată cu o aură de mister, aceasta și pentru că vecinii noștri au nevoie de un conducător autoritar, deci de un ”tătuc”, indiferent de epoca istorică în care a fost condusă această țară. Dispariția conducătorului, chiar dacă aceasta nu a fost întotdeauna fizică, a produs întotdeauna schimbări fundamentale pe eșichierul politic intern și extern. Mă voi mărgini să dau două exemple. Complotul împotriva lui Gorbaciov a eșuat datorită poliției ferme a lui Boris Elțân, dar pentru inițiatorul perestroikăi această situație a însemnat sfârșitul carierei politice. Salvatorul lui, adică Elțân, l-a înlăturat de la Kremlin, iar Uniunea Sovietică, cea mult regretată de Vladimir Vladimirovici Putin, a încetat de mult să existe. Apoi, când din motive de sănătate, Elțân a demisionat, venirea lui Putin la conducere a schimbat fundamental politica Rusiei.
La început, conducătorii ruși erau înlăturați brutal, cum s-a întâmplat cu unii țari, care au fost pur și simplu asasinați. Ulterior, începând cu Hrușciov, au fost pensionați, dar în aproape orice situație, era un eveniment mediatic deosebit. Oricum, cel care conducerea Rusia, de puține ori murea în patul lui. Despre boala lui Brejnev s-a vorbit enorm de mult înainte de deces, Iurie Andropov a avut o carieră foarte scurtă fiindcă era bolnav încă de când a fost înscăunat, cu succesorul lui s-a întâmplat la fel, însă Gorbaciov a condus o vreme mai îndelungată Rusia, pe care a schimbat-o mult.
După o absență de 10 zile de la Kremlin, care a dat naștere la zvonuri din cele mai fanteziste (s-a spus, printre altele, că serviciile secrete au dat o lovitură de stat care l-a neutralizat pe Putin), Putin a reapărut în public la 17 martie într-o formă bună. A ordonat mobilizarea Flotei Nordului, iar manevre militare rusești au loc și în Marea Neagră, deci în apropierea Ucrainei, României și Bulgariei. Este adevărat că în regimurile autoritare este mai greu să prevezi trecutul decât viitorul, dar sunt convins că pentru o lungă perioadă de timp, rusul, originar din Sankt Petersburg, va continua să fie în prim-planul vieții politice internaționale. Rușii îl vor iubi încă multă vreme, în ciuda sancțiunilor economice, și se vor bucura tare că se încearcă redesenarea frontierelor Federației Ruse.
Am scris mai înainte că viața conducătorilor dictatoriali a fost întotdeauna însoțită de o latură ascunsă, uneori surprinzătoare. Astfel, când a murit Walter Ulbricht, conducătorul fostei Republici Democrate Germane, decesul acestuia nu a fost anunțat decât după o perioadă de timp, când a avut loc așa-numitul Festival al Tineretului de la Berlin. Aceasta s-a motivat prin faptul că nu trebuia tulburată buna dispoziție a participanților la această manifestare organizată de primul stat socialist german, lucru care nu era de conceput într-un stat democratic. Au plecat delegațiile de la Berlin și s-au organizat funeralii pentru cel ținut la frigider. Când a murit F.D. Roosvelt, SUA era în plin război, atât în Europa, cu Germania, cât și în Pacific, cu Japonia, dar nu s-a gândit nimeni să ascundă această știre, iar politica americană nu s-a modificat considerabil după moartea președintelui. Popoarele care nu au o practică consolidată a vieții democratice, precum și conducătorii lor, au și o altă caracteristică. Sunt excesiv de vocali. Să ne amintim că în ultima perioadă a mandatului lui Băsescu, atât el, cât și Victor Ponta, apăreau în fiecare zi la televizor. Băsescu, după-amiaza, la Cotroceni, iar Victor Ponta seara, la canalele de știri. Cu siguranță că n-a fost bine, deoarece ce-i mult strică. Lumea este imperfectă, așa că o totală transparență nu se poate realiza, dar un echilibru între secretomanie și o pălăvrăgeală fără limite trebuie să se realizeze. Din nou, se impune comandamentul să păstrăm echilibrul în difuzarea informațiilor. Ca o concluzie, nu de sănătatea lui Putin îmi fac eu griji, ci de ce va face el în continuare în partea de Răsărit a Ucrainei.
Despre republica procurorilor și rolul DNA în viața politică românească, săptămâna viitoare.
Adrian Man
20.03.2015
P.S.: În articolul precedent despre interferențele româno-maghiare s-au strecurat câteva inadvertențe, pentru care îmi cer scuze.
- Sintagma ”argumente istorice” se va citi ”argumente isterice”;
- ”D Gaule” este De Gaulle
- ”Bela Bartok” este Béla Bartók
