Mafia Carnii din Cluj a incercat sa isi atraga alaturi toate institutiile statului care trebuiau sa vegheze la siguranta cetățenilor. Dacă Cristian Nicula, șeful OPC Cluj, a scăpat de acuzațiile procurorilor pentru că le-ar fi dat doar un avertisemnet celor de la Michelangelo, care puneau carne stricată pe mesele românilor, angajații DSV Cluj sunt băgați până-n gât în acest dosar. Procurorul Valentin Trif din structura centrala DIICOT care a instrumentat cazul a ”acordat” clasare pentru 26 de fapte in cadrul acestui caz, iar 28 de inculpați au fost trimiși în judecată. Ghiț Ionel Călin și Lucaciu Olimpiu Mircea sunt angajați ai DSV Cluj, iar procurorii DIICOT îi acuză de abuz în serviciu și complicitate la comiterea infracțiunii comercializarea de produse alterate, respectiv favorizarea făptuitorului. Interceptări savuroase din cadrul dosarului puteți citi mai jos. Cum încercau patronii Michelangelo să dea carne stricată la spitalele din România, dar și cum au fost prinși. 

 

Gazetadecluj.ro vă prezintă noi interceptări din rechizitoriul dosarului Mafia Carnii. Cum se zgârceau marii evazioniști la plata unui taxi de 10 lei pentru a bea două beri și cum ar fi preferat să consume și să conducă, cum au fost prinși cu carne injectată cu o substanță scârboasă, carne care trebuia să ajungă la Spitalul din Piatra Neamț.

Dosarul Mafia Cărnii a costat statul român 100.000 de lei. În cazul în care judecătorii vor constata că infracțiunile procurorilor DIICOT se adeveresc, atunci inculpații vor trebui să plătească și aceste sume în plus față de prejudiciile de

”Se stabilescu cheltuieli judiciare în suma de 100.000 de lei care se vor suporta de către inculpați”, se arată în cadrul rechizitoriului DIICOT.

 

Citeste pe aceeasi tema si:

INTERCEPTARI Mafia Carnii: Patron catre inspector DSV Cluj: Vă rup picioarele! Îmi bag pula-n gura voastra!

Puiul avea depăsire a cantități de azot cu 500%!!

”Pentru produsul ficat de pui de origine Germania receptionat de la firma Gidacom, rezultatele analizelor au aratat o depasire de 500% a nivelului de azot usor hidrolizabil, ceea ce facea ca produsul respectiv sa fie impropriu consumului uman, astfel incat era necesara neutralizarea lui. In prezent, produsul in cauza este sub sechestru veterinar, iar societatea a fost informata despre obligatia neutralizarii prin actul de control din 19.03.2014.
Pentru o serie de produse din magazinele SC Michelangelo(carne preparată, tocată, amestec porc-vită, recepționată de la firma Romit, pulpe pui superioare și aripi de pui de la Avicola Crevedia), analzele au arătat că sunt neconforme, fapte pentru care s-a făcut recoltarea de probe din același produse aflate în depozit și s-a aplicat sechestru pe stoc. De la furnizorul Romit s-a găsit pe stoc și produsul carne preparată din curcan, care s-a pus sub sechestru și din care s-au recoltat probe pentru analiză”, a declarat Ionel Ghîț, inspectorul DSV Cluj trimis în judecată alături de traficanții din dosarul Mafia Cărnii. El a fost ulterior reținut pentru 24 de ore.

 

Inculpații care știau de telefoanele ascultate

 

Grumăzescu Daniela Georgeta trimite un mesaj unui angajat al societății Gidacom, Iași- 0722.570.0**
”Telefoanele sunt ASCULTATE!!”

 

 

Marii evazioniști se zgărceau la un taxi

 

Făceau evaziune fiscală de zeci de milioane de lei anual și se zgârceau la un amărât de taxi. Vă redăm în continuare o interceptare din Mafia Cărnii datată pe 07.10.2013 19:01 în care cei doi patroni ai societății Michelangelo se zgârceau la un taxi de 10 lei pentru a bea o bere liniștiți.

 

Curticiu Bogdan: Dacă vrei, hai la mine, măi.
Seleșiu Sorin: Ce să fac să beau acolo? Și cu mașina?
Curticiu Bogdan: Da cât îi taxiul.
Seleșiu Sorin: Dacă ai ceva de băut acasă vin până la tine, dacă nu, mă duc și mă pun să citesc o catismă din pasltire și mă întind și io.
Curticiu Bogdan: Am țuică.
Seleșiu Sorin: Nu.
Curticiu Bogdan: Păi ia tu două beri când vii.
Seleșiu Sorin: Bine, stăm ca bețivii acasă să bem! Îl sun pe boul ăsta să vedem dacă mă-ntâlnesc cu el că-i important pentru săptămâna aceasta să vedem dacă mai prind o vânzare, știi? Pentru preț și-atât.
Curticiu Bogdan: Dacă vrei, mergi ia două beri și hai.
Seleșiu Sorin: Trebuie să las mașina acasă măi Bogdan, să iau taxiul.
Curticiu Bogdan: Pentru două beri lași mașina acasă?
Seleșiu Sorin: Tu n-ai văzut noul cod rutier, să te ferească Dumnezeu! Ci contravenție la…până în zero nu știu cât. Te las că mă sună ăștialalți.
Curticiu Bogdan: Bine, pa.
Seleșiu Sorin: Pa.

 

Drelciuc Ana i-a prins cu carnea stricată. I-a dat soțului să o mănânce

Drelciuc Ana, patronul societătății Medas Impex din Piața Neamț, l-a prins pe Seleșiu Sorin, patronul Michelangelo, cu carne injectată pe care a dat-o la spitalul din Piatra Neamț. În schimb, aceasta recunoaște într-o interceptarea că i-a dat soțului ei să mănânce din acea carne. Noroc că cei de la Spitalul din Piatra Neamț s-au prins că respectiva carne este injectată și au refuzato. Drelciuc Ana este trimisă în judecată pentru pentru comiterea infracțiunilor de constituite de grup infracțional organizat, evaziune fiscală-263 acte materiale, spălare de bani-263 acte materiale. Mai jos puteți citi interceptarea dintre cei doi:

 

 

Interceptare din 03.03.2014 ora 14:36 Seleșiu Sorin este contactat de Drelciuc Ana(Medasimpex):

 

DRELCIUC ANA: Mânânc un măr dar n-am răbdare ca să vorbesc și cu dumneavoastră.
Seleșiu Sorin: Vă rog.
DRELCIUC ANA: Cei de la spital nu vor pulpele, este scandal mare.
Seleșiu Sorin: Păi cum dacă…
DRELCIUC ANA: Deci este tot ce am văzut și eu, dar eu n-aș fi mâncat în locul lui bărbatu-mio pulpele acelea. Deci ele sunt injectate.
Seleșiu Sorin: Cum să fie injectate?
DRELCIUC ANA: Ceea ce mi-ați zis dumneavoastră și m-ați dus și pe mine în eroare.
Seleșiu Sorin: Eu am mai vândut la cineva
DRELCIUC ANA: Nu, nu-mi spune Sorin, am văzut cu ochii mei.
Seleșiu Sorin: …de lângă Deva.
DRELCIUC ANA: Deci am văzut în interior gheață băgată. Am văzut și urme de ac de seringă, de ace cu care a injectat-o. Dar ce m-a surprins pe mine, este că după ce le-am dezghețat, n-a curs apă. Dar n-a curs apă pentru ele le injectează cu nu știu ce soluție atât de lipicioasă, atât de grețos totul..de am zis că eu n-aș mânca așa ceva. Mi-am dat seama că ceva este cu ele.
Seleșiu Sorin: Dar AVE Impex nu are mașină de injectat, eu vă spun din ce..
DRELCIUC ANA: Domnu Sorin gata, tăceți!
Seleșiu Sorin:: Păi eu nu…păi de ce să tac?! Că nu eu…
DRELCIUC ANA: A văzut și Clujul și am văzut și eu. Trei pulpe, una de două ori mai mare decât cealaltă cu bulgărele de gheață în…se vedea cum era soluția aceea în carne..aceea nu se obține să faci…
Seleșiu Sorin: Dar Gigi.
DRELCIUC ANA: Nu-mi spuneți, vă rog să tăceți!
Seleșiu Sorin: Cum să tac? Vreau să vă zic numai…Gigi injectează, Gigi injectează cu..
DRELCIUC ANA: Ce vreți să-mi spuneți?! Ce vreți să aplanați cu chestia aceasta?! Nimic!
Seleșiu Sorin: Dar de ce strigați la mine?
DRELCIUC ANA: Pentru că era injecatat!
Seleșiu Sorin: Nu, de ce strigați la mine? Că nu, doar nu eu am injecatat pulpele acelea.
DRELCIUC ANA: Nu mă convingeți de ceva ce eu nu am văzut cu ochii mei.
Seleșiu Sorin: Dar nu vreau să vă conving ferească Dumnezeu, eu vă spun ce mi-a spus.
DRELCIUC ANA: Mergeți dumneavoastră personal la cei de la spital și v-arată și să vă spună.
Seleșiu Sorin: Da nu…ei nu le–au văzut când le-am dus pulpele acelea? Doar le-au văzut.
DRELCIUC ANA: Nu…decât când au început să lucreze cu ele.
Seleșiu Sorin: Eeee na…
DRELCIUC ANA: Na…
Seleșiu Sorin: Nu le-am dus de monstră ca să le vadă?
DRELCIUC ANA: Deci trebuie să le luăm acelea pentru că au spus că mai sunt vreo două mii cinci sute de kilograme. Ideea este că și eu voi avea probleme cu acestea de la Piatra. Și dacă am, vi le dau înapoi. Pentru că una ați zis că vindeți și alta…să luați și dumneavoastră acasă..
Seleșiu Sorin: Acuma pun să desfac astea să-mi lase până mâine în birou…
DRELCIUC ANA: Să luați acasă și..
Seleșiu Sorin: Uite acuma.
DRELCIUC ANA: Uitați-vă la ele cu atenție să vedeți cum arată pulpele.
Seleșiu Sorin: Două pun. Acuma…
DRELCIUC ANA: Miroase, sunt lipicioase, sunt injectate cu soluție de nu știu ce minuni, că omoară omul. Nu știu ce să-i fac.
Seleșiu Sorin: Uite acuma pun să se uite la ele că-s foarte..
DRELCIUC ANA: Dar Duceți-vă și le luați pe acelea de la spital.
Seleșiu Sorin: Dar cum să mă duc să le iau? Acuma să mă duc?
DRELCIUC ANA: Nu. Astăzi, mâine.
Seleșiu Sorin: Na, păi când…aduceți-mi aminte, dar de ce, dar de ce îi trebuie să fie luate înapoi?
DRELCIUC ANA: Pentru că nu le vor.
Seleșiu Sorin: Lasă-i în franț încă astăzi și mâine.
DRELCIUC ANA: Da.
Seleșiu Sorin: Decongelez eu să văd dacă-i așa să văd cu ochii mei. Eu, eu decongelez.
DRELCIUC ANA: Pe cei de la spital nu-i puteți convinge că acestea sunt pulpe.
Seleșiu Sorin: Eu nu trebuie să conving pe nimeni! Eu personal le decongelez și le pun acasă.
DRELCIUC ANA: Da, bine.
Seleșiu Sorin: Să le văd cum sunt. Acuma.
DRELCIUC ANA: Apă din ele n-o să curgă, numai scade-n tigaie.
Seleșiu Sorin: Nu, acuma vreau să le..
DRELCIUC ANA: Nu curge pentru că sunt injectate în interior cu o soluție urâtă.
Seleșiu Sorin: Nu au….dar sunați la Gigi să vedeți dacă există…nu…
DRELCIUC ANA: Este jale.
Seleșiu Sorin: NU….corect. Dumneavoastă vă luați de bună ce vă zice nu știu cine. Dumneavoastră ați desfăcut?
DRELCIUC ANA:Am văzut eu!
Seleșiu Sorin: Am înțeles. Mă uit și eu să văd că sunt foarte curios.
DRELCIUC ANA: D-atunci de ce-mi spuneți că iau de bun ce mi-a…ce mi-a…eu n-am…
Seleșiu Sorin:Că nu, că vă zic oamenii, păi vă zic oamenii de la spital. Eu iau să văd eu cu ochii mei. Dacă aveți dreptate știți că eu sunt omul care zic: Da, aveți dreptate.
DRELCIUC ANA: I-am gătit lui bărbatu-mio…eu nu mănânc…carne, am zis că nu-i bag în cap că totuși ceva nu-i în regulă cu pulpele acestea. L-am lăsat să mănânce.
Seleșiu Sorin: Și ce, nu erau bune la gust?
DRELCIUC ANA: Dar nici el nu prea a mâncat.
Seleșiu Sorin: Dar nu erau bune la gust? Sincer.
DRELCIUC ANA: Dar nici într-un caz..
Seleșiu Sorin: Deci la gust nu erau bune?
DRELCIUC ANA: Eu cât de lipicioase le-am văzut și cum una era umflată și cu soluția aceea între…în musculatură…dop de gheață în musculatură, am știu sigur că sunt injectate.
Seleșiu Sorin: Uite acum..
DRELCIUC ANA: Acum mi-a confirmat și spitalul.
Seleșiu Sorin: Da, uite acuma sun la birou să, să-mi…
DRELCIUC ANA: Da bine, hai.
Seleșiu Sorin: …să-mi desfacă pungile, pa.
DRELCIUC ANA: Da? Bine, pa. pa

 

Gazetadecluj.ro vă prezintă din rechizitoriul de la Mafia Cărnii cine sunt cei care au primit clasare, dar și faptele pentru care au fost acuzați inițial de procurorii DIICOT. Lista integrală o puteți citi mai jos:

 

Clasații din Dosarul Mafia Cărnii și acuzațiile lor inițiale

1.Sileanu Andrei, Seleșiu Sorin, Curticiu Bogdan-Radu, Grumăzescu DAniela Georgeta, Drelciuc Ana, SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, Medasimpex SRL Dumbrava Roșie, SC Gidacom– evaziune fiscală(263 acte materiale), spălare de bani(263 de acte materiale) și inculpații Aldulescu Ștefan, Malciu Răzvan Gabriel, Sileanu Nicoleta Gabriela, Csete Levente, Păun Ștefan, Păun M ihaela, Ciocoiu Cristian-Mirel, Lincă Cezar, Calotă Andrei Valentin, Berbecaru Nicoleta Mariana– complicitate la evaziune fiscală

2. Sileanu Andrei și Ciocoiu Cristian Mirel – participație improprie la transmiterea fictivă a părților sociale

3. Mocanu Dolores – complicitate la spălare de bani

4. Păun Ștefan și Lincă Cezar– transmiterea fictivă a părților sociale

4. Petriță Eugenia, Micle Ioan-Dorin, Onica Nicolae-Marius și Panc Aron-Marin– complicitate la evaziune fiscală

6. Chiriță Oana – complicitate la evaziune fiscală

7. Păcurariu Nora Anamaria– cosntituirea de grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală

8. Ghîț Ionel-Călin -favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, fals intelectual, Lucaciu Olimpiu Mircea– complicitate la comiterea infracțiunii de comercializare a produselor alterate

 

Clasații absolviți de toată vina din dosarul Mafia Cărnii și acuzațiile lor inițiale:

1. Anoaică Marcel, Stroe Marinela, Costache Laurențiu-Florian si Mihăilescu Gabriel-Tiberiu – constituire grup infractional organizat, complicitate la evaziune fiscală, complicitate la spălare de bani, transmiterea fictivă a părților sociale

2. Moldovan Crina – constituire de grup infracțional organizat

3. Rușățeanu Adriana – constituire de grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală

4. Oltean Sorin Ioan și Bonea Horațiu-Cătălin – constituire grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală, complicitate la spălare de bani

5. Țăran Pavel Răzvan – evaziune fiscală, spălare de bani

6. Ionel Ștefan Marian – constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

7. Țuțuianu Ionuț– constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

8. Aștefănoaie Constantin Daniel- constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

9. Staicu Ionel – constiuire de grup infractional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

10. Bragadireanu Adriana– constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

11. Grigore Constanța– constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

12. Grădinaru Călin-Cosmin – constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

13. Ișoveanu Alina-Cristina – constituire de grup infracțional organizat, spălare de bani, evaziune fiscală

14. Pîrvu Florina – constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

15. Grumăzescu Gheorghe – constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani

16. Nicula Cristian (director OPC Cluj)– constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență

17. Trif Mircea Rareș– constituirea de grup infracțional organizat

18. Onet Ramona– evaziune fiscală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.