Primăria Cluj-Napoca a emis o parte dintre autorizațiile de construire din zona străzii D.D. Roșca în mod ilegal. Spațiul respectiv se află în pădurea Făget. Chiar dacă regimul urbanistic al zonei interzice ca acolo să se construiască orice tip de imobil, să se ridice garduri ori să se toarne drumuri din beton, pe strada D.D. Roșca se află adevărate resorturi de lux. Pentru ei, administrația Boc a acceptat să se taie ilegal copacii, a emis ilegal autorizații de construire pentru case, garduri, alei, etc. Beneficiarii ilegalităților comise de Primăria Cluj-Napoca sunt medici, precum familia Fodor, milionari, cum ar fi Călin Mitică, patronul Transferoviar Grup, cu afaceri în transportul pe căile ferate și imobiliare, sau Alin Vădan, cu afaceri în publicitate și marketing, sau persoane protejate de un con de umbră, cum ar fi Denisa Livia Săftoiu.

O parte din casele construite în zona străzii D.D. Roșca sunt ascunse vederii, înfundate în pădurea din care au fost tăiați copacii pentru a face loc fundațiilor de beton de sute de metri pătrați, iazurilor de agrement piscinelor, aleilor betonate și, nu în ultimul rând, la cât mai multă… tuia.

Zona respectivă este inclusă într-un regim urbanistic de protecție care în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) este denumit VP.

Această zonă cuprinde terenuri împădurite situate în intravilan, introduse prin documentaţii de urbanism (P.U.G, P.U.Z.) înainte de revizuirea Codului Silvic în anul 2008. Are două subzone: S_Vpa (păduri cu rol de agrement și parcuri cu funcţiuni complexe) și VPf/ps (păşuni / fânaţe în interiorul zonelor împădurite).

Pe aceste spații regimul de construire este clar: nu este permisă nicio construcție, nicio fundație de gard, alei betonate, etc. Nici măcar mașinile nu au voie să parcheze.

Este o zonă de conservare în care se poate introduce un sistem de iluminat public, cu regim special, se pot amenaja puncte de alimentare cu apă din reţeaua publică, dar este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc).

Parcelele de pe D.D. Roșca fac parte din pădurea Făget și au aparținut Composesoratului Mănăștur. Au dispărut din cadrul acestui composesorat în urmă cu zeci de ani, în mod ilegal, prin schimburi fictive de terenuri. Zona respectivă a devenit o cicatrice în ”plămânul verde” al orașului, după cum le place clujenilor să se mândrească cu această pădure. Acest lucru s-a întâmplat pe parcursul a zeci de ani, cu acceptul administrației locale ai căror reprezentanți au întreținut și alimentat o dezvoltare haotică a orașului.

Sursa foto: captură gis.primariaclujnapoca.ro

Punctele roșii însoțite de numere din imaginea de mai sus reprezintă adrese pentru care Primăria Cluj-Napoca a emis autorizații de construire. Multe dintre ele nu mai sunt publice.

Însă, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca au mai rămas câteva urme publice ale acestor ilegalități.

În 18 septembrie 2014, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea P.U.D. construire ansamblu de cabane, P+M, str. D. D. Roșca nr. 37F, 37J, 37K, 37L și 37M; beneficiari: S.C. VARION INVESTIȚII (Pataky Melinda Agnes – asociat și administrator), SC Lelle Forest (Balogh Akos – asociat și administrator), Soos Karoly Laszlo, Kis Adam Gyula și Avram Căpușan. Cel din urmă este fratele omului de afaceri Nicolae Căpușan implicat în afacerea preluării unor parcele consistente de teren din Composesoratul Mănăștur și, ulterior, vândute către diferite persoane.

Proiectul de hotărâre votat în septembrie 2014 prevedea că documentația este valabilă până la intrarea în vigoare a PUG-ului sau cel mult un an de la data emiterii ei.

PUG-ul a intrat în vigoare la o lună distanță de la aprobarea acestui proiect imobiliar. În mod normal, documentația ar fi trebuit revocată și investitorii trimiși la plimbare să își caute un alt loc pentru ansamblul de cabane. Însă nu s-a întâmplat așa.

 Documentația din 2014 este semnată de Ligia Subțirică (fost arhitect șef al Primăriei Cluj-Napoca), Simona Cipcigan (responsabil cu consultarea publicului) și Corina Ciuban (director executiv), însă toată lumea știe, până și procurorii (!) că mâinile celor trei angajate au fost conduse de mintea șeful, a primarului Emil Boc.

Emiterea autorizației de construire a avut loc în 2016, când construirea de case în pădure era deja de competența procurorilor.

Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a fost elaborat de S.C. CSC Construction S.R.L. Achim Cornel Cosmin, unul dintre acționarii societății, nu crede că a realizat o documentație pe care administrația locală a avizat-o ilegal 

Nu cred că s-a construit ilegal pentru că primăria a avizat totul. Sigur în dosarul de autorizare este o derogare”, declară Achim.

Un certificat de urbanism emis în 2021 pentru zona respectivă arată că nu se pot edifica construcții și „este interzisă schimbarea destinaţiei acestei categorii de spaţii. Această reglementare are caracter definitiv şi nu poate fi schimbată prin P.U.Z.

Un alt certificat de urbanism emis în același an, pentru aceeași zonă, arată că acolo sunt următoarele restricții: „zonă cu risc mediu/ mare de alunecari de teren (documentatii geotehnice conf. NP 074-2007 + studii de stabilitate generală)”. De asemenea, zona nu permite construirea de imobile, garduri, etc și regimul ei nu poate fi schimbat prin PUZ.

Am întrebat Primăria Cluj-Napoca cum au fost emise autorizațiile de construire pentru zona respectivă în pofida regimului urbanistic, dar până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns.

În data de 9 aprilie 2024, Primăria Cluj-Napoca a emis următorul răspuns referitor la modalitatea în care au fost autorizate construcțiile din pădure.

Mai mult, lucrările de construcție care au extins ansamblul de cabane au continuat fără nicio problemă și au loc și în prezent. O arată un răspuns al Primăriei clujene care a transmis ”din birou” o amendă de 2.000 lei pentru un gard construit fără autorizație de construire. Doar că acolo este ilegal să construiești un gard, o casă sau un drum.

În spatele gardurilor construite ilegal se află o adevărată ”menajerie”: mașini de lux parcate pe drumul de beton care face legătura între str D.D. Roșca și accesul la proprietăți.

Cine sunt cei care stau deasupra ?

La nord-est de 37M, parcela de teren pe care se află o construcție îi aparține lui Călin Mitică, unul dintre apropiații lui Vasile Blaga și  Emil Boc și patronul Transferoviar Grup. În momentul de față, Mitică este judecat, în faza de apel, într-un dosar de corupție, achitat după 8 ani de procese de instanța de fond pe motiv de prescripție.

Sursa foto:primariaclujnapoca.ro/Parcela pe care este construită casa omului de afaceri Călin Mitică

Tot în zona de protecție se mai află și casa familiei de medici clujeni Fodor și a lui Alin Vădan.

Lucian Fodor a fost întrebat, prin intermediul secretarei, despre cum și-a construit imobilul de pe strada D.D. Roșca, dar nu a revenit cu un răspuns.

Despre Alin Vădan, Gazeta de Cluj a publicat un articol la jumătatea acestei luni. El deține 13 societăți comerciale înființate în ultimi șase ani, ce au ca obiect de activitate „activități ale agentiilor de publicitate”. El este patronul agenției de marketing Square Ventures, care i-a adus numai în anul 2022 un profit net de 6,5 milioane de lei, cu o cifră de afaceri de 20,5 milioane de lei.

L-am întrebat despre modalitatea în care a fost construită casa, dar nu a dorit să ofere prea multe amănunte.

”Sunt într-o ședință, revin mai târziu”, a declarat telefonic. Nu a mai transmis niciun răspuns.

Un off-shore pentru crypto și Square Villa

Un alt proprietar din zonă este SĂFTOIU DENISA-LAVINIA care apare cu o mențiune în baza de date PANDORA PAPERS. Este conectată la un off-shore prin care administrează o platformă de tranzacționare în domeniul crypto.

Sursa foto:geoportal.ancpi.ro/

Potrivit extrasului de carte funciară ea a cumpărat în 2021 un imobil cu niveluri, suprafața construită la sol:145 mp. Construcția figurează drept o cabană cu un regim de înălțime P+M edificată pe fundații de beton armat, la parter placă de beton cu zidărie de cărămidă, la mansardă placă de beton armat și zidărie de cărămidă, acoperiș șarpantă de lemn acoperită cu tablă. La parter casa este compusă din cameră de zi, loc de luat masa, 2 holuri, dormitor, bucătărie, baie, dressing, spațiu tehnic, 3 terase. La mansardă se află un dormitor, birou, baie, 2 terase. Constructia a fost edificată între anii 2016-2019 conform certificatului de edificare a construcției nr.326 din 08.05.2019.

5 COMENTARII

  1. Slugoiul asta ar trebui băgat la pârnaie pe minimum 15 ani împreună cu toată mafia imobiliara pe care o păstorește! Și șobolanii il voteaza în continuare!

  2. Fagmilia #emilboc#traianbasescu#elenaudrea#dorincocos#adrieanvideanu#. Tot el iese primar, uitați -vă, cîți pupători în cur are.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.