Una dintre cele mai cunoscute țepare din domeniul imobiliar a fost condamnată de instanța clujeană. Este vorba de Alla Motilică, care a încercat să tragă statul în piept. Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au condamnat-o pe Motilică la plata a aproximativ 70.000 de lei, însă plângerile penale de la foștii săi clienți încă așteaptă în sertarele procurorilor. Alla Motilică, urmărită penal în Republica Moldova, este acuzată că înșeală clujeni fără nici o problemă și a fost una dintre clientele Amaliei Marga, fiica fostului rector UBB Andrei Marga.

 

Magistrații Curții de Apel Cluj au condamnat-o pe Alla Motilică la un an cu suspendare și la plata unor daune în valoare de 70.000 de lei către stat.

Conform sentinței definitive emisă de magistrații clujeni la sfârșitul lunii trecute, admite apelul declarat de partea civilă Statul Român prin ANAF-AJFP Cluj împotriva sentinţei penale nr.158/11.09.2014 a Judecătoriei Huedin pe care o desfiinţează doar cu privire la soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei . Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, condamnă pe inculpata Motilică Alla, actualmente COVERCENCO Alla la pedeapsa de : -1 an de închisoare pentru săvârşirea infr. de evaziune fiscală art. 6 din Legea 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 din C.p. din 1968 şi art. 5 C.p. În baza art. 81, 82 C.p. din 1968 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani. În baza art. 359 C.p.p. din 1968 atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 C.p. din 1968. cu privire la revocarea suspendării condiţionat a executării pedepsei. Face aplic. art.71, 64 lit.a) teza a-II-a a,b C.p. din 1968 Face aplic. art. 71 alin. 5 C.p. din 1968. Obligă pe inculpata Motilică Alla, actualmente COVERCENCO Alla, la plata debitului în sumă de 70.405 de lei , precum şi a majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume începând cu data scadenţei debitului conform art.119 rap. la art.120 şi 120 indice 1 din Codul de procedură fiscală republicat şi până la data stingerii debitului, constatând că din debitul de70.405 de lei inculpata a achitat suma de 45.430 de lei către partea civilă. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Stabileşte onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. M. V. G. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, arată sentința Curții de Apel Cluj.

 

Ascarizi imobiliari

Alla Motilică a făcut afaceri cu Cosmina Druţă, contabila condamnată pentru fraudarea conturilor ADR-NV. Ea a făcut afaceri imobiliare cu familia Motilică în Floreşti în timp ce devaliza conturile Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest. Suma pe care Druţă a devalizat-o se ridică la câteva milioane de euro.

De asemenea, notarul lui Motilică, în cabinetul căruia și-e perfectat o parte din tranzacțiile imobiliare, este Amalia Marga, fiica fostului rector UBB și Ministru al Educației Andrei Marga.

Mai mult, Motilică este urmărită penal în republica Moldova, însă datorită unor chichițe funcționărești, ea nu este extrădată. Conform police.md, site-ul poliţiei din Republica Moldova, Alla Motilică este dată în urmărire pentru escrocherie. “Motilică Alla Grigori. De către CPS Botanica mun.Chişinău pe dosarul operativ de căutare nr.2012420161 pornit la 01.06.2012 se caută Motilică Alla Grigori, a.n.18.01.1958, domiciliat în r.Ungheni, s.Condrăteşti, în baza art.190 al.2 Cod Penal al R.M., dosar penal nr.2011011483.”

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să discute cu Motilică, însă  ea a refuzat să ofere despre transazacțiile imobiliare făcute. Inițial, persoana care a răspuns la telefonul allei Motilică a spus că nu este Alla Motilică însă, cu un accent puternic basarabean, l-a întrebat pe reporter dacă îl ”mănâncă în cur”. Reporterul a continuat să întrebe persoana respectivă care, ulterior, a admis că ar putea fi Alla Motilică.

”Nu e Motilică, dar ce te interesează?! Eu n-am fugit de nimeni, da pe tine te mănâncă în cur? Eu îs cetățean european băi, nu-s moldovean! Hai salut!”.

 

Un dosar penal pus pe hold

Gazeta de Cluj a prezentat cazul unei persoane care a depus o plângere împotriva lui Motilică pentru înșelăciune. În anul 2007 ea a cumpărat, prin credit ipotecar, un apartament în Florești de la firma CINDIRELLA SRL, la care acționari sunt Alla și Ivan Motilică.

”În 2007, am cumpărat un apartament de la SC Cinderrella în zona Muzeul Apei pe strada Plopilor. Pe el am dat, cu parcare cu tot, 35.000 de euro. La vremea respectivă, Motilică venea pe la locul meu de muncă și așa am ajuns să o cunosc. Întâmplător, am întrebat-o cu ce se ocupă și mi-a spus că face apartamente în Florești. Mi-a câștigat încrederea în sensul că a respectat termenul de predare a locuinței”, spune femeia care o acuză pe Motilică de înșelăciune.

Ea așteaptă și acum ca locuințele pe care le-a plătit să îi fie date însă, între timp, SC Cinderella a intrat în faliment.

”La un moment mi-a spus că Cinderella este în faliment. După 40 de ani de serviciu am o pensie de rahat, sunt bolnavă m-a înșelat escroaca asta și simt că înnebunesc! Ultima dată m-am întâlnit cu ea anul trecut când m-a chemat pe șantier. Mi-a arătat două apartamente de câte o cameră și când i-am spus că n-a fost vorba de așa ceva și m-a făcut troacă de porci!

Dintr-un trai decent am ajuns să stăm în chirie la bancă! Dintr-o dată, ne-a răvășit viața Motilică. Am rămas fără dantură de la chimioterapie și acum n-am bani să îmi pun dinții!”, spune femeia înșelată. Ea a depus plângere la poliție însă, până acum, polițiștii au trimis dosarul (143/P/2013) la procuror.

 

Condamnată și reclamagioaică

Pe de altă parte, în 2008, conform unui articol publicat în ziuadecluj.ro, Alla Motilică şi-a dat în judecată vecinii pentru că nu au respectat normele de urbanism în Floreşti.

“Mai mulţi cetăţeni care au cumpărat, cu banii jos, apartamente într-un bloc din localitatea Floreşti, strada Muzeului Apei, nr. 14, nu se pot muta în el. Imobilul este sigilat prin ordonanţă prezidenţială, la cererea unui vecin care susţine că drumul de acces la proprietatea lui va fi folosit drept parcare. În procesul aflat pe rol la Judecătoria Cluj, proprietara terenului învecinat, situat la numărul 16, Alla Motilică şi soţul său, Ivan, reclamă că beneficiarii construcţiei de la numărul 14 nu au respectat proiectul avizat de Primăria Floreşti şi că, în consecinţă, viitorii locatari vor folosi drept parcare drumul de acces spre proprietatea lor. Pentru a stopa lucrările într-o stare în care consideră că justiţia se mai poate pronunţa în favoarea unei schimbări, familia Motilică a obţinut prin intermediul avocatului angajat o ordonanţă preşedinţială pentru sistarea lucrărilor, în iunie 2008. Executorul judecătoresc a impus o amendă de 50 de lei pe zi pentru constructor dacă va continua să lucreze, însă nu a interzis lucrările. Drept urmare, reclamanţii au apelat din nou la o ordonanţă prezidenţială, de această dată cerând expres închiderea şantierului. în luna august, executorul judecătoresc a pus sigilii pe intrările în cele trei scări ale blocului, în condiţiile în care, la acea dată, majoritatea apartamentelor erau vândute.  Alla Motilică, o femeie, care deţine o firmă de afaceri imobiliare chiar în zonă, a depus în repetate rânduri sesizări şi reclamaţii la toate organele competente să soluţioneze litigiul, la Primărie şi la Poliţie”, arată textul articolului.

Floresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.