Omul lui Putin vrea aurul Maramuresului

Aurul Maramureşului se scurge, prin offshore-uri la oligarhii ruşi.  Romaltyn Minning, fostul Transgold, a ajuns în proprietatea Polyus Gold, cea mai mare companie de minerit aurifer din Rusia, controlată de Mihail Prokhorov, un apropiat al Kremlinului, în prezent cel mai bogat om din Rusia, şi a oligarhul rus Suleiman Kerimov. Noii proprietari au o fabrică de aur şi un iaz de decantare, Iazul Aurul, în Maramureş. Pentru desfăşurarea activităţii este nevoie de aviz de mediu.  Practic, în «pixul» autorităţilor de mediu stă o afacere estimată la 100 de milioane de Euro. Mai mult, Romaltyn Minning deţine trei licenţe de explorare. Pe la colţuri se vorbeşte de repornirea activităţii uzinei şi chiar de dezgroparea mineritului.
 
Fosta uzină Aurul, vândută pe 4 milioane de euro

Afacerile cu aurul Maramureşului au ajuns pe mâna oligarhilor ruşi. Fosta Uzină Aurul, devenită celebră după accidentul din ianuarie 2000, este controlată de un apropiat al lui Putin, desemnat cel mai bogat rus în 2009, şi de un alt oligarh la fel de celebru. Odată cu criza economică, Siberia şi România au devenit noul «El Dorado» al magnaţilor ruşi. Noua ţintă a «miliardarilor roşii»: fosta uzină Aurul, «botezată» ulterior Transgold, scoată la mezat în urmă cu câţiva ani din cauza unui cumul de cauze în care se încheagă gafe administrative, pierderi şi o somaţie de reducere a activităţii la 15%. După mai multe runde de licitaţii, activele fostului Transgold au fost cumpărate de britanicii de la Oxus Gold şi Kazach Gold, pentru 16 milioane de lei noi, adică cam cât însumau datoriile societăţii. Cele două companii au înfiinţat ulterior Romaltyn Mining, care a trecut 100% în proprietatea Kazach Gold după ce aceasta a cumpărat participaţiunea britanicilor.

Aurul siberian va fi procesat în Maramureş

Numai că, afectaţi de criza financiară, kazacii au fost cumpăraţi de Polyus Gold, cea mai mare companie auriferă din Rusia. Practic, odată cu Kazach Gold, ruşii deţin controlul şi pe fosta uzină Transgold. Gigantul aurului rusesc operează îndeosebi în Krasnoyarsk, Irkutsk, Magadan, Amur, dar şi în repu­blica Yakutia şi are 12.500 de angajaţi. Coproprietarul companiei este Mikhail Prokhorov (prin compania sa Onexim) un apropiat al Kremlinului, cel mai bogat rus în acest moment, cu o avere estimată la 14,1 miliarde de dolari.
Al doilea oligarh rus din spatele Polyus Gold este Suleiman Kerimov, care a cumpărat prin compania sa, Nafta Moskva, 37% din titlurile Polyus Gold, pentru 1,3 miliarde de dolari, potri­vit Bloomberg. Evident, şi Kerimov este agreat de Kremlin, dacă ne gândim că printre reprezentanţii săi în consiliul de administraţie se numără şi Zumrud Rustanova, soţia lui Arkady Dvorkovich, consilier economic la Kremlin. De altfel, statul rus s-a implicat direct în tranzacţia de care depinde şi soarta aurului maramureşean. Potrivit presei, banca VTB trebuia să achiziţioneze o treime din acţiunile Polyus Gold pentru un cumpărător misterios, dar planul a căzut în final. Mai mult, se pare că în tranzacţia cu acţiunile Polyus s-au folosit firme off-shore.
Pentru ruşi, miza kazachă a însemnat unităţile de procesare pe care aceasta le deţine, inclusiv în Baia Mare. Practic ruşii au zăcăminte, mai ales în zone Siberiei, dar au nevoie de uzine de procesare ca să atingă ţintele de producţie propuse.

Pericol pentru mediu

Potrivit acestui scenariu, s-ar dori reluarea activităţii şi în Baia Mare, unde se realizează în prezent lucrări de întreţinere. Numai că, din cauza unor acte normative contradictorii, acum decizia stă practic în «pixul» autorităţilor de mediu. Călin Crişan, comisarul şef al Comisariatului Judeţean Maramureş din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu explică că : «Într-o anexă a Hotărârii de Guvern 349/2005, privind depozitarea deşeurilor, este prevăzut că data sistării deşeurilor lichide la Iazul Aurul este 31 decembrie 2010. După această directivă economică, acest depozit ar trebui să-şi sisteze activitatea şi să intre în procedura de închidere şi ecologizare. Dar în 2008 s-a emis HG 856 privind deşeurile din industria extractivă, în care se precizează că deşeurile din industria minieră nu mai fac obiectul Hotărârii de Guvern 349. Însă în toate evidenţele utilizate astăzi oficial în instituţiile de mediu se ţine cont de HG 349 privind data închiderii depozitelor miniere. Nimeni nu a venit oficial, guvernamental să spună stop, nu mai considerăm că iazurile de decantare sunt supuse acestei reglementări. Pe hotărârea din 2008 ar însemna că iazurile de decantare mai au viaţă până îşi ating capacitatea de înmagazinare. Chiar am discutat şi la Prefectură anomalia asta cu subprefectul Bondi şi dânsa zice că va discuta problema cu Ministrul Mediului». Crişan nu ştie încă dacă la 31 decembrie ruşii vor trebui somaţi să închidă iazul sau nu: «nu pot să mă pronunţ, acum întocmesc o scrisoare prin care mă adresez şefilor mei şi cer lămuriri,. Pentru că acum ambele variante sunt legale şi corecte».  Dincolo de datele deţinute de Garda de Mediu există date ale specialiştilor maramureşeni, date de care nu se poate face abstracţie. Iazul Aurul a fost proiectat pentru activitatea de prelucrare a sterilului din halda de la Meda şi cea de la Flotaţia Centrală. Până la celebrul accident, halda de steril de la Meda a fost prelucrată la fabrica fostă Aurul. Rezultatul procesului tehnologic: boulion d’ore a fost prelucrat întru-un combinat din Marea Britanie, deşi în Baia Mare, la acea vreme, funcţiona Combinatul Phoenix, actualul Cuprom. După accident au început necazurile şi nu s-a mai trecut la exploatarea celei mai mari halde de steril, cea de la Flotaţia Centrală. Aici sunt şi depozitele de pirite cu arsen de la mina Şuior. În momentul de faţă, halda de la Flotaţia Centrală cu depozitele ce conţin arsen sunt cel mai mare pericol pentru mediul din nordul ţării. Orice ploaie spală aceste depozite iar apele pline de arsen şi alte metale grele se insinuează în sol, pânză freatică şi aşa mai departe.

Afacere de 100 de milioane de euro

Povestea Romaltyn este interesantă din mai multe puncte de vedere. După accident a urmat potopul. Foştii proprietari, anglo-indieni au încercat să repornească activitatea, dar cerinţele de mediu au fost prea costisitoare. S-a lucrat sporadic şi s-au acumulat datorii. Printr-o tranzacţie cel puţin ciudată, firma Esmeralda (din Australia) a vândut fabrica. Transgold, noul stăpân al uzinei de aur a continuat păguboasa politică a paşilor mărunţi. În 2005 a avut loc unul dintre cele mai stupide accidente la fosta Aurul. Au îngheţat conductele de transport spre Iaz şi au avut loc deversări, relativ minore. Dar, de atunci s-a terminat un capitol din activitatea tumultoasă a fostului copil de suflet al lui Ioan Hudrea, eminenţa cenuşie din mineritul maramureşean. S-a intrat în procedura de faliment şi nimic nu s-a mai întâmplat o perioadă de timp. Transgold a fost o încercare de a resuscita o activitate care cu siguranţă este profitabilă. Nu s-a reuşit şi din cauza cerinţelor în materie de protecţia mediului. Printre altele s-a cerut, s-a impus prin planul de conformare schimbarea procesului tehnologic, mai simplist spus, folosirea unor cantităţi de cianură mai mici, pe fluxul tehnologic. Pe vremea Aurul, în tulbureala care era depozitată pe Iazul de decantare Aurul, cel care s-a rupt în 2000,  exista o cantitatea de cianură de 400 de unităţi de măsură la tona de tulbureală. În planul de conformare erau prevăzute date exacte pentru a se intra în legalitate (o formulare relativă) cu povestea cianurii. Mai exact, până în 2013 ar fi trebuit să se ajungă la 25 părţi-unitate de măsură de cianură în tona de tulbureală, iar în 2018 la 10 părţi-unitate de măsură. Cifrele seci par o activitate care ar fi devenit nepericuloasă. Până la un anumit punct, Transgoldul a făcut demersurile tehnologice pentru a se ajunge la cerinţele planului de conformare. Ce este cert şi sigur, de mai bine de trei ani nu s-a mai solicitat un acord de mediu pentru societate. Ajunsă la o firmă din Kazakhstan, fosta Aurul a fost cumpărată de oameni de afaceri ruşi. Romaltyn este noua fabrică de aur care se pregăteşte de reînceperea activităţii.
Întâmplător sau nu, Romaltyn deţine şi licenţe de explorare pentru de minereuri auro-argintifere atât în Maramureş, cât şi în Satu Mare. Pe unele estimări, afacerea ruşilor din Baia Mare s-ar cifra la vreo 100 de milioane de Euro. Iar Călin Crişan spune că, din punct de vedere legislativ câtă vreme nu este interzisă utilizarea cianurilor în România, activitatea poate să reînceapă.

Consilierii băimăreni ar prefera dezafectarea zonei

Dar anii în care mineritul cu toate activităţile conexe era cel care făcea legea în nord au trecut. În momentul de faţă se discută despre oprirea activităţii fabricii de aur, sau mutarea ei într-o altă locaţie. Discuţiile au fost purtate la nivel de Consiliu Local Baia Mare. De ceva timp se lucrează la PUZ-urile mari ale oraşului, părţi din noul PUG. Într-unul dintre aceste PUZ-uri, cel care priveşte malurile Săsarului, s-a ajuns la platforma industrială de la fosta Aurul. Pe lângă actualul Romaltyn sunt clădiri ale Remin, părăsite, devastate de hoţi şi care reprezintă un pericol real. Aceste terenuri (fosta flotaţie şi altele) au fost cumpărate de mai mulţi oameni de afaceri. Ei doresc să dezvolte zona, dar cuiul lui Pepelea este Romaltyn.
În comisiile CL, arhitectul ce a lucrat la acest PUZ care are şi Romaltyn a dorit să dea o anumită funcţiune zonei. Sunt mai multe propuneri. Aleşii băimăreni membri în comisii înclină spre dezafectarea zonei şi încadrarea ei într-o funcţiune mixtă, respectiv activităţi economice şi chiar o anumită zonă rezidenţială. Arhitectul aşteaptă ca aleşii băimărenilor să se hotărască ce vor: cu sau fără fabrica de aur. Arhitectul a trimis o întrebare, în acest sens şi la Agenţia Regională de Mediu din Cluj. Răspunsul este caracteristic vremurilor noastre: încă o comisie.
„Pentru solicitarea PUZ – malurile Săsarului este nevoie de o evaluare de mediu deoarece suprafaţa aflată în discuţie este relativ mare (288 de hectare), iar în zona studiată există o unitate industrială neevidenţiată în plan (Uzina de tratare a sterilelor, operator Romaltyn Minning SRL, cu potenţial risc pentru sănătatea populaţiei şi care poate influenţa major funcţiunile zonelor învecinate. Procedura de avizare va continua cu etapa de definitivare a proiectului de plan şi de realizare a raportului de mediu. Pentru acestea se va constitui un grup de lucru”, se arată printre altele în adresa Agenţiei Regionale de Mediu Cluj.
Acest grup de lucru va fi constituit de autorităţile maramureşene, tot ce ţine de mediu, de ape, autorităţi administrative, ISU, Cadastru, Direcţia de Cultură, Direcţia de Drumuri şi Poduri. Adresa a fost remisă autorităţilor băimărene în noiembrie 2009.
Pe de altă parte, la ISU există un studiu realizat de o firmă specializată cu privirea la zonele de impact, în cazul de faţă, zona Romaltyn. Deşi datele nu sunt secret de stat, ele au un anumit statut. Ce se poate spune la prima vedere este că zona Romaltyn are un impact letal (în cazul unui accident la rezervoarele cu cianură) pe un diametru de 300 de metri, şi pe un diametru de 600 de metri, un grad mare de periculozitate). De aici discuţii în contradictoriu cu privire la soarta fabricii de aur       

Cel mai bogat rus

Mihail Prokhorov s-a născut în 3 mai 1965. S-a îmbogăţit din extracţia şi vânzarea de metale preţioase. Este fostul preşedinte al grupului Norilsk Nickel, cel mai mare producător de nichel şi paladiu din lume şi actual preşedinte al Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Rusia şi Onexim Group. Averea sa a fost estimată de Forbes, la nivelul anului 2008, la 14,1 miliarde de dolari. În plină criză, Prokhorov şi-a cumpărat cea mai scumpă vilă din lume, pe Coasta de Azur, în valoare de 496 mil. USD.
S-a mutat într-un sat din Siberia pentru a susţine bugetul acestuia. În toamna anului trecut, a semnat un contract de 200 de milioane de dolari pentru achiziţionarea echipei de baschet New Jersey Nets şi a spus că va investi într-o nouă arenă în valoare de 800 de milioane de dolari ce urmează a fi construită pentru echipă în Brooklyn, New York. Mikhail Prokhorov vrea sa construiască şi prima maşina 100% electrică rusească, care să aibă un preţ de numai 8.800 Euro. Proiectul are susţinerea premier rus, Vladimir Putin.
Este considerat un apropiat al Kremlinului şi este unul dintre cei mai râvniţi burlaci din Europa. Client al cluburilor de noapte, rusul practică Kick box şi baschet, înălţimea sa de aproape 2m este un avantaj. În 2007, a fost implicat intr-un scandal, când poliţia franceză a făcut un raid la palatele Courchevel, în urma căruia au fost arestate 25 de persoane aflate în compania unor tinere, care se pretindeau a fi "modele".

Posibile scenarii

Din multele discuţii pe această temă s-au desprins mai multe scenarii. Romaltyn va prelucra halda de steril de la Flotaţia Centrală cu depozitele de pirite îmbogăţite cu arsen, după care se va muta undeva lângă Iazul Aurul. Aşa afirmă unii. Alţii explică următoarele: dacă va fi prelucrată halda de la Flotaţie, Iazul aurul va fi plin şi va trebui închis. Ca atare nu are rost să muţi fabrica. A treia categorie de ştiutori afirmă că nu se va muta nimic, că fabrica va începe să lucreze. Bârfele se duc şi spre reluarea activităţii miniere, la un nivel mult mai mic, faţă de ce a fost, dar…
Am încercat să vorbim şi cu cei de la Romaltyn. Răspunsul a fost politicos, dar ferm. S-a schimbat politica de relaţii cu presa. Orice întrebare legată de activitatea fabricii trebuie să treacă pe la firma mamă, cea din Kazakhstan.    

Nicolae TEREMTUŞ
Ioana LUCĂCEL