La doar o zi după ce Ioan Oleleu a sesizat, Instituția Prefectului Cluj a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a atacat în contencios administrativ, pentru a doua oară, Hotărârile Consiliului Județean prin care Ioan Oleleu a fost revocat din funcția de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, respectiv prin care Mihai Seplecan a preluat aceeași funcție. Liderii clujeni ce reprezintă Alianța Creștină Liberală fac front comun în jurul lui Seplecan, somând prefectul să respecte hotărârea noii majorități de la Consiliul Județean Cluj.

 

Oleleu sesizează Prefectura

Pe 13 august 2014, social democratul Ioan Oleleu a cerut prefectului Gheorghe Vuşcan să verifice legalitatea adoptării hotărârilor ce au vizat revocarea sa din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi numirea în locul său a reprezentantului PNL, Mihai Seplecan, şi, dacă este cazul, să le atace în contencios administrativ. Oleleu susţine că prin adoptarea celor două hotărâri s-au încălcat normele privind contenciosul administrativ, fiind lovite de nulitate.

Principalul argument ce poate conduce la suspendarea acestor hotărâri vizează procedura adoptării lor. Se pare că în momentul adoptării, reprezentanţii PDL au greşit când au propus un amendament la o hotărâre deja aprobată. Cu alte cuvinte, după ce s-a dispus revocarea lui Ioan Oleleu, iar ulterior înlocuirea sa cu liberalul Mihai Seplecan, era nevoie ca hotărârile să le fie comunicate oficial. Doar printr-o nouă şedinţă şi printr-un alt proiect de Hotărâre, putea Seplecan să primească atribuţii de preşedinte. În loc de aceasta, consilierii PDL au preferat să propună un amendament la hotărârea iniţială prin care Seplecan a fost propus vicepreşedinte, ceea ce contravine procedurii administrative.

Un alt aspect de nelegalitate ar consta în faptul că cele două hotărâri nu au avut avizul din partea Departamentului Juridic al Consiliului Judeţean Cluj. Juriştii instituţiei au invocat faptul că proiectele adoptate în 31 iulie au acelaşi conţinut cu cele din iunie şi care au fost atacate de prefect în Contencios Administrativ.

 

Viteza supersonică a Prefecturii

La doar o zi după depunerea sesizării, a venit răspunsul prefecturii – care s-a mișcat cu o viteză demnă de o cauză mai bună – care atesta faptul că a atacat cele două Hotărâri în contencios.

”Azi, 14 august 2014, Prefectul Judeţului Cluj a atacat în contencios administrativ Hotărârile Consiliului Judeţean Cluj nr.183/31.07.2014, nr. 184/31.07.2014, respectiv nr. 185/31.07.2014, solicitând instanţei de judecată anularea acestora, ca fiind nelegale. Acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr 4494/117/14 din 14 aug 2014.

Prin Hotărârea nr.183/31.07.2014, Consiliul Judeţean Cluj a aprobat revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a domnului Ioan Oleleu;

Prin Hotărârea nr.184/31.07.2014, Consiliul Judeţean Cluj a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj domnul Mihai Seplecan în locul de vicepreşedinte declarat vacant ca urmare a revocării din funcţie a domnului Ioan Oleleu;

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr.185/11.06.2014, dl Mihai Seplecan a fost desemnat să exercite atribuţiile preşedintelui CJ Cluj pe perioada suspendării de drept a mandatului de preşedinte, ca urmare a măsurii arestării preventive a domnului Horea Uioreanu.” se arată în comunicatul de presă remis de Prefectura Județului Cluj.

 

Corpul de juriști ai Prefectului au apreciat ca nelegale cele trei hotărâri ale Consiliului Judeţean Cluj pentru următoarele considerente:

S-a considerat că  Hotărârea nr.183/31.07.2014 încalcă prevederile art. 101 alin 3 din Legea 215/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Legea 215/2001 nu reglementează în niciun fel revocarea din funcţie a vicepreşedintelui consiliului judeţean, neexistând nicio prevedere privitoare la condiţiile, motivele şi procedurile de urmat în această situaţie, legea prevăzând doar condiţiile şi procedura de urmat pentru eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui consiliului judeţean. În fapt, revocarea are efecte atât pentru trecut, cât şi pentru viitor. În speţă, dl Ioan Oleleu a îndeplinit atribuţiile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean mai bine de 2 ani, iar efectele produse în această perioadă prin exercitarea atribuţiilor nu pot fi şterse prin revocarea acestuia din funcţie. Actele administrative care au produs efecte fiind realizate material, acestea se încadrează în categoria excepţiilor de la principiul revocabilităţii actelor.

De asemenea, HCJ nr. 183/31.07.2014 încalcă prevederile art. 16 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Respectiv, aşa cum rezultă din interpretarea strict gramaticală a textului art.18 alin 4 din Legea nr 393/2004 prin  folosirea conjuncţiei “sau” termenul de eliberare este identic cu cel de revocare. Prin urmare, efectele pe care 183/2014 le produce sunt identice cu ale HCJ 169/2014, ambele generând încetarea înainte de termen a mandatului de vicepreşedinte a lui Ioan Oleleu, iar HCJ 169/2014 a fost deja atacată în contencios administrativ de Instituţia Prefectului Cluj. Conform art. 16 alin 1 din Legea 24/200 “În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alienate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative”. În concluzie, este interzisă de lege adoptarea a două acte administrative cu acelaşi conţinut, cum este cazul în speţă.

Hotărârea nr 184/31.07.2014 privind alegerea vicepreşedintelui CJ, în locul declarat vacant, încalcă prevederile art. 49 alin 1 din Legea 215/2001, potrivit cărora hotărârile individuale produc efecte de la data comunicării lor. Întrucât hotărârea prin care dl. Oleleu a fost revocat din funcţie a fost adoptată în aceeaşi şedinţă, aceasta nu a putut fi comunicată celui vizat în mod oficial şi prin urmare nu avea cum să îşi producă efectele.

Totodată, hotărârea 184/2014 încalcă prevederile art. 16 din  Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, dat fiind faptul că are un conţinut identic cu HCJ 178/2014, cea din  urmă fiind suspendată de drept deoarece a fost atacată de Instituţia Prefectului Cluj.

Hotărârea nr 185/31.07.2014 încalcă prevederile  art 49 alin 1 din Legea nr 215/2001, potrivit cărora hotărârile individuale produc efecte de la data comunicării lor. De asemenea, HCJ 185/2014 este un act administrativ subsecvent atât HCJ 183/2014, cât şi 184/2014 şi conform principiului “accesorium sequitur principale” soarta actului subsecvent urmează soarta actului principal, în speţă HCJ 183/2014. La momentul adoptării HCJ 185/2014, dl. Mihai Seplecan nu ocupa în mod legal funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, astfel încât nu ne găsim în situaţia desemnării legale a acestuia să exercite atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.

 

Viteza prefecturii l-a surprins chiar și pe Oleleu

La câteva ore după comunicatul de presă a Prefecturii Județului Cluj, Ioan Oleleu, sunat de redactorii Gazeta de Cluj, s-a arătat surprins de știrea că Gheorghe Vușcan a dat răspuns sesizării sale, atacând în contencios Hotărârile .183/31.07.2014 și nr. 184/31.07.2014.  El a precizat că a înaintat prefecturii, cu doar o zi înainte, prin reprezentant legal, sesizarea referitoare la nelegalitatea revocării sale din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj și că așteaptă o decizie în acest sens. De asemenea, la întrebarea noastră dacă repunerea sa în funcție nu va fi amenințată de posibilitatea unei anchete penale a DNA referitor la scurgerile de informații venite prin ofițerul DNA Valentin Tătar, Ioan Oleleu a spus că nu a primit niciun fel de informație de la acesta, deci demersul său de a redeveni vicepreședinte al CJ vizează o perioadă îndelungată.

 

Conspirație PSD  în trei mutări

Mihai Seplecan vorbește despre o conspirație în trei pași a PSD pentru revocarea sa din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, deoarece într-o singură zi reprezentanții PSD Cluj au întreprins următoarele acțiuni: Remus Lăpușan, liderul PSD Cluj, l-a sunat pe Marius Nicoară pentru a face presiuni ca Matei Cristian să fie validat în funcția de consilier județean. Apoi Oleleu, în aceeași zi, a făcut prin avocatul său, o sesizare în raport cu nelegalitatea Hotărârilor Consiliului Județean prin care fusese revocat din funcția de vicepreședinte al CJ Cluj și care consemnau numirea lui Mihai Seplecan pe aceeași funcție. În sfârșit, tot în ziua respectivă, prefectul Gheorghe Vușcan a cerut toate actele – procese verbale și Hotărârile de Consiliu Județean la care se făcea referire în sesizarea lui Ioan Oleleu.

”Luni dimineață mă voi duce la consiliul Județean, și voi lua la cunoștință acțiunea prefectului, pe care o voi respecta, deoarece eu respect legea. De această dată, însă,  sunt hotărât să fac o plângere penală domnului prefect, domnului subprefect și juriștilor prefecturii, deoarece îți bat joc de un județ întreg, de proiectele și de bugetul acestuia. Să nu uite că ei au fost numiți în acele funcții, pe când eu am fost votat. Sunt toți membri PSD, colegi cu Oleleu, iar ipoteza complotului s-a adeverit. Domnul prefect, care știu că va pleca în concediu, s-a grăbit și a dat dovadă de nesimțire, bătându-și joc de proiecte unui județ, care rămân suspendate. S-a dovedit că are sânge roșu de pesedist, că a rămas definitiv insensibil la problemele Clujului și nu a răspuns în niciun fel apelurilor mele de a face ceva împreună.

Eu plec cu capul sus după doar șase zile de la Consiliul Județean, deoarece am deblocat multe dintre proiectele județului  – spitalul regional, școala de muzică, asfaltarea drumurilor județene, groapa de gunoi – lucru oglindit prin comunicatele de presă. Am convingerea că proiecte despre care am vorbit se vor duce la capăt, cu sau fără mine.” a declarat Mihai Seplecan.

 

ACL se strânge în jurul lui Seplecan

Senatorul Marius Nicoară, vicepreședinte al PNL, spune că este întristat de decizia pe care a luat-o prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan, pe care îl respectă  și de la care se aștepta să fie imparțial. El spune că în acest fel a fost din nou blocată activitatea Consiliului Județean Cluj, atât de intensă în ultimele zile, deoarece s-a încercat recuperarea unui timp pierdut pentru proiecte vechi și s-au propus proiecte noi.

”La nivelul consiliului județean activitatea a fost blocată o bună bucată de timp, iar Mihai Seplecan a reușit să deblocheze vechile proiecte și să aducă în discuție altele noi. Gheorghe Vușcan face jocul PSD, iar din punctul de vedere al Alianței Creștin Liberale actul lui Vușcan este un abuz în serviciu și juriștii noștri studiază problema unei plângeri penale. Toate acestea dovedesc că lui Gheorghe Vușcan nu îi pasă de problemele Clujului, că nu e interesat în rezolvarea lor”, a declarat Marius Nicoară.

Nicoară a mai adăugat că în următoarea ședință ordinară a consiliului județean o vor lua de la capăt, deoarece vor să transmită un mesaj și anume, că în CJ Cluj există o nouă majoritate reprezentată de ACL, a cărei voință trebuie respectată. De asemenea, conform celor declarate de Daniel Buda, președintele PDL Cluj, consilierii PDL din Consiliul Județean vor vota din nou, în următoarea ședință ordinară, revocarea lui Oleleu și numirea lui Seplecan în locul său, deoarece acesta este voința majorității.

”Domnul prefect trebuie să înțeleagă că, într-o democrație, o minoritate – cum este cea a consilierilor PSD din consiliul județean – respectă decizia majorității, adică a noii Alianțe Creștin liberale. O minoritate nu poate conduce decât prin dictatură, ceea ce arată care este adevărata față a PSD ”, a precizat Marius Nicoară.

Daniel Buda spune că ceea ce face prefectul Gheorghe Vușcan, chiar dacă se circumscrie în limitele dreptului său de a ataca hotărârile Consiliului Județean Cluj , în mod cert este în afara limitelor moralității.

”Orice acțiune are un aspect legal și unul moral, care lipsește din demersul prefectului în condițiile în care domnia sa nu reușește să înțeleagă că în consiliul județean se vorbește de o nouă majoritate politică. Prefectul ar trebui să respecte dorința electoratului. Speram că are capacitatea de a înțelege, cu atât mai mult cu cât este profesor universitar, unul pe care eu îl respect, că dorința majorității trebuie onorată, iar funcția pe care o ocupă nu are culoare politică”, a precizat Daniel Buda.

mihai seplecanMarius NicoaraIoan OleleuDaniel Buda 4

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.