Colaborarea fructuoasă de la conducerea județului, între maghiari și pesediști, continuă, cu toate că UDMR a ”divorțat” de guvernarea PSD. Vakar Istvan și Ioan Oleleu se au ca frații și totul merge strună la Consiliul Județean Cluj, cu toate că tot mai multe nereguli ies la lumină referitor la proiectele celui din urmă. Vakar însă nu e genul care să bage bețe-n roate colegilor, mai ales când comunitatea maghiară are de câștigat.

Umblă vorba-n târg că Ioan Oleleu, alături de Vakar Istvan, pun de-un Grup de Acțiune Locală (GAL), care să includă comunele Moldovenești și Mihai Viteazu. La Mihai Viteazu cei doi au motive care de care mai întemeiate să se implice în bunăstarea comunității. Vakar, de dragul populației maghiare majoritare în comună, iar Ioan Oleleu pentru amicul său Emil Turdean, patronul irigațiilor din zonă și salvatorul agriculturii de la poalele Cheilor Turzii.

 

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.