Daniel Buda, liderul PDL Cluj, l-a atacat pe colegul sau de partid Cezar Preda pentru faptul ca a criticat guvernarea Boc din care a facut parte. El i-a luat apararea colegului sau de la Cluj, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

„Nu comentez participarea sau neparticiparea la Colegiul al PDL a domnului Emil Boc, fiind convins că, atunci când va avea ceva de comunicat public, o va face singur, fără ezitare.

În ce mă priveşte, am participat la Colegiul Director lărgit al PDL şi pot spune că nu a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Eu, unul, nu mă simt eliberat de nici un contract cu guvernarea 2008-2012.

Cezar Preda atacă măsurile luate de guvernul Boc, de parcă el n-ar fi fost în partid la acea vreme, de parcă s-ar fi teleportat acum de pe Marte direct în PDL. Nu ştiu cine cui a dat mai mult, PDL lui Emil Boc sau Emil Boc, partidului, dar, data viitoare, poate ne uităm şi la procentele pe care le avem când vorbim şi dăm directive partidului de la «înălţimea» celor 6, 7 sau 8%. Poate unii, care n-au câştigat nici o bătălie electorală în viaţa lor, au pierdut ocazia să mai şi tacă!„, arata Daniel Buda pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.