Universitatea a cîştigat derby-ul Clujului, 2-1 cu CFR, bifînd primul succes în faţa marii rivale după 22 de ani, informeaza gsp.ro.

Ultima victorie a „şepcilor roşii” avusese loc în 1992, cînd ambele echipe se aflau în eşalonul secund. Mai mult, aceştia nu se impuseseră în Liga 1 din 1972!

Lemnaru a deschis scorul în minutul 15, după ce l-a scos din joc pe Cadu şi l-a învins pe Felgueiras cu un şut la colţul lung. Astfel, vîrful oaspeţilor a ajuns la cel de-al zecelea gol în acest sezon.

Bucuria „studenţilor” a durat numai 3 minute, pînă cînd Ogbu a egalat cu o lovitură de cap din 6 metri, după o centrare a lui Negruţ. La pauză, Miriuţă l-a aruncat în luptă pe Florin Costea, mizînd pe fostul atacant al Stelei pentru prima dată în acest sezon. „Cioară” nu s-a remarcat însă deloc pînă la finalul meciului.

U Cluj a dat lovitura în minutul 63 prin Raul Ciupe. Fundaşul „şepcilor roşii” a şutat direct pe poartă dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, păcălindu-i pe fundaşii „feroviarilor” şi pe Felgueiras.

La finalul partidei, fanii lui U Cluj au pătruns pe teren pentru a sărbători succesul alături de jucători.

Echipa lui Mihai Teja a ieşit din zona retrogradării cu această victorie, depăşind Săgeata Năvodari la golaveraj. De partea cealaltă, CFR Cluj a ajuns pe locul 10.

CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu, Rada, Camora – Monroy, Rui Pedro – Maah (Fl. Costea 46), Negruţ (Chanturia 75), Gabionetta (Tade 67) – Ogbu
Antrenor: Vasile Miriuţă

Universitatea Cluj: Veselovsky – Ciupe, Ninu, Abrudan, Tîrnăcop – Lungu (Takacs 87), Bucşă – Boutadjine, Calcan (Kovacs 64), Gercaliu – Lemnaru (Machado 75)
Antrenor: Mihai Teja

Cartonaşe galbene: Cadu ’62, Camora ’66, Rada ’79, Chanturia ’90+1 / Bucşă ’39

Sursa:gsp.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.