Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, va avea încă un cap de acuzare, cel de santaj al omului de afaceri Ioan Bene, retinut si el in cadrul aceluiasi caz, conform unor surse judiciare. Liberalul ar fi acuzat de procurorii DNA Cluj ca i-ar fi cerut lui Ioan Bene șpagă pentru ca acesta să-și primească banii pentru lucrările efectuate la instituțiile subordonate acestuia, conform sursei citate.
Mai precis, Uioreanu nu i-ar fi făcut plățile integrale pentru lucrările de la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj nici până în ziua de astăzi. Iar pentru puținele plăți pe care le-a efectuat a cerut o recompensă materială în schimb. Astfel, omul de afaceri clujean și-ar fi plătit angajații, taxele către stat, plățile către furnizori și toate cheltuielile necesare bunei desfășurări a lucrării, dar nu a fi primit bani de la CJ Cluj. Cu toate că lucrările la pistă erau licitate, iar cei de la CJ Cluj erau obligați să asigure finanțarea obiectivului, firma Napoca Construcții nu a primit niciun ban de la noua conducere a CJ Cluj până când nu a fost darnică cu Horea Uioreanu. Singura soluție ca să-și continue businessul a fost ca omul de afaceri să plătească în urma șantajului președintelui CJ Cluj. Iar pentru acest lucru, Horea Uioreanu este cercetat de procurorii DNA pentru un nou capăt de acuzare: șantajul.