Tudor Grindean, chestorul de la conducerea IPJ Cluj(foto dreapta), și Valentin Rusu, adjunctul șefului IPJ Cluj(foto stânga), sunt persoanele care nu au avut grijă de arestul preventiv. Da, arestul preventiv al IPJ Cluj din care au scăpat sâmbătă patru deținuți dintre care unul este încă în libertate de aproape trei zile. Adica Grindean se tot lăuda la subordonați că a făcut nu știu ce masă de ping-pong la arestul IPJ Cluj. În schimb, doar trei polițiști veghează asupra 30 de inculpați arestați preventiv. Adică un polițist la 10 oameni. Și Grindean și cu Vali Rusu nu au cerut ”întăriri” de la București pentru ca să nu-i supere pe șefi, arată o sursă. Pentru că el nu a fost pus ca să-i supere pe capii Ministerului Afacerilor Interne.
Premiera națională cu care s-au pricopsit Grindean și Rusu nu le face bine CV-ului: patru deținuți evadați din arestul IPJ Cluj. Unele voci din cadrul Poliției Cluj spun că aceștia ar trebui să își dea demisia de onoare. Adică să evadeze patru deținuți periculoși de sub nasul tău și tu să nu iei nicio măsură?
Pe de altă parte, fostul adjunct al IPJ Cluj, Cristian Pintea, a fost pus sub cercetare disciplinară când Călin Stoia a mers la bazin având o justificare de la medic. Nu, nu era eliberat, ci doar a respectat hărtia semnată de un medic. Dar acum când de sub ochii lui Grindean și ai lui Rusu au scăpat patru deținuți nu se ia nicio măsură asupra șefilor? Adică agenții responsabili se mută dintr-o parte în alta și șeful penitenciarului IPJ Cluj se mută și el într-un alt post călduț nu se cheamă asumarea răspunderii. Pentru că bieții nu aveau nicio vină. Erau trei polițiști la 30 de infractori periculoși. Dar de Grindean și de Rusu nu are voie să se atingă nimeni? Pentru că ei nu au supărat pe nimeni…
Cei patru deținuți care au evadat sâmbătă seara din arestul IPJ Cluj au trecut și pe sub nasul SRI Cluj. De conducerea unității de informații clujene se ocupă Simion Cecan.
Alexandru Bartus(foto jos), condamnat pentru omor in Franta, este in continuare cautat de politistii din intreaga tara. Unele voci sustin ca acesta ar putea fi plecat deja din tara:
Citește pe aceeași temă și:
Dosarele GRELE ale lui Tudor Grindean, preluate de DIICOT Arad
Grindean, cat iti mai bati joc de noi? IPJ Cluj raspunde in bataie de joc la Legea 544/2001
Tudor Grindean(foto stânga) a fost numit șeful IPJ Cluj în 25 septembrie 2013. De atunci nu s-a remarcat cu mai nicio acțiune. În afară de evadarea a patru deținuți din arestul preventiv al IPJ Cluj. Grindean a declarat în repetate rânduri că vrea să aducă arestul
Valentin Rusu(foto stânga lângă prietenul său, șeful BCCO Cluj Horea Oltean), fost coleg de școala cu Tudor Grindean, a fost numit adjunct al chestorului IPJ Cluj. Mâna lui dreaptă cum ar veni, care avea în subordinea sa și arestul preventiv de la IPJ Cluj.
Polițiștii din arest de sub nasul căruia au fugit cei patru deținuți și-au cerut luni transferul la alte secții de poliție. Șeful arestului, inspectorul principal Constantin Diaconu, a cerut oficial să fie mutat la Serviciu Cazier, informeaza stiridecluj.ro. Agenții de poliție Ioan Păcurar și Cristian Rus au cerut să fie transferați la Secțiile de Poliție 7 și respectiv 3.
Reporterii Gazeta de Cluj au solicitat un punct de vedere oficialilor IPJ Cluj in legatura cu faptul ca doar trei politisti vegheaza 30 de detinuti in cadrul arestului preventiv. In masura in care acestia vor dori sa informeze populatia detaliat pe aceasta tema atat de importanta, legat de evadarea a patru detinuti din arestul IPJ Cluj de sub ochii lui Grindean si ai lui Rusu, va vom tine la curent.
cei mai vinovati de conditiile precare din arestul IPJ Cluj sunt pacuraru,muresa si pintea care timp de 1 deceniu nu au investit nici un leu in arestul IPJ Cluj au furat sute de mii de euro de la politia cluj prin încheierea de contracte paguboase pentru politie,iar banii rezultati iau investit in imobiliare si firme pentru ei