Constantin Ciuce, șeful secției de Chirurgie I din Spitalul Județean Cluj, refuză să respecte legile. Pentru el fie că este vorba de legile care reglementează sistemul medical, fie că este vorba de legi emise de Ministerul Sănătății, fie că este vorba de Corpul de Control al aceluiași for, sau chiar de Colegiul Medicilor din România, de hotărâri ale conducerii unității unde lucrează acestea nu trebuie respectate. Colac peste pupăză, își sfidează proprii colegi făcându-i ”nenorociți” și dându-i afară din operație. Iar nimeni nu ia nicio măsură asupra lui. Până acum.

 

Moartea unui copil născut prematur, transformat într-o vendetă

 

Un copil cu grave probleme la naștere a stârnit numeroase controverse în lumea medicală clujeană. Părinții copilului au făcut o cerere la conducere Spitalului Județean Cluj ca în urma discuțiilor cu medicul Constantin Ciuce să facă el operația, cu toate că acesta nu are specializare de pediatrie. Oficiali din conducerea Spitalului Județean Cluj au explicat pentru Gazeta de Cluj că dacă i-ar fi permis acest lucru lui Ciuce ar fi făcut un abuz în serviciu. Copilul a murit la naștere, fiind născut prematur la doar 7 luni și cu doar 1,3 kg. Fătul avea două mari probleme: nu avea plămânii dezvoltați și suferea de hernie. Dacă de la 13 săptămâni era îndrumat pe calea cea dreaptă, el putea fi salvat. Copilul a fost consultat inițial la clinica privată Gynia și ulterior la Clinica Ginecologie II. Medicii specialiști din domeniul neonatologiei spun că niciunde în lume un astfel de copil născut prematur nu ar avea ce căuta într-o clinică de chirurgie de adulți. Dar se pare că orgoliul lui Constantin Ciuce depășește limitele pământești…Mai mult, acesta a transformat o tragedie într-o vendetă cu actuala conducere a Spitalului Județean Cluj și se folosește de acest caz pentru a-și rezolva partipriurile. Ceea ce nu știe Constantin Ciuce este că prin intermediul acestui caz el și-a făcut practic un autodenunț – a recunoscut că face operații din afara specializării sale.

 


 

Florian: Ciuce să îi mulțumească lui Șușcă că l-a scăpat de o problemă

stefan florian

Profesorul Ștefan Florian, unul dintre cei mai buni  medici din Cluj, a explicat că respectivul nou născut nu avea nicio șansă în operație din moment ce nu putea fi ținut în viață la cinci ore de la naștere. Mai mult, cunoscutul neurochirug arată că singura problemă în acest caz ar fi fost dacă nou-născutul ar fi ajuns pe masa de operație de la Chirurgie.

 

”Eu cunosc cazul pentrut că a fost în discuție în Consiliul de Administrație. Când familia s-a adresat managerului cu solicitarea ca domnul profesor Ciuce să opereze copilul nenăscut. Din punct de vedere strict legal, nu am nimic cu competanța domnului Ciuce, există o specialitate numită chirurgie pediatrică. Legea spune clar că depășirea comeptențelor se poate face numai în cazuri de urgență. Urgența nu era pentru că era programat totul. Se știa că respectivul copil se va naște prematur cu grave deficiențe. Părerea mea a fost să ducă cazul la Spitalul de Copii, cu clinica de chirurgie pediatrică. Avem o secție și copilul să fie tratat acolo unde sunt condiții. Nu numai operația este importantă, este și îngrijirea postoperatorie. În acest sens nu s-a făcut niciun demers. Legea spune clar când poți să îți depășești competența și nu cred că este cazul de urgență aici. Este o cutumă acolo, o tradiție la chirurgie să se opereze copii. Lucrul nu este foarte în regulă. Strict legal vorbind, dincolo de competența profesională a profesorului Ciuce. Și eu sunt un medic care operează pe creier și nu văd un impediment foarte mare să scot un apendice, dar nu o fac. Mă limitez la specialitatea pe care o am. Atunci când avem cazuri cu altă specialitate facem echipă multidisciplinară. Noi suntem spital de adulți, nu este spital de copii. Cu excepția unor secții care sunt de profil unic. Nu avem o competență de neurochirurgie pediatrică, avem o specialitate care face parte din curicula noastra de pregătire. Mi se pare puțin forțat conflictul. S-a făcut o comisie. Dacă totul era în regula, de regulă nu avea nevoie de niciun accept al managerului. De 20 de ani a operat fără să ceară permisiunea nimănui, iar acum strict la acest caz care avea șanse minime… Leziunile la autopsie erau incompatibile cu viața. În acest caz s-a cerut acceptul în mod particular. Există o campanie de presă îndreptată împotriva managerului spitalului care este acuzat că este economist, dar decizia nu a luat-o ca economist, ci a fost o comisie formată din medici de la neonatologie: șefa secției de neonatologie de la spitalul Stanca și șefa secției de neonatologie de la Ginecologie I. Copilul avea nevoie de îngrijiri deosebite pentru care nu erau dotări în Ginecologie I. S-a luat legătura cu șefii de la București de la Marie Curie. Era un caz dramatic, fără ieșire în condițiile date și s-a optat pentru a rămâne la Cluj și să se transfere la Chirurgie Pediatrică, ori nu a mai apucat pentru că s-a dovedit a fi o suferință incompatibilă cu viața. La cinci ore după ce se naște nu-l puteau menține stabil, cum ar fi rezistat el la o intervenție chirurgicală? Este exclus! Domnul profesor Ciuce a fost scăpat de un caz extrem de dificil care putea să îi creeze probleme. Pentru că dacă copilul murea pe masă într-o secție de chirurgie adulți ar fi fost o gravă culpă medicală. Aici cred că nu ar trebui blamat managerul, ci domnul profesor Ciuce ar trebui să îi mulțumească pentru că l-a salvat de o potențială mare problemă”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Ștefan Florian, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean, președintele senatului UMF Cluj, dar și directorul Clinicii de Neurochirugie din Cluj.


 

 

Toate legile nerespectate de Constantin Ciuce

 

Legile țării(95/2006), ordine ale Ministerului Sănătății(1041/2010), decizii ale Colegiului de conducere al Colegiului Medicilor din România,decizii ale Consiliului de Administrație și hotărâri ale Conducerii Spitalului Județean Cluj nu sunt respectate de doctorul Constantin Ciuce. Legea-i lege, nu-i tocmeală! Însă doar pentru unii, pentru că fostul rector al UMF Cluj se consideră deasupra tuturor actelor pe care nu le respectă. Organele legii trebuie să se sesizeze. Constantin Ciuce încalcă prea multe legi ca să scape fără să pățească nimic.

Doctorul care a făcut jumătate din operațiile ilegale

 

Opt medici au operat 48 de copii anul trecut în Clinica Chirurgie I. Doar că Constantin Ciuce a operat mai mult de jumătate, respectiv 25 de operații. Numărul operațiilor pe copii a scăzut considerabil în 2015, dar tot Ciuce este cel care a făcut cele mai multe intervenții și în decursul acestui an. Ciuce a mai făcut și operații de chirurgie plastică fără să dețină această specializare. DOVADA cazurile operate ILEGAL de CIUCE o puteți citi mai jos:

[ot-caption title=”OPERAȚIILE ILEGALE făcute de CIUCE pe COPII. Le-am făcut un semn roșu să vedeți cum se înroșesc cazurile ILEGALE!” url=”http://gazetadecluj.ro/wp-content/uploads/2015/07/copii-operati-ilegal-de-ciuce.jpg”]

[ot-caption title=”Al doilea rând de operații ILEGALE făcute de CIUCE” url=”http://gazetadecluj.ro/wp-content/uploads/2015/07/copii-operati-ilegal-de-ciuce-2.jpg”]

”Nici măcar o tabletă nu poți să prescrii în altă specialitate”, a explicat un medic din Cluj cu o vastă experiență.

 

Prima minciună a profesorului universitar

Profesorul universitar Contantin Ciuce spunea într-o declarație acordată presei că a primit o solicitare de la chirugia de copii să se facă aceste intervenții. Gazeta de Cluj a intrat în posesia unui document care arată exact contrariul: cei de la Spitalul de Copii nu au solicitat acest lucru. Hârtia respectivă o puteți vedea mai jos. Respectivul act dovedește felul în care Ciuce încearcă să mintă ca să își salveze pielea.spitalul de copii il contrazice pe ciuce (1)

 

Ciuce minte pe bandă rulantă: infectează cel mai mare spital din țară

A doua minciună a lui Ciuce a fost dată în scris în cadrul unei plângeri pe care acesta a făcut-o la adresa conducerii Spitalului Județean Cluj. El a spus că a crescut numărul de infecții nosocomiale, pe când statisticile îl contrazic. Dacă în primul trimestru din 2014 au fost 22 de cazuri, în perioada similară din 2015 la Chirurgie I au fost doar 12 cazuri. Indicele a scăzut pentru că noua conducere a spitalului județean a creat saloane de pacienți septici. Numai că Ciuce nu îi lasă pe medicii de la alte secții să aducă pacienți infectați în saloanele destinate acestora crescând astfel riscul de infecție și punând în pericol cel mai mare spital din România. Ciuce de altfel a recunoscut că nu oferă paturi speciale persoanelor infectate.

 

”Noi i-am spus să facă pentru că nu avea. Ulterior, profesorul Ciuce a refuzat să le acorde câte un pat în compartimentul septic creat. Un pat revine chirugiei plastice și unul ortopediei, dar el nu a vrut să le dea. Deși este decizia comitetului director, indicația ministerului, profesorul Ciuce nu le respectă. Normal că dacă ții un pacient ars cu unul septic și acel ars devine septic”, explică pentru Gazeta de Cluj  directorul medical al celei mai mari instituții sanitare din România, Cristina Ghervan.

cristina ghervan

Ciuce își scoate colegii din operație: ”nenorociților”

 

Respectul șefului de la Chirurgie față de colegii săi se vede din însuși comportamentul său. Ciuce își batjocorește proprii colegi de secție chiar cât timp aceștia se află în operație. ”Nenorociților”, ar fi țipat Ciuce la aceștia zicându-le să iasă din operație, conform celor șapte martori prezenți. Aceștia nu au respectat decizia dictatorului, iar de atunci unul dintre medici, Lucian Fodor, nu a fost lăsat să opereze. El a explicat pentru Gazeta de Cluj că de fapt nenorociți erau pacienții care intră în operație cu astfel de medici. Probabil cele șapte persoane prezente au auzit greșit și singurul care a auzit bine a fost Ciuce…

 

Dictatorul nu îl mai lasă să opereze

 

Ciuce  i-a interzis ulterior medicului Marius Fodor să mai opereze, iar acesta nu a mai efectuat operații de chirugie vasculară din martie 2014. Din noiembrie 2014 el nu mai operează deloc din cauza ordinului lui Ciuce care are un comportament similar unui dictator. Profesorul a recunoscut aceasta.

”Lucian Fodor, chirurg plastician, a venit la mine pentru că avea un caz de cancer și avea nevoie de un chirurg vascular. Erau doi chirurgi: doctorul Ciuce și Marius Fodor(n.r. fratele lui Lucian Fodor). A venit la mine și mi-a cerut să opereze cu doctorul Marius Fodor. Eu i-am spus că sunt de acord. A doua zi, profesorul Ciuce i-a interzis să intre în sală. El s-a prevalat de faptul că a primit acordul meu verbal și a intrat. În timp ce erau în sală a intrat profesorul Ciuce în sală și le-a spus <Nenorociților, ce faceți aici? Ieșiți afară din sală.> Și nu au ieșit. Și de atunci i-a interzis să opereze”, a mărturisit Cristina Ghervan.

 

Ciuce l-a pus șef la Politraumă pe Ciuce

Constantin_Ciuce 2

Constantin Ciuce l-a numit șef la Politraumă pe Constantin Ciuce. De politraumă suferă acei pacienți care asociază două sau mai multe leziuni traumatice interesând mai multe regiuni ale corpului și organe interne. Noua conducere a Spitalului Județean Cluj a hotărât o nouă ordine a politraumei și a făcut ca aceasta să fie mai bine organizată și ca șeful ei să fie șeful medicilor de gardă. Și uite așa a început ”râca” lui Ciuce pentru conducerea Spitalului Județean Cluj.

”Am solicitat profesorului Ciuce să pună în aplicare noua structură, aprobată prin Ordin de Ministru 694/12.06.2014(n.r. privind schimbarea politraumei), dar am întâmpinat refuzul domnului profesor Ciuce, șeful secției Chirugie I. Dânsul, așa cum a reieșit și din memoriul înaintat către minister, nu accepta că cele două compartimente: Chirurgie plastică și microchirugie reconstructivă, respectiv Ortopedie și traumatologie de urgență sunt compartimente independente și nu compartimente ale secției de Chirugie I, și asta nu din decizia conducerii actuale a spitalului, ci din momentul înființării lor în 2004! Este adevărat că Dl. Profesor Ciuce s-a ”erijat” benevol, așa cum afirmă chiar dânsul, în coordonator, al tuturor acestor compartimente. Coordonarea consta în faptul că compartimentele funcționau pe un număr mai mic de paturi față de cele din structură (7 față de 10, respectiv 8 față de 15) și că medicii din compartimente nu puteau să programeze pacienții la blocul operator decât după prezentarea personală la Prof. Ciuce și doar cu acordul lui”, a explicat pentru Gazeta de Cluj Cristina Ghervan, directorul medical al Spitalului Județean Cluj.

 

 Alți medici care deplâng situația de la Chirurgie I

Voicu Turdean, șeful compartimentului OrtopedieTraumatologie din clinica Chirugie I, este un alt medic care s-a plâns de faptul că nu se respectă programul la Blocul Operator, nerespectându-se dispozițiile Consiliului de Administrație. El a făcut referire în cadrul scrisorii sale la felul cum Constantin Ciuce stabilește programul operațiilor după bunul său plac.

 

Șef de secție de la Ginecologie: ”Copilul nu ar fi supraviețuit în alte secții”

gabriela zaharia

”Bineînțeles că se cere transferul pacientuluiîn funcție de caz. Teoretic se poate decide transferul și la nivel de șef de secție cum se poate trimite într-o parte. Eîn funcție de starea copilului și de servicii. Ceea ce primează este starea copilului și situația. Copilul a fost de 31 de săptămâni la 1,3 kg. Acum pot să spun nu(n.r. întrebat dacă ar fi supraviețuit în altă secție sau spital) datorită severității defectului și a prematurității și a conduitei antenatale. La acești copii li se pot monta niște dispozitive intratraheale ca să favorizeze dezvoltarea plamanului. În acest caz unde nu s-au luat astfel de măsuri unde era ascensionat tot în torace practic nu a dat posibilitatea plămânului să se dezvolte. După starea plămânului şi mărimea defectului nu cred că ar fi fost salvat la Chirugie 1. Noi am administrat tot ce se poate face, chiar ventilaţie de înaltă frecvenţă. Chiar cum se practică în centrele de nivel III în Europa. Nu ştiu dacă au incubatoare. Nu vorbim de mâna chirurgului, ci de de posibilitatea de îngrijire a pacientului ”, a declarat Gabriela Zaharie, șefa Secției de Neonatologie de la Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Județean Cluj.

 

”Copilul nu ar fi tratat la Chirurgie de Adulți NICIUNDE în LUME”

 

Medicul Ligia Blaga, doctor în cadrul clinicii de Neonatologie din Cluj, arată că acel copil nu ar fi supraviețuit în niciun caz într-o clinică de Chirurgie de adulți. Cu toate că aceasta spune că îl apreciază pe Constantin Ciuce, ea explică faptul că problemele acelui copil erau mult mai grave decât puteau fi tratate într-o clinică de chirurgie, a oricui ar fi ea. Doctorul Ligia Blaga spune că acest copil nu ar fi tratat într-o clinică chirurgicală de adulți niciunde în lume. Ca să o completăm noi…poate doar în lumea lui Ciuce.

”Nu au mai fost alte cazuri(n.r. întrebată dacă se cere acordul conducerii pentru astfel de cazuri). Dar nu au fost situații similare. Adică era vorba de copii născuți la termen cu stare bună cu greutate corespunzătoare, deci era cu totul altul materialul biologic. Am avut astfel de malformații, dar au fost copii născuți la termen, nu la șapte luni de sarcină. Nicidecum nu trăia într-o secție de adulți. Un astfel de copil pornind de la ointervenție banală era expus la numeroase complicații legate de prematuritatea sa. Pentru aceste cazuri s-au ierarhizat maternitățile, s-au stabilit centrele de excelență care sunt bine dotate și echipate.Părerea mea este că acest copil a fost greșit dirijat de la bun început de unde a venit el spre Cluj. Acest copil a trebuit să meargă spre spitalul Marie Curie dinBucurești. Acolo sunt specialiști care au fost formați în străinătate. Greu de spus dacă putea supraviețui pentru că aavut o anomalie severă datorită faptului că toate organele abdominale s-au dezvoltat în torace și nu s-au putut dezvolta plămânii. Ar fi avut mai multe decât în centrul nostru în acest moment. Nu vorbesc despre aspectul chirurgical, că nu aspectul chirugical a fost problema decesului lui, ci de îngrijire…Că nu a avut cu ce să respire. Nu ar fi supraviețuit sub nicio forma. Nu este vorba aici despre competența profesională a profesorului Ciuce, față de care am tot respectul, ci de prematuritatea acestui copil. Plecând de la faptul că a avut 2 luni de sarcina în minus și niște plămâni care nu s-au format…Mai mult, plămânii au fost compromiși și de hernie. Acest copil nu aparține serviciilor de adulți sub nicio forma, indiferent unde e în lume.

Abia când au suprafață pulmonară au suprafață de operație. Degeaba îl operezi dacă nu are plămâni. Transplant de plămâni nu se face într-un astfel de caz”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Ligia Blaga, doctor în cadrul Clinicii de Neonatologie Cluj.

 

Competențele medicale ar trebui statuate

 

”Depinde cât de sectorial sunt reglementate aceste specialități. Depinde foarte mult de competențele fiecăruia. Profesorul Constantin Ciuce le are ca și chirurg, rămâne numai să aibă și o altă specializare. Greu să îmi dau cu presupusul pe această temă. Sunt de acord ca fiecare din specialitățile medicale să aibă competențele bine statuate”, a declarat pentru gazetadecluj.ro un medic de maxilo-facială, specializare care necesită terminarea a două facultăți: cea de medicină și cea de stomatologie. Puțini sunt doctorii care își permit să îl critice cu subiect și predicat pe profesorul Ciuce datorită influenței pe care acesta o are în domeniul medical, dar și datorită principalei ”calități” a firei sale, cea de răzbunător.

 

Ciuce: Nu sunt chirurg Pediatru

 

”Sunt șef medic chirurg generalist și chirurgie vasculară. Activitatea de peste 20 de ani pe care o am în chirurgia infantilă nu a venit din dorința mea de a face aceste lucruri, ci pentru că am fost solicitat de pediatri și neonatologi săîi ajut cu ceea ce pot și știu să ajut pentru căîn Cluj nu putea săîi ajute nimeni. Toate cazurile pe care le-am operat sunt cu bilete de trimitere din medicii care sunt din Pediatrie. Poate că acest lucru ar trebui să nu îl discutăm la telefon(n.r. întrebat dacă are specializare în Pediatrie). Dacă dumneavoastră îmi cereți să vă spun că sunt chirurg pediatru vă spun că nu sunt chirurg pediatru, sunt chirurg generalist. Dacă stați și vă uitați ce se întâmplă în România vedeți vedea că sunt oameni care au dus lucrurile mai departe fără ca în spate să aibă titlul de medic pediatru. Uitați-vă la Irinel Popescu să i se dovedească că are titlul de chirurg pediatru să facă transplant la copil. I se cere profesorului Lucan sădovedească că are titlul de chirurg pediatru? Vă spun că nu. Sunt efectiv N locuri în toată această țară pentru că o hârtie care să ajungă să demonstreze că ești specialist și în spate nu ai acoperire…Nu știu dacă v-ați lăsa operat de asemenea persoană. Vă spun doar că în spate sunt oameni care trăiesc pentru că eu am făcut aceste operații. Toți părinții sunt oameni care au fost informați că nu sunt chirurg pediatru și au semnat în foile respective care au dorit ca această treabă să fie făcută acolo.  Timp de 20 de ani fac această poveste și acum se descoperă. Nu vi se pare curios? Dacă am fost solicitat de către un coleg să fac acest lucru am făcut-o. Partea care ține de legalitate, nelegalitate este o discusă trasă de păr a unor oameni care vor să demonstreze contrariul. Să ajungi să privești un părinte în ochi și să îi zici că legea nu te lasă să faci o operație într-un spital în care se operează copii. Aici nu discut de faptul că acest copil putea fi salvat. Acestui copil din start nu i s-a oferit o șansă. A fost refuzată intenția mea de ajutor și dorința părintelui. Nu înțeleg ca un chirurg generalist să nu facă povestea această pe motiv că există chirurgie infantilă. Și celuilalt, unde există compartiment de chirurgie plastică acolo unde spune managerul că este chirurgie infantilă și totuși lui i se permite să opereze fără niciun fel de poveste. Partea de incubatoare în anestezie există în Chirugie I și există în ATI. Au fost cazuri când a fost mutat între Ginecologie I și Chirurgie I. Acel copil după operație s-a întors din nou în neonatologie unde a fost ulterior tratat. Asta este situația când trebuie să tratezi o viață? Dacă acești oameni m-au rugat și un coleg a venit să îmi ceară ajutorul și nimeni nu a reușit să spună  că cineva care are o practică dovedită este în afara legii. Nici actualul manager.

În anii în care probabil vă jucați prin grădiniță eu porneam replantările de degete de la mâini ceea ce înseamnă chirurgie reconstructivă.  Nu sunt Leonardo da Vinci, nici Michelangelo. Sunt un om care a colaborat cu foarte multe specialități. În consecință, printr-un efort pe care nimeni nu și-l poate închipui am ajuns să pot stăpâni destul de multe lucruri(n.r. întrebat câte specialități practică). Cereți vă rog punctul de vedere de la Colegiul Medicilor legat de această discuție(n.r. întrebat dacă i-a făcut nenorociți pe colegii lui). Poate am ajuns să aplic sancțuni, dar întotdeauna respectând demnitatea umană. Nu vreau să răspund la această întreabre. Această poveste nu are legătură cu adresarea unor oameni(n.r. întrebat dacă chiar nu vrea să răspundă la această întrebare). Este cu totul altceva. M-am referit la pacienții care ajung să fie nenorociți de oamenii care sunt fără caracter. Punct. DA?

Este adevărat că nu eu l-am sancționat(n.r. pe Lucian Fodor), ci comisia de disciplină a spitalului pentru lucruri la care managerul spitalului și directorul economic vi le pot pune la dispoziție. Este foarte adevărat că acest subaltern a ajuns să procedeze la lucruri care nu sunt corecte. Eu nu dau detalii despre astea prin presă, dar dumneavoastră aveți dreptul să cereți comisiei de disciplină de la spital să cereți acest lucru. Vă spun că managerul spitalului a încercat, pe motive justificate, că unul dintre membrii comisiei îmi este fin/naș sperând să poată găsi o altă rezolvare. La o a doua comisie în baza dovezilor s-a hotărât decizia de a fi sancționat. După cum vă poate spune managerul spitalului la solicitarea mea pentru nerespectarea dispozițiilor date de șeful ierarhic aceluiași medic i-am cerut comisiei de disciplină, care din noiembrie 2014 nu a avut loc. În șef de secție ești pus în solidar să răspunzi pentru ceea ce fac oamenii din acea secție. Ori în momentul în care eu nu mai am încredere într-un om credeți că pot să-mi asum răspunderea profesională, riscul de a se meargă mai departe cu intervenții chirurgicale când eu sunt solidar cu el.  Până se va întruni comisia de disciplină am hotărât că acest medic să aibă doar activitate de ambulator.

Eu am musafiri din străinătate și faptul că vă răspund cu atâta bunavoinţă trebuie să apreciaţi. Noua conducere a spitalului a ajuns să fragmenteze tot ce am făcut. A creat un număr de paturi de chirurgie generală care sunt 75. Un număr de paturi de chirurgie plastică și de ortopedie și a desființat chirugia vasculară. Ca atare aceste lucruri sunt separate complet.

 

Ciuce recunoaște că nu dă paturi

 

În condițiile astea în care eu am 75 de paturi pe hârtie și de care răspuns, iar asta este casa mea. Chirurgia plastică a ajuns la 12 paturi din casa pe care eu am făcut-o. Am 20 de medici chirurgi. Trebuie să dau două paturi în plus. Nu vi se pare ciudat? Sunt clinci pe baza unor lucruri care sunt clare sunt oameni care și-au păstrat structuri un pic mai mari. 75 de paturi din acelea nu pot să dau alte paturi care sunt efectiv într-un compartiment care nu le are. Cine se plânge?(n.r. întrebat dacă nu se va plânge că cresc infecțiile în spitale dacă cazează persoanele infectate cu persoanele sănătoase) Nu este problema mea atâtă vreme cât nu ține de mine”, a mărturisit pentru Gazeta de Cluj Constantin Ciuce, șeful secției de Chirurgie I.
Viața unui copil este extrem de importantă, fie că ea este tratată de Ciuce sau de orice alt medic. Viața oricărui pacient este prioritară și ea ar trebui să fie pusă deasupra orgoliilor unui dictator, unui etern conducător sau a unui simplu medic. Indiferent cum îl cheamă pe medic sau pe pacient. Pentru că dreptul la viață este garantat.  Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Și nu să folosești tragedia unor oameni pentru meandrele tale personale.

36 COMENTARII

  1. Da, adevarat un articol foarte obiectiv.Simt aroma de PSD cand il citesc.De mai uit mai atenta il si vad pe Ponta, sau e plecat din tara nu am cum. Sper sa te salveze PSD-ul sau legea cand vei avea o problema de viata si de moarte, urgenta sa fie, si Susca. Sau cineva foarte drag tie…Dupa articolul asat multi medici vor sari in ajutorul tau.Poate Florian.

    • PSD? Care-i aroma de PSD? Sa ma salveze cineva ilegal? …Mai bine nu… Dar daca in Romania v-ati invatat sa incalcati legea in orice atunci….

      • Tu stii ca medicii depun un juramant..viata mai presus de orice. Legislatia nu poate sa contrazica etica, nu ? nu am zis eu asta.Sunt convinsa ca daca cineva drag tie ar fi in pericol de a-si pierde viata, si ar avea sanse 0,1 % sa traiasca nu ai tine cont de nimic…hai sa nu fim ipocriti, chiar asa de important e PSD-ul? Legea e lege trebuie respectata, dar orice lege poate fi interpretata uman, defapt e uman interpretata. Din cate stiu MEDICUL asta CIUCE a salvat sute de vieti..in afara legii…sa vedem daca il reclama cineva cu exceptia lui Petrica, ECONOMISTUL, PSD-istul. (de-a lui PONTA, se intelege.) Cred ca Ponta s-a operat in Turcia de frica sa nu incalce vreo lege in Romania, nu s-a gasit MEDIC cu diploma, competent sa il oprereze. Pacat ca noi restul traim aici si ii gasim pe astia competenti fara diploma. Doar a zis doamna neonatolog ca orice medic pediatru putea sa opereze fetita. Cam tarziu a luat decizia sa o duca la pediatrie, se pare ca cei cu diploma nu aveau experienta suficienta si nimeni nu indraznea sa opereze asemenea cazuri decat CIUCE> Sa respectam legea zic! Lege e lege ce conteaza o viata in plus sau in minus, legfal si economic vorbind.Ce noroc au avut copii care au ajuns pe mana lui CIUCE, medicul asta a retinut JURAMANTUL depus, si a incalcat legea, poate face inchisoare, sa vedem.

        • Dacă a încălcat legea trebuie idolatrizat? Pentru că nu mai țin minte să fi propus niciunde schimbarea legii ca să poată să opereze.

      • Stimabile, este vorba de o viata de om, cum poti sa fi asa de cinic? O pun pe seama unei gandiri infantile, poate ti-ai gresit vocatia. Pe cine incercati sa prostiti cu un asa zis „reportaj” trunchiat si prezentat favorabil mafiei din medicina clujeana? Ne-am mai desteptat, ori aveti ceva neamuri internate pe la Neurochirurgie?

        • Nu am neamuri internate la Neurochicurgie și nu îi doresc nimănui să aibă. Care e trunchierea? Că am vorbit cu toate părțile implicate? Că profesorul Ciuce recunoaște că operează pe copii și nu are specializarea de pediatru? De ce mai există specializări?

        • Neica, tu nu cumva ești neica nimeni? Pentru că numai tu poți pune botul la aberațiile din ziar de cluj și la campania derulată de CIUCE de doi ani împotriva lui Șușcă. Numai acum s-a dat pe față pentru că nu i s-a mai permis lui Ciuce să încalce legea. Oare chiar nu vezi grupurile de interese conduce de medici în spitalul județean? Noi unii ne-am săturat să își facă toți meandrele și ne bucurăm că vedem un articol în care să nu îl laude pe Șușcă, ci să arate toate punctele de vedere. Felicitări autorului!

      • Asa ca mai bine mor copii nevinovati, care aveau o sansa la viata datorita domnului profesor Ciuce sau? Doamna Ama are dreptate, tot ce se intampla este doar un joc politic. Pacat ca sufera niste biete suflete, care nu au gresit cu nimic. Aruncati cu pietre in oamenii care chiar incearca sa faca o schimbare in bine in tara asta, in ciuda carentelor care apar la nivelul legilor. Cum poate sa le fie interzi parintilor sa isi lase copilul pe mana unui doctor ales de ei? Aceasta e o alegere personala, pe care fiecare parinte are libertatea sa o faca, mai ales cand isi asuma pe deplin responsabilitatea pentru toate riscurile care sunt. Se pare ca viata nu mai are nicio valoare pe langa un joc de interese bine gandit, precum si notiunea de „a avea suflet” nu mai are nicio insemnatate.

        • CIUCE a fost rector la UMF. Atunci, din poziția de forță, de ce nu a încercat să desființeze specializările dacă tot nu ține seama de ele? Pentru că atunci îi aduceau bani. Acum desființarea lor îi aduce bani și mai multe operații/faimă. Așa că să se reglementeze clar situația asta, dar nu doar în funcție de portofelul lui Ciuce!

        • Daca e atat de mare specialist, nimic mai simplu. Isi i-a o diploma de competenta in chirurgie pediatrica si a rezolvat problema. Restul eterne, baliverne si scandaluri de kko

          • Si in cate specializari vrei sa isi i-a diploma? Hartia aia ii tot ce conteaza? Asa ii in tara asta. Toti isi fac toate diplomele si toate titlurile sa traiasca bine dar acele diplome/titluri care se iau cum se iau la noi nu iti arata adevarata competenta. Toti au diplome si titluri dar nimeni nu face nimic practic. Ne place sa ne laudam dar nu stim face nimic ( nu degeaba are tara asta o reputatie cunoscuta).
            Oricum ideea ii ca cei cu diplomele necesare au renuntat la caz. Parintii au recurs la un medic care a vrut sa riste si sa isi asume raspunderea operatiei. Copilul avea sanse mici de supravietuire dar macar cineva a fost dispus sa incerce. Nici nu stim daca s-a vorbit cu Sp. Marie Curie din Bucuresti si daca cumva copilul apuca sa ajunga acolo macar. Si nici nu ar trebui sa se bazeze toata tara pe un singur spital pt cazurile mai complicate. Daca a fost o posibilitate aici in Cluj si cineva le-a oferit macar posibilitatea de a incerca sa salveze copilul atunci nu vad problema… Leagea este lege dar tot de oameni ii facuta si nu ii perfecta si pe deasupra mai sunt si cazuri/exceptii unde legea/regulile nu sunt cea mai buna abordare. Suntem oameni si nu totul ii alb sau negru. Legea/regulile ne ajute sa avem o ordine dupa care sa ne ghidam dar sa nu uitam ca suntem si oameni si mai ales in cazul acesta vorbim si de vieti umane.

            Nu zic ca Ciuce ar fi salvat copilul, nu zic ca medicii specialisti sunt de vina, nu zic ca cazul nu era aproape imposibil de salvat, nu zic ca nu sunt anumite interese petru putere in cazul acesta dar totusi era mai bine daca toti colaborau ca oameni cu suflete si bunavointa sa incerce sa faca tot ce puteau decat sa arunce acum vina in stanga si in dreapta.

            P.S. Daca viata mea depinde de cineva putin imi mai pasa mie titluri/diplome/legi/reguli etc.Si as vrea sa se face orice posibil ca sa fie bine. Ca de fapt asta conteaza cel mai mult in viata- sanatatea.

          • este specialist in chirurgia generala si vasculara ati tampit va luati de oameni de geaba este un medic care vrea sa-si faca serviciu de medic legea e tampita chirurg general si are dreptul sa opereze tot ca statutul ii permite oameni prof ciuce a facut mult bine va dau exmplu cand alti medici din sp cluj nau vrut sa ma opereze el a venit ma controlat si a facut ce a trebuit adica ma operat hai sa nu mai improscam cu noroi omul este generalist oameni viata unui om conteza decat ce zic alti medici

      • Nu stimabile lingau a lui florian ciusca baciut si bojita. Decat se te salveze un “incompetent“ ca Ciuce mai bine sa te omoare unul “competent” legal,acoperit cu mii de hartii. Asta iti doresc . Si tie si la ai tai. Si cand mai scrii articole te rog sa te documentezi dar nu te duce la florian si muistul de susca sa iri scrie articolele. Te rog.

  2. Cum poate acest medic sa opereze in afara legii? Chiar procurorii nu se sesizeaza? Inteleg ca parintii doreau sa se opereze la profesorul Ciuce, dar daca parintii vroiau sa il opereze la doctorul Ciomu trebuiau luati in seama? Sa fim seriosi pana la urma urmei. Legea ar trebui sa devina LEGE si in medicina ca ne-am saturat de VOI!

  3. Acest medic Ciuce e specialist in toate domeniile, dar copii ii mor pe masa. Oare daca ar fi facut o plangere acei parinti de unde scotea bani spitalul? Pentru ca in Romania niciodata nu plateste cine trebuie, dar nu ar fi prea tarziu sa se inceapa de acuma!

  4. Ciuce este un specialist si nu il contesta nimeni, dar decizia nu e la EL. Nu e el DUMNEZEU in acest spital. De ce nu se accepta ca o comisie de medici au stabilit ca nu se poate incalca legea? Ce vina are Petrica Susca decat ca a respectat legea? Sau se vrea ca spitalul Judetean sa fie in conduc in continuara de grupe de interese precum cel al lui Ciuce?

  5. Sunt medic și nu aș prefera ca orice coleg de-al meu să aibă drept de intervenție în orice specializare. De ce ar mai exista specializările? O somitate ca Ciuce să le desființeze? Nici vorbă. Ci trebuie respectate!!!

  6. Un drogat cercetat / anchetat pentru detinere de droguri,un analfabet ajuns „postat de” isi permite sa denigreze un OM ca si profesorul Ciuce.Mai cap de butelie,acest OM este printre singurii medici la care am apelat pentru o interventie chirurgucala, care a realizat actul medical cu o competenta desavarsita si care nu a conditionat sub nici o forma indeplinirea atributiunilor medicale.Nu vezi ma maimutoiule ca toti ceilalti asa zisi medici au condamnat la moarte din start acel nevinovat copil,indivizi care acum se preleveaza de faptul ca nu ar fi fost respectate anumite proceduri medicale.Ce este mai important O VIATA DE OM sau o gasca de spagari ce colcaie in SCJU sub obladuirea acestui infect politruc numit CUSCA.Normal ar fi sa vezi meritele deosebite ale acestui individ numit Susca in perioada in care isi facea stagiatura in luarea spagilor la UMF ca si director adjunct………HAHA asta da lectii de legalitate ?

  7. Dacă vreti să faceti jurnalism documentati-va. Oriunde în lume cazurile complexe se operează de echipe mixte, pediatru plus chirurgi specialiști. De unde aveți datele astea? Habar nu aveti ce diagnostic avea copilul, cica avea hernie si plamanii nedezvoltati. Copilul avea herne diafragmatica care este CAUZA nedezvoltarii plamanilor. Mie mi se pare o campanie clară împotriva lui Ciuce. Nu sunt fan Ciuce dar te duc în spital să îți spună oamenii cum lucrează de când a venit marele manager Susca. O să te bucuri că nu ești bolnav când vei afla ce tăieri de materiale sunt. Iar apropo de nivelul infecțiilor habar nu aveți ce vorbiți. Habar nu are ce vorbește nici ministerul nici spitalul pentru că statistica românească se bazează pe cum iese omul din spital, nu pe o urmărire a pacientului pe un an sau doi cum e în străinătate. Câți pacienți pleacă din spital „sănătoși” și după 6 luni fac o hepatită din cauza contaminării din spital? Asta nu ia în considerare statistica. Perioada de incubație la majoritatea infecțiilor este mai mare decât durata de spitalizare iar orice infecție ulterioară externarii nu e luată în calcul în statistica domnului manager… Asta ca să îți explic doar unul dintre marile minusuri ale articolului. Adevărul e unul simplu: domnul manager este vinovat moral de moartea acelui copil. Un copil născut în spitalul județean, cu o condiție care cere operarea în maxim 24 de ore, pe care l-a trimis în altă parte ca să se spele pe mâini. Înainte să îi interzică lui Ciuce să opereze cred că datoria lui era să formeze o echipă care să poată opera astfel de cazuri, nu să le trimita la moarte sigură. Dacă as fi în locul părinților aș depune plângere penală împotriva spitalului și a managerului în mod special.

    • Doctorul Ciuce a refuzat echipa mixta. Stiu ca va place sa ii luati apararea, dar va rog macar luati-o cum trebuie. Daca aveti cu ce. Ce usor puneti verdict cine e vinovat. Sunteti si judecator si procuror si tot. Numai ca si dumneavoastra ca si domnul Ciuce nu aveti nicio specializare. Ati invatat bine de la el sa incalcati orice! Felicitari! Jos Palaria!

  8. Cred ca este cat se poate de adevarata vorba „cainii au invatat sa muste de la doctori”. Ce-i clar aici: doua grupuri se lupta, evident pierd pacientii. Dr Ciuce este un chirurg f bun, cu rezulatate f bune. Sunt convins ca are calitati care depasesc un chirurg pediatru obisnuit. De aceea intreb :de ce nu si-a luat si specializarea Pediatrie? Am fost in sala cand a transpozat un haluce pe post de police in urma cu 20ani, avea tot timpul necesar cred.

  9. Prof Ciuce este cel care a operat-o pe pe fiica mea acum 10 ani de doua ori si am ramas profund recunoscatoare ca l-am cunoscut… Da el opereaza copii dar mai rar am vazut un astfel de medic care sa stie si sa se fac placut de ei.La prima consultatie cand ne-am dus efectiv si-a facut timp sa sa se aplece si sa se joace cu masinuta cu unul dintre copii. Mie personal mi-a refuzat foarte direct orice atentie si am aflat ca niciodata nu ia bani de la copii.Mai mult decat atat si-a facut tipm sa-mi explice efectiv in ce consta operatia si niciodata nu mi-a dat impresia ca ma repezeste desii era evident ca era f ocupat ( era tot timpul in clinica intra la 8 si la 18 venea la pacienti la contravizita)ocupand si functia de rector atunci
    Îmi place · Răspunde · 5 minute

  10. Penibila pozitia cu interes meschin al gazetarilor. O vreme am mai citit articolele domnului Adrian Man pentru care am o stima personala deosebita. A mai exista un atac murdar la adresa d-nei dr Magdalena Petrescu, unul din cei mai buni anatomopatologi din tara. Ca medic am si consultat asa zisi ziaristi de la acest ziar (iritatie chimica dupa ce adormise cu capul in propria voma). Dupa acest articol, sau mai bine spus dupa aceasta pozitie dictata de un curent contraperformat al UMF Cluj, ma despart definitiv de acest ziar.

  11. Prof Ciuce , in loc sa-si deschida o clinica privata unde sa opereze cu colegii pe care ii are, tot ce vreau muschii lor, prefera sa faca totul la stat. Iar daca nu i-au placut reglementarile din sanatate, referitoare la competentele pe care un medic trebuie sa le aiba pentru a putea opera (in cazul lui), a avut suficient timp si putere ca sa incerce sa le schimbe.N-a facut-o pentru ca e mai comod sa nu superi pe nimeni, sa-ti repare Spitalul Judetean Clinica, sa-ti cumpere aparatura, etc. Ce sa zic” mare om , mare caracter” – nu?Iar in conflictul lui mai vechi cu Susca, a te folosi de decesul unui copil e o mare rusine!

  12. Am si eu o nelamurire. De ce nu are Prof. Ciuce competente de chirurg pediatru daca tot operaza asa multi copii? Zic si eu, de ce sa le faci ilegal, sau la limita legii sau cum or fi, cand poti sa le faci legal.

    Sau poate interesul e de fapt scandalul prin presa mai degraba decat salvarea vietilor omenesti. Sunt curioasa, daca il lasa sa opereze, ilegal, acum care era subiectul? Ceva de genul „Criminalul” sau mai stiu eu ce.

    E foarte simplu, legal se poate obtine o competenta de chirurgie pediatrica, iar daca s-ar dori, ar exista. No big deal. De fapt aici fetita, draga de ea, e doar marul discordiei intre doi dobitoci ai unui sistem infect. Doar scandalurile prind la romani, nu?

    Un fel de „Tara arde si baba se piaptana”.

  13. Un articol total neprofesionist. Credeam ca jurnalistul e dator sa fie obiectiv in evaluarea unei situatii si apoi, desigur, in relatarea acesteia. Este foarte clar din primele randuri citite aici ca alta e intentia articolului de fata. Rusinos. O mana de „papusari” adunati acum, probabil sa „faca ordine in sistem”. Atacati un om care si-a dedicat fiecare minut din viata pacientilor, care a salvat atatea vieti de copii si cu un pret pe care numai dansul il stie…Cu siguranta nu cu un program de 8h/zi pe care probabil dvs il aveti, d-le Tiberiu Hrihorciuc. Eu zic sa stati de-o parte daca nu resiti sa pastrati obiectivitatea in cele relatate.

    Ce a facut si ce face Prof. Ciuce zi de zi acolo e revolutionar spentru medicina, pentru noi toti si ar trebui cu totii sa invatam macar cate ceva din ce insemna a fi om. Ar trebui sa acceptam ca „sistemul nostru” chiar nu functioneaza si cu totii suntem datori de a schimba ceva. Iar daca nu ii lasam pe oamenii acestia care chiar ne fac lumea asta un loc mai bun…ce sa mai zic?! Poate reusiti Dvs. d-le Hrihorciuc sa aduceti o schimbare pozitiva in realitatea din Romania? Cu astel de articole?!

  14. ART.258 C.P.–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-JUD.MAGIST.CIUREA-DAVID LELI………………………….BALS-OLT.

  15. Vad numai aberatii cand totul este f clar. 
    Nu trebuie sa dea nimeni demisia.
    Nasterea trebuia programata cu chirurgie pediatrica in stand by – adica planificat.

    Chirurgia pediatrica este abilitata sa rezolve o astfel de situatie sau cel mult in echipa mixta din care putea face parte si dr Ciuce ; 
    operator principal trebuia sa apara un chirurg pediatru sau cum se mai spune de chir infantila ; 
    interventia trebuia facuta repede fara multe povesti, cu ATI specializat insa!!!!

    legistul de mai jos a rezentat clar partea legala iar la o adica doar aceea primeaza.

    In concluzie managerul nu e vinovat de nimic.

    Se constituia o comisie medicala interdisciplinara care punea necesitatea acordarii de asistenta chirurgicala de urgenta si se opera copilul sub riscul stabilit la consult interclinic si cu acord informat apartinatori.
    SUBIECT INCHIS!

  16. Eu as vrea ca cei ce comentează aiurea sa le de-a dumnezeu copiii sanatosi si sa nu vedeti copilul bolnav si medicul care ar fi putut sa-l salveze sa nu fie lăsat ,va imaginati un părinte disperat uitanduse cum copilul lui moare iar mediciii sa numere cine are mai multe operatii rusine domnilor iar domnul doctor ciuce îi urez sa nu se lase si sa salveze in continuare vietile copiilor

  17. Stimabila endocrinoloaga ghervan ar trebui sa mai mearga pe la reciclare profesionala . de cand un pacient ars e unul aseptic? Asta e cea mai tare. Prin natura pacientul ars e unul septic. Deci dumneaei inafara de opinii legate de hormoni si de cum se face supa acasa la ea, nu are dreptul sa isi exprime alte pareri. Ea e o frustata ca nu e profesor si a ramas doar conf de cand ciuce a blocat avansarile rector fiind. Si iata acum se rasbuna cum poate ea mai tare. Problema e ca profesional e mediocra sar desigur daca ea grezeste schimba doza de la tablete si oricum nu se vede nimic. In schimb un chirurg daca nu e lasat sa isi faca meseria mor oameni. Bravo tiberiu draga plin de inteligenta articolul ca si celelalte

  18. Draga domnita Laura. Observ o gandire de om redus intelectual. Clinica nu si-a facut-o lui ci tie draga duduie pe cand vei fii in suferinta ca sa nu mai fi tratata ca in secolul XIX de cand e facuta cladirea. In plus, DA , e atributia spitalului sa o doteze si sa o renoveze. Si menajerul Susca ar trebui sa ii multumeasca Profesorului Ciuce ca Chirurgie 1 arata cum arata si trateaza cele mai complexe cazuri din judet si judetele din jur. Asa ca draga Tiberiu ae fi cazul sa vezi ce cazuri grele se opereaza acolo. Si Florian ar trebui sa se abtina. El stie f bine ce operatii experimentale face pe pacientii de la NCH si ce supravietuiri postop are… Si sa nu mai vorbim de infectiile de la el din Imparatie.

    • Cand zici de infectiile din imparatie te referi la imparatia lui Ciuce, nu? Cazurile grele care se opereaza acolo se observa din indicele de complexitate. Care este cu mult mai mic decat la Chirurgie la Iasi si doar putin mai mare decat toate spitalele din Romania. Si aici le includem pe cel din Dej, din Turda, chiar din Huedin. Daca complexitatea se compara cu respectivele spitale atunci ne dam cu totii jos palaria pentru profesorul Ciuce!

  19. Noi clujenii ar trebui sa ii multumim profesorului Ciuce pt ce a facut in Chirurgie 1, la fel cum trebuie sa ii multumim doamnei profesor Hagau. Mama mea si tatal meu au fost operati acolo, dar jos palaria pt asistente si infirmiere, si stiti de ce? Pentru ca si medicii si asistentele purtau frica de cei doi. Ca sa fie disciplina, tuturor trebuie sa le fie frica de sefii de sectie. Ne plangem ca asistentele se comporta mizerabil, in Chirurgie 1 de comportau frumps de lui Ciuce si Hagau. Eu sunt un tanar de 32 de ani, dar asa as dori sa vad in toate spitalele. Ordine si disciplina! Medicilor, asistentelor si infirmierelor sa le fie frica de profesori, nu sa isi bata joc de bolnavi. Dumnezeu sa va de-a sanatate domnule profesor Ciuce si doamna profesor Hagau pt ce a-ti lasat in urma. Pacat ca a-ti plecat din Chirurgie 1. Mare pacat.

  20. Domnilor profesori, din punctul meu de vedere a-ti onorat prin ceea ce a-ti facut memoria marilor profesori care au activat in Chirurgie 1, cum ar fi Iacob Iacobovici, Aurel Nana sau Crisan Mircioiu. Toți așa ziși ,,mari profesori și medici de renume mondial” sa se uite la comportamentul lor care, de multe ori lasă de dorit. Sa pună ordine in clinicile lor, ca medicii, asistentele și infirmierele sa se compoarte frumos cu pacienții. Celor doi mari profesori, Ciuce și Hagău, din parte-mi numai bine! De astfel de profesori au nevoie spitalele din România care sa fie exigenți și sa pună ordine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.