DNA i-a trimis în judecată pe fostul șef al Depoului CFR Cluj, Daniel Cosmineanu, dar și un ”pește” mare din balta afaceriștilor care activează în domeniul transportului pe calea ferată, George Didilă. Cel din urmă este strâns legat de afacerile fraților Gruia Stoica și Vasile Didilă, care controlează una dintre cele mai mari companii din România care activează în business-urile pe calea ferată. Ancheta DNA la sediul depoului CFR Cluj, coroborată cu celelalte percheziții din câteva județe (București, Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța) și cele de la domiciliul Președintelui Consiliului Judeţean (CJ) Timiș, Titu Bojin, fac parte dintr-un puzzle care arată cum se vinde infrastructura CFR bucată cu bucată.

 

La finele săptămânii, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe afaceristul George Didilă și pe fostul șef al depoului CFR Cluj, Daniel Cosmineanu. În ancheta DNA a fost prins și un contract gestionat de Depourile CFR Cluj. Conform datelor judiciare, ”în cursul lunii iulie 2014, Gavriş Teodor Alexandru, Director Tracţiune în cadrul S.N.C.F.R. CFR Călători S.A. l-a determinat pe şeful S.N.T.F.C. – Depoul Cluj să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii către S.C. ECOMET WEST S.R.L., prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unui contract de furnizare produse, producând o pagubă în bugetul persoanei juridice achizitoare, în cuantum de 24.747,65 lei”. Firma Ecomet West este deținută de Marius Didilă.

De asemenea, schema în care a fost prins șeful CJ Timiș, Titu Bojin, implică obligarea mai multor autorități locale din Timiș să încheie contracte cu SC Ecomet West. de asemenea, o schemă similară funcționa și în cadrul CFR, prin intermediul depourilor, printre care se înscrie și cel din Cluj Napoca.

În cadrul acestui dosar, au fost trimiși în judecată, pe lângă Didilă și clujeanul Cosmineanu, și Teodor Gavriş, fost director de tracţiune la CFR Călători (luare de mită şi abuz în serviciu), Gabriel Protopopu (fost director general adjunct şi ulterior consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului la CFR Călători – luare de mită, trafic de influenţă, instigare la folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, instigare la abuz în serviciu, complicitate la dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu). Dacă Protopopu și Gavriș sunt în arest preventiv, Didilă și Cosmineanu sunt în arest la domiciliu, adică instanța a fost mai blândă cu ei, probabil și pentru că au colaborat cu procurorii.

De asemenea, sunt trimişi în judecată în acest dosar, în stare de libertate, 11 foşti şefi de depouri din CFR Călători, respectiv: Cristian Stângă, Virgil Secu, Răzvan Păuna, Cristian Jigoria, Călin Dărău, Florin Bozga, Stelian Stan, Gheorghe Miu, Eugen Ilie, Daniel Săicu şi Gabriel Ionaşcu, pentru abuz în serviciu.

 

Uioreanu și Gruia Stoica filați că ”fumau” în tren

”Capul de afiș” al acestei anchete este George Didilă, unul dintre verii fraților Gruia Stoica și Vasile Didilă (chiar dacă au nume diferite, cei doi sunt frați). Gruia Stoica și Vasile Didilă sunt acționari în cadrul SC Grampet, o ”suveică” care include majoritatea acționariatului din cadrul firmei GRUP FEROVIAR ROMÂN SA. Această societate este deținută, în părți egale de SC Grampet și Vasile Didilă. Aceste două persoane controlează o bună parte din afacerile care au legătură cu transportul feroviar.

Afacerile lui Stoica și Didilă s-au intersectat, la Cluj, și cu sforile trase de Uioreanu&Co. Potrivit anchetatorilor clujeni, Uioreanu a primit un plic de la fratele lui Gruia Stoica.

Conform declarațiilor lui Răzvan Pop, sursa procurorilor din Dosarul Uioreanu, fostul șef al CJ Cluj se cunoștea destul de bine cu Gruia Stoica, prin intermediul fratelui lui. ”Tot în acea perioadă de la finele lunii mai 2012, tot la sediul partidului, a venit în vizită la Uioreanu Horea fratele lui Gruia Stoica. Știu că cei doi au stat la discuții în curtea imobilului, iar la final Uioreanu m-a chemat și pe mine și m-a rugat să-l însoțesc pe domnul respectiv la o discuție. Am plecat pe loc împreună cu acesta, ne-am urcat amândoi în mașina mea și i-am spus că vom merge la un local din apropiere. Individul a scos de la buzunarul de la haină un plic mai gros, pe care l-a lăsat între scaunele din față, la consola centrală a mașinii, după care a ieșit din mașină fără să spună nimic. Am fost uimit de ce se întâmplă, am luat plicul și am constatat că acesta conține suma de 50.000 de euro în bancnote de 500 euro (pentru că am numărat banii) am luat banii și i-am dus la sediu unde i-am spus președintelui ce s-a întâmplat și că domnul respectiv a lăsat suma de 50.000 de euro. Uioreanu nu a fost mirat deloc, spre deosebire de mine, și mi-a spus să gestionez banii pentru cheltuielile de campanie, așa cum îmi va dispune el concret.

Precizez că nu cunoșteam persoana care a venit la Uioreanu la sediu în vizită, nu-l mai văzusem anterior niciodată, însă, întâmplător la sediu se afla numita Varga Dana, consilier la cabinetul unui ministru și fiica lui Rudi Varga din Gilău, care mi-a spus că tipul respectiv este fratele lui Gruia Stoica. De altfel, când s-au vizitat la sediul partidului în acea zi, Varga Dana și fratele lui Gruia Stoica s-au îmbrățișat, deci se cunoșteau foarte bine. M-am ocupat de campanie până la final perioadă în care am mai primit sume de bani – contribuții ale membrilor de partid sau ale unor simpatizanți, bani pe care i-am cheltuit, sens în care am ținut o evidență relativ precisă pe calculatorul meu personal”, arată una dintre declarațiile lui Răzvan Pop.

 

Cum se fac afaceri la CFR

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2014, Gabriel Protopopu, în calitate de director general adjunct, a pretins de la George Didilă şi a acceptat de la acesta promisiunea unor foloase necuvenite – sume de bani ce reprezentau un procent de 15 – 20 la sută din valoarea totală (fără TVA) a comenzilor care urmau să fie primite de firmele omului de afaceri din partea subunităţilor societăţii feroviare aflate în subordinea funcţionarului public. Produsele furnizate de omul de afaceri aveau preţuri cu mult supraevaluate.

În schimbul acestor sume de bani, Protopopu a promis că îl va determina pe Cosmineanu să efectueze demersurile necesare pentru atribuirea unor astfel de comenzi uneia dintre firmele lui Didilă, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Firma respectivă nu îndeplinea condiţiile necesare pentru comercializarea unor astfel de produse, conform reglementărilor în domeniu siguranţei feroviare. În continuare, urmare a acestei instigări, Depoul Cluj a efectuat plata în avans a pieselor de locomotivă comandate, iar ulterior Cosmineanu a efectuat demersurile necesare pentru a fi modificate comenzile iniţiale de piese, întrucât o mare parte din aceste produse nu puteau fi recepţionate din cauza lipsei certificărilor cerute de lege. Mai mult, acesta a întocmit două comenzi pentru furnizarea unor scule, chiar dacă în mod evident preţurile acestor produse erau supraevaluate. Ulterior primirii comenzilor şi efectuării în avans a plăţii produselor de către subunitatea feroviară, Protopopu a primit 10.000 de lei, iar Cosmineanu, 2.000 de lei, de la Didilă.

2 COMENTARII

  1. DNA , sa controleze toate, deci , toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013 , 2014 si 2015 de la CFR Calatori?
    Ar fi interesant si nu numai…
    Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca…
    …sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Szentes Iosef, Secara Vasile, Dorobantu Valentin, Carmen Maria Popescu, Miu Ileana ,Liliana Constantinescu, Claudiu Dumitrescu, Alexandrina Gatej, Dana Galben Rachila, Gavris Teodor Alexandru , Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu, Zaharia Adrian, Berindean Nicolae, Mantescu Cristina,Condulescu Corneliu,Mantoiu Cornel, etc ?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a majoritatii celor de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie, pe unde sunt dosite rapoartele Curtii de Conturi sau cum s-a „construit” Mersul Trenurilor si de catre cine in decursul cel putin al ultimilor 4(patru) ani ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.